Folk Bun cu Dan Chebac și Puiu Cretu, emisiunea din 28 August 2017, la Rock FM

Intr-o noapte de decembrie, chiar in ajunul Crăciunului, am petrecut câteva ore rare alături de Vali Sterian. Era anul 1999. Un an de cotitura in viața lui Vali, după accidentul groaznic in care fusese implicat in septembrie, când după o șicana in trafic a unui sofer de autobuz RATB, Vali a fost acrosat de autobuz și s-a oprit in clădirea de pe sensul opus. În urma accidentului și acum bizar in ceea ce privește vinovăția, au murit doi oameni, care se aflau in mașinile aflate pe sens opus și care au fost lovite de autobuzul RATB.

Revenind la noaptea de decembrie, Vali a rămas printre ultimii in seara de Ajun in Casa Eliad, cartierul general al folkului românesc in acea vreme. Și așa, am rămas la prima masa din stânga, de langa scena, noi, câțiva tineri și marele Vali Sterian, un pic mai ezitant și marcat de acea luna de zile in care a executat arest preventiv, o perioada care l-a măcinat teribil. Acum când scriu, realizez ca a fost al doilea Ajun de Craciun pe care l-am petrecut cu Vali, după cel din 1997, in noaptea in care am înregistrat cu băieții din Contrapunct vestita noastră piesa „Bulgări”! Dar despre asta am sa scriu alta dată!

Revenind, atunci in noaptea lui 24 decembrie 1999, atunci mi-a vorbit Vali pentru prima data despre Dan Chebac și caii lui liberi, zugrăvind-mi un tablou autentic:  „Dan cu cântecul lui senzațional și cu parul lui lung, Dan la care ne uitam toți cu admiratie si ravneam ca intr-o zi sa fim ca el”! Ei bine, de fapt el, Vali, ne spusese cum ne uitam noi acum la el, cu aceeași admiratie și cu speranța ca vreodată vom ajunge la performanțele, notorietatea și mai ales verticalitatea lui proverbiala!
   Au trecut 18 ani fără câteva luni de la episodul din Eliad. Eu aproape ca am ajuns la vârsta lui Vali de atunci, dar nici nu pot visa încă să ating nivelul de creație și performanța pe care le atinsese el la patruzeci și ceva de ani, și este adevărat ca după 2000, epoca folkului a început sa apună, dar asta nu schimba cu nimic evidenta. 

        Iată-mă acum, în anul de gratie 2017, la microfonul Rock FM, față în față cu Dan Chebac, unul dintre artiștii care l-au inspirat pe Vali in anii ’70, așa cum, ne-a dat el noua aripi la mijlocul anilor ’90! Am descoperit un om foarte echilibrat, cu simtul umorului, cu vocea „deosebit de odihnita” după 30 de ani de necantat, (asta a fost gluma preferata a serii de luni), dar dincolo de gluma, vocea lui Dan Chebac este una dintre cele mai bune voci care au trecut prin emisiunea Folk Bun, ceea ce explica iată și după atâta timp succesul uriaș  din anii de glorie. Un om pe care succesul nu l-a alterat, ba chiar mi-a mărturisit, a realizat ca e un pericol sa îți închipui ca dacă la un moment dat lumea te recunoaște pe strada și vorbește despre tine, e un pericol real sa crezi ca ești mai mult decât un simplu om, care la un moment dat a avut șansa sa se exprime prin muzica lui! 

„Asta nu e decât un cerc, lumea are mai multe cercuri, nu am crezut niciodată ca sunt mai cu moț, ca sint cocoțat pe acel piedestal pe care ești adesea ești tentat in tinerețea naiva pe aripile  succesului, sa crezi ca te-ai așezat acolo sus, și ca ți se cuvin mai multe decât unui om normal”!

   A plecat din tară în plină forța artistica, la 28 de ani, și poate ca Romania a pierdut un mare artist, dar sigur artistul a câștigat o viața liberă, intr-o Europa civilizata, fără tovarăși, securiști, defilări și milițienii care îl tundeau pe unde îl prindeau.

