Folk Bun din 24 Iulie 2017 la Rock FM, cu Evandro Rosetti și Sorin Minghiat

Întâlnirea cu Evandro Rosetti a fost una atipică și nici nu avea cum să fie altfel, așa cum și artistul jumătate italian, jumătate român a fost o prezență ieșită din tipare în muzica folk în vremea de pre-glorie a Cenaclului Flacăra. Venit la studii în ’71 la București, descendent pe jumătate al familiei compozitorului Nicolae Kirculescu, intră in mișcarea folk condusă de Adrian Păunescu și își câștiga aici un loc special! Studentul pe atunci la Stomatologie, cunoaște poate cea mai boemă și mai spectaculoasă perioadă a vieții, iar poetul Adrian Păunescu scrie doua poezii dedicate italianului „care agăța din mașină” potențând și cu siguranță motivându-și tânărul partener de creație! 

La aproape 40 de ani de la cele istorisite mai sus, am avut șansa de a-l cunoaște personal pe Evandro, bucuros cu atât mai mult cu cât întâlnirea ne-a fost înlesnită de prietenul comun Sorin Minghiat și de vechea prietenie de peste timp cu Valeriu Sterian. Desigur autorul vestitei piese haiducești Cosma Răcoare este încă eroul prizonier succesului din anii 70, fapt care îi face întru-câtva misiunea grea de a impune și alte cântece de același calibru în conștiința publicului, dar dincolo de asta, Evandro este același intelectual rasat, cu o superbă voce baritonală, care îl face la fel de interesant ca în anii de mărire! Și credeți-mă, mai are cel puțin doua-trei piese pe album care sunt absolut încântătoare, piese care au substanță și muzicalitate (Haiduceasca) și un umor absolut cuceritor (Vrem bere), iar astea sunt argumente clare pentru a-l aștepta de fiecare dată cu inima deschisă și de a merge cu drag la un viitor concert în Romania!

A fost totuși un norocos-gândesc eu- că plecând in Italia în plină efervescență artistică, a evitat acel recul înregistrat de aproape toți artiștii folk după ’90, din care doar putini s-au ridicat la altitudinea de croazieră de pe vremuri (Sterian, Baniciu, Stănculescu, Vintilă, Alifantis, Andrieș, Socaciu și să mă ierte cei omiși, dar oricum lista e scurtă…

       Probabil singura emisiune Folk Bun înregistrată din tot anul a fost să fie realizată cu și despre Evandro în holul unei facultăți de arhitectură, unde gazdă și companion ne-a fost Sorin Minghiat, prietenul meu de mai bine de 21 de ani și al lui de aproape 40! Și am înregistrat această întâlnire doar pentru că avionul lui Evandro către Roma a decolat cu i zi mai devreme de ziua în care Folk Bun se întâmpla live la Rock FM, dar poate ca a fost mai bine așa, căci de multe ori esența se extrage mai lesne dintr o înregistrare de o ora jumătate pe care o lucrezi ulterior, decât dintr-o oră de emisiune live în care te chinui să cuprinzi tot ce crezi ca e important! 

Mai multe aflați diseară dacă ascultați de la 21 Folk Bun la Rock FM, iar dacă nu reușiți, voi reveni cu un link in later edit.

Ciao pa, vorba clasicului Sterian, audiție plăcută!

Toma Arnauțoiu, cavaleristul din inima mea

Toma Arnautoiu a fost un strălucit ofiter de cavalerie, in armata regală in cel de al doilea razboi mondial. A făcut școala la Târgoviște, acolo unde a făcut-o și Nicolae Marinescu din Deva, mai mic cu o promoție decât Toma,  veteran de război, rănit grav la Oarba de Mureș și fost deținut politic, ca și Toma. Dar despre cavaleristul Nicolae Marinescu intr-un articol viitor.

Am cunoscut-o pe fiica marelui partizan,  pe doamna Ioana Voicu Arnăuțoiu, cu care am realizat un interviu difuzat la radio în sâmbăta mare acum câțiva ani, un interviu de referință între toate pe care le-am făcut la viața mea. Profesoara de muzică Ioana Arnăuțoiu a fost de o precizie chirurgicală, de o elegantă de a dreptul nobiliară și de un pragmatism care nu a lăsat nicio șansa idealismului meu care ma împingea în naivitatea de a crede că partizanii vor fi vreodată reabilitați. Dar și despre acest interviu voi mai scrie aici.

Acum 58 de ani, cam pe la ora asta, l-au împușcat pe Toma Arnăuțoiu canaliile de kominternisti, după ce au fost ajutați prin trădare de alți trepăduși, care s-au aruncat singuri la coșul de gunoi al istoriei. Poate unul dintre ultimii haiduci adevărați, luptător cu morile de vânt, a fost reprimat cinic, prin împușcare, unde altundeva decât la Jilava, acolo unde au murit atâția români mari… Toma și grupul de partizani Haiducii muscelului vor rămâne un mare exemplu de curaj și demnitate, pe care nu îl vor șterge toți ăștia care vor ca tinerii sa nu mai știe ca au fost odată Ioan Gavrilă Ogoranu, Toma Arnauțoiu, Gogu Puiu, Gheorghe Arsenescu, Gavril Vatamaniuc, Dabija, Motrescu, Șușman, Uță și atâția alții care i-au ajutat și care au riscat tot pentru ideea de libertate, așa cum a au făcut-o bărbații și femeile care au înfundat pușcăriile comuniste pentru ca i-au ajutat pe partizani, (cel mai cunoscut caz fiind acela al Elisabetei Rizea). Veșnică pomenire acestor bărbați și femei, care prin jertfa lor ne au arătat drumul în cinste si curaj, diferit total de cel învățat adesea în comunism ala plin de umili și lingușitori.

Fotografia este de la inaugurarea Monumentului Haiducii Muscelului și de la Sfințirea Crucii închinate tuturor celor care au fost exterminați sau au avut de suferit în în legatură cu grupul de partizani musceleni. Monumentul și crucea se află de langa Campulung Muscel, între oraș și Mausoleul de la Mateias. 

Aici aveți un link cu mai multe informații despre Toma Arnauțoiu.

Tudor Greceanu, un erou pe care mi as fi dorit enorm sa il cunosc

Să citești, să asculți despre asemenea oameni și fapte, ba chiar să-i vezi pe oameni filmați cum depun mărturie despre orori inimaginabile și să treci cu nepăsare mai departe, este exact ce vor puii vechilor torționari, să nu vadă niciodată asemenea povești in cărțile de istorie, acolo de unde ar trebui să învețe copiii ăștia prea grăbiți și ocupați de spinner și kendama.Episodul dedicat lui Tudor Greceanu din Memorialul Durerii