   Folk Bun de luni 28 august, a fost un moment istoric așa cum frumos comenta cineva pe Facebook, o restituire și o dovada ca atunci când un om își asumă, poate descoperi ca exista viața și după muzica și succes, și ca da, se poate jertfi o astfel de reușită după care alții aleargă toată viața și mulți ies pe locul 2, se poate jertfi o reușită spuneam, dacă miza este libertatea, libertatea de exprimare in primul rand și dreptul de a nu fi de acord cu vorbitul in șoaptă și cu aberațiile de care noi nici acum după 40 de ani nu ne am lecuit. 40 de când a plecat Dan și aproape 30 de când cică a picat comunismul. 
    

O alta întâlnire frumoasă a fost și aceea dintre Dan Chebac și Puiu Crețu, care s-au cunoscut personal chiar in studio, după o corespondenta pe internet, așa ca între artiști, Puiu fiind unul dintre puținii artiști folk ce includ in playlistul din concerte superbele cântece marca Dan Chebac, pe care le-am difuzat si noi luni! 

Ar mai fi de spus ca aceste cântece sunt reînregistrate și reorchestrate de un artist italian de mare anvergura Gianluca D’Alessio, care a gasit cheia unor aranjamente instrumentale absolut potrivite și de bun simt in opinia mea, iar asta dovedește măiestria orchestrală nu este la îndemâna oricui iar aici,  Dan Chebac a făcut o alegere potrivită cu felul sau corect de a se raporta fata de el însuși, de colaboratorii aleși dar și fata de public. Acesta, publicul, va fi de acum un pic mai bogat, iar albumul de restituiri ale unor cântece salvate după 40 de ani și puse in valoare va intra definitiv in istoria muzicii românești compuse pe verusuri si nu pe vorbe. 

Mulțumesc Dan Chebac, mulțumesc Puiu Crețu și va mulțumesc tuturor celor care ne urmăriți im fiecare luni seara la radio și pe fb. 

Și uite pentru ca nimic nu e întâmplator, acum când scriu aceste rânduri, Oliver Sterian împlinește o vârsta a deplinei maturității, la mulți ani Oliver, sa fie cu sănătate și nu uita ca te aștept in studio sa vorbim despre muzicile tale și ale dragului nostru Vali. 

Folk bun la Rock FM, 21 august 2017. Ediție înregistrată la Calafat, care ar fi trebuit sa poarte un nume: „Magia serilor din SUD”.

Printr-o socoteală a celui care guvernează viețile noastre, vreme de douăzeci de ani nu am mai călcat prin Calafat, orașul pe care l-am cunoscut pe când aveam eu in jur de douăzeci de ani, când într-un decembrie înghețat, căutam cu Teodora Ionescu un loc unde să ne încălzim, după ce descoperisem cu uimire că în urbea olteană nu existau taxiuri! Teodora, cel mai tare jurnalist radio folkistic și atunci și acum, a încheiat discuția noastră filosofico-muzicală adormind înfrântă de frigul năprasnic de afară, în poziția in care noi conversam, aplecați pe un calorifer uriaș de pe holul unui camin pe unde erau cazați folkiștii participanți la Festivalul Floare de Ger.
     

 Nu știu sigur dacă în noaptea aia sau în următoarea, am trăit una dintre cele mai interesante nopți din viața mea, probabil intr-o camera/sala/birou din casa de cultură, în compania blândă a aceluiași Dan Vană, un om și artist prea mare pentru un oraș atât de mic, în care m-am delectat cu toate cântecele de geniu ale lui Dinu Olarasu, aflat chiar atunci la un moment de cotitura a unei relații care îl macina și îl inspira deopotrivă, dar și cu poveștile pline de haz ale lui Cristi Buică, care ne-a povestit cu inima deschisă despre perioada lui plină de suișuri și coborâșuri traita alături de poetul Adrian Paunescu, un Paunescu în plină revenire după reculul provocat de căderea comunismului. 

         Toată aceasta experiența concentrată în probabil mai puțin de 48 de ore a rămas intacta undeva în amintirea mea, ca și cum ar fi fost ieri. A… și mai era și dragul de Majay Gyozo, autorul celebrului cantec Totusi iubirea, pe versurile lui „Grasu”, evident… Acel Majay, cel care a înmărmurit stadioane pe vremea Cenaclului cu vestitul refren „Și totuși exista iubire/Și totuși exista blestem/Dau lumii dau lumii de știre/Iubesc am curaj și ma tem”, mi-a rămas pentru totdeauna în inimă pentru talentul, delicatețea și modestia lui uluitoare!
8 August 2017. 


Au trecut 20 de ani… Calafatul a rămas in urma cu noaptea lui vrăjită, cu festivalul pe care l-am câștigat atunci- si acum țin minte că premiul a constat intr-o sumă destul de frumușică in marci germane- (hei heeei, UE era departe), apoi în vara următoare s-a dat startul Taberei de folk de la începutul lui august, iar ușor, ușor toată floarea cea vestită a folkulu a început sa vină la taberele din următorii ani, ca un bulgare de zăpadă pornit din vârf de munte. Anii au trecut ca vântul, eu am făcut trupa și dispărut din folk vreo 10 ani după „stagiul de maturizare” alături de Cristi Paturca și KM 0, Olarasu a trecut peste momentul de cumpăna, acum are un băiat mare și mulțime de cântece compuse de atunci pana acum, briliante care alină sufletele tuturor îndrăgostiților eterni, Buică a ramas același soldat pe meterezele Reșiței, adevărului și muzicii cântate până la ultima celulă, iar despre Majay nu mai știu aproape nimic, dar mi-am promis că am sa îl caut în curând, sa-i spun cât de mult îl iubesc pentru noaptea aia de vis și nu doar pentru ea… Teodora nu se pune, doar am crescut sub ochii ei, la radio. Pe Dan Vană aveam sa îl revăd tot după 20 de ani și bucuria a fost mare să ne simțim la fel de aproape ca și cum noaptea aia ar fi fost alaltăieri…


În rest, tot ce a fost în seara lui 8 August 2017 este deja istorie, una recentă, dar la fel de specială ca cea despre care am scris mai sus. Ce aș putea scrie despre ce s-a spus în emisiunea de luni? Bucuria revederii cu oameni dragi din vechime dar și cu oameni la fel de dragi care au apărut pe parcurs in muzica folk, atât de anacronică în opinia multor ascultători de curte nouă… Cât vor fi oameni ca Adi Bezna, Ovidiu Mihailescu, Raluca Marinescu, Dani Făt, veteranul de acum Cristi Buică, Diana Roșca, Ionuț Mangu, Emeric Imre și Radu Gheorghe (așa ca sa trec in revista intervievații ediției Folk Bun din 21 august), povestea merge mai departe!

   Și chiar de ar fi prin absurd ca folkul sa dispară mâine, nimeni nu-mi va putea smulge din suflet  magia nopților din sud, bucuria nopții când am fost toți ca frații, înaintea zilei când era să mor.

Cronica emisiunii Folk Bun din 14 august 2017. Cu Dan Manciulea, cu Teo, dar și cu Adam și Eva cu tot!

Când l-am cunoscut și l-am ascultat prima dată, eram tineri plini de speranțe cu toții, noi visătorii care aveam fiecare ceva de spus și de arătat. Nu știu cum mai e acum prin festivaluri, dar atunci la începutul anilor ’90, veneau mulți și câștigau putini, nu întotdeauna cei mai buni, după părerea noastră, a aspiranților. În câteva cazuri însă, putine dar puternice, laureații erau cu doua clase peste restul și aici as putea aminti dintr-o răsuflare un Catalin Ungureanu, o ADA Milea sau trupa Talisman, (ultimele doua nume fiind parca laureate in aceeași ediție de Om Bun în ’96), un George Sarluceanu de mai târziu și tot de pe la începutul anilor 2000, au impresionat Alina Manole și Adriana Todoran. Și sigur mai sunt și alte nume, aici imi voi permite cu toată modestia și obiectivitatea sa includ fosta mea trupa Contrapunct, lăsată fără laurii Marelui Trofeu, in iarna lui 1997, (premiul s-a numit „Special al Juriului” și era considerat primul sub „Trofeu”); A fost o neacordare a Marelui Premiu singulară in istoria festivalului,  din motive inexplicabile, dar trupa Contrapunct a rămas  in inimile multor suporteri folk și astăzi, la 20 de la dispariția trupei.

    1994, decembrie, undeva în 20, 21 și 22, pe acolo. Preselecții dure, care țineau peste 6 ore,  în care aveai mereu bucuria revederii unor prieteni pe care nu-i mai văzusei de mult. Am concurat in anul ăla în echipă cu Eugenia Caragancev, – una dintre cele mai bune voci feminine cu care am avut șansa sa cant – și cu Dragos Panturu, prietenul meu, o adevarata vedeta a Liceului Pedagogic, unde erau vreo 350 de fete și probabil pana in 10 baieti în tot liceul! 

     Ei bine, atunci in ’94, când am concurat cu Dragos și cu Geni, obținând doar simpatia vizibilă a publicului și o difuzare completă pe TVR2, – singura în afara laureaților- noi ne uitam la Dan Manciulea ca la Dumnezeu, fiindca el câștigase Marele Premiu, Trofeul Om Bun, o chestie pentru care trebuia să te jurizeze nume grele ale folkului și ale presei de specialitate – căci încă exista o astfel de presă – și evident trebuia să cucerești publicul din Teatrul Ion Creangă, plin ochi!

          Ne uitam la Manciulea ca la un zeu și pentru ca era bun, avea o tehnică vocala și chitaristică absolut încântătoare, dar și pentru că a compus un cântec foarte deștept despre Adam și Eva. Știam despre el ca este ofițer de pompieri și mi-a fost simpatic de la prima vedere și pentru motivul asta, (fiindcă doar bărbații adevărați pot intra in foc pentru alții), iar din păcate în anii aia a și primit botezul cel mare când a participat la stingerea marii deflagrații de la Mihailesti, care a luat viețile mai multor colegi de-ai lui, dar și altor ziariști, ori oameni aflați pe acolo prin zona Buzăului…

  Au trecut 20 de ani și încă vreo 3 de la succesul lui Manciulea de la Om bun. A lansat mai multe albume, nedrept de puțin cunoscute, a ramas pe metereze, și-a făcut si un studio, in care produce muzica lui și pe altora, iar acum la emisiune a venit cu o înregistrare ireproșabilă, realizată recent. Dar dacă tot e să folosesc termenul ăsta care dă pe afară de integritate, dacă ceva a făcut ireproșabil Manciulea pe lumea asta, in afara de lupta cu focul și muzica lui specială, a fost felul in care l-a crescut și educat pe băiatul lui, Teo, care tot muzica face – si asta foarte bine și a și demonstrat-o cu noi, cu toată lumea în direct la Folk Bun – . Și să știți ca nu e lucru ușor ceea ce face Teo la vârsta lui, sa cânti în trupe din astea de a Capella, unde trebuie să te armonizezi cu celelalte voci, iar pentru trebușoara asta  e musai nevoie de studiu și mai ales un auz al naibi de bun!

   Am retrăit momente frumoase alături de Dan Manciulea, in direct la Rock FM, unde evident că a cântat si vestita piesă demnă de „ne uitam la el ca la Dumnezeu”- Adam și Eva! S-a-ntâmplat intr-un fel și nu neaparat o predare, ci mai mult o continuare de ștafeta artistică, o trecere care i-a impresionat pe toți cei de acasă și pe noi cei din studio.

 Și această ediție a fost una dintre cele care m-au făcut să simt că proiectul astă cu cei doi ani de emisiune folk la Rock FM, a fost un pariu câștigat, iar aici nu pot decât să le mulțumesc inițiatorilor Cristi Hrubaru, Puiu Crețu și Eugen Cișmașu, pentru startul din august-septembrie 2015, de la care se împlinesc zilele acestea fix doi ani!

Folk bun la toată lumea, ca de fiecare dată!

Accidentul aparitiei mele in presa de tabloida

Fac muzica de prin 1980 de cand am intrat pentru o scurta perioda in Corul de Copii al Radiodifuziunii Romane, sub onoranta conducere a regretatei Eugenia Vacarescu Necula. Apoi am invatat chitara mai intai ca autodidact si apoi cu profesor, din liceu pana la finele facultatii de muzica. Pian am facut tot de prin anii 80, tot liceul si toata facultatea cu profesori minunati. Cariera muzicala „laica” sa zic asa, adica una care sa nu aiba legatura cu muzica de la scoala, clasica de la un cap la coada, cariera muzicala ziceam, mi-am inceput-o la cateva festivaluri de folk castigate prin anii ’90 singur, dar si cu trupa Contrapunct si a continuat cu o perioada scurta in care am activat in trupa simbolului muzical al Pietei Univesrsitatii, Cristian Paturca!

Imediat dupa anul petrecut alaturi de Cristi Paturca si colegii din KM 0, inspirat si mult mai puternic decat fusesem pana atunci, am pus bazele unei trupe cu mare zvac si foarte diferita de ce era atunci pe piata muzicala din Romania, o trupa de folk-rock cu o instrumentatie atipica, (chitara, tobe si 5 instrumente de suflat un mini brass in amintirea perioadei in care condusesem cateva orchestre militare de suflatori cam pe la sfarsitul facultatii)! Si pentru ca nu am stiut cum sa-i zicem, Irina Balta redactor la Romania Tineret, ne-a botezat scriind pe un plic cu o corespondeta a lui Motzu Pittis (pe care il am pe undeva), ne-a botezat Circa 7, ceea ce oricum era mai bine decat propunerea de pe locul doi, „Scaune pe mese”! Eram 7 oameni in varianta initiala si atunci i-am zis CIRCA SAPTE adica aproximativ 7, fara vreo legatura cu Circa 7 de Politie, care fie vorba intre noi, e de multa vreme SECTIE de politie si nu Circa!

A fost un debut fulminant in industria muzicala, dar care nu a confirmat la cel mai inalt nivel…Circa nu a fost o trupa de prim plan decat o scurta perioada vreo 2-3 ani la turatie maxima, ca sa cred o iota din titlurile ipocrite din presa de saptamana asta, care s-a trezit ca stie nu doar cine a fost trupa Circa 7, daca inca mai este si daca a fost atat de importanta incat sa merite dintr o data titluri bombastice despre solistul Cristi Dumitrascu, care a avut un grav accident de circulatie si care este in afara oricarui pericol…Este acelasi tip de ipocrizie intalnit in anii din urma, cand artisti si actori mult mai mari, care au facut mult mai mult decat a facut vreodata pe scena Cristi Dumitrascu alaturi de alte trupe sau colegi, au fost ignorati in toata activitatea lor de pana atunci, iar cand au avut vreun accident sau mai rau, au si murit, au devenit dintr o data ARTISTI indragiti si regretati, de dragul audientei. Circa 7 si apoi scrisa doar cu litere CIRCA SAPTE, este o trupa cu 15 ani de istorie, in care a lansat 3 albume, iar al patrulea a fost un best of Cristi Dumitrascu lansat in 2011. Vreti sa va spun cam cati ziaristi am vazut la lansarile noastre? In 2009 la Hard Rock Cafe a fost MTV ul, eram parteneri media pentru ca pe albumul nostru aparea si coloana sonora a filmului Tache, la care noi am compus muzica, iar filmul Tache regizat de Igor Cobileanski era in gradina Trustului PRO! Cam atat. Or mai fi fost prieteni din radio si alti cativa, pe care ii salut si ii pretuiesc.

Ce vreau sa spun este ca de a lungul vremii am fost invitati sa cantam o data la Antena 3 si poate Libertatea a mai scris cate ceva, dintre cei care au publicat Știrea cu accidentul. In afara acestor firme de presa, care nici ele nu au urmarit indeaproape activitatea trupei, celelalte siteuri si televiziuni gen Romania TV sau Wow biz, care sunt ocupate mereu cu artisti din cu totul alta zona, nu cred ca pot explica dintr-o data, interesul spontan pentru asa niste artisti de mari ca noi. Hai sa fim seriosi! Unde ati fost cand am lansat albumul Goala prin casa in 2011? Dar cand am lansat videoclipurile Tache sau Cruella, ambele fiind roadele colaborarii cu Domino Film pentru lung metrajele La bani la cap la oase si Tache?

Bine ca nu am murit, ca circul ar fi fost si mai mare. Cu tot respectul pentru meseria de jurnalist, (sunt ziarist de 20 de ani), inteleg ca e o lupta, dar nu pot sa fiu de acord cu asemenea exagerari si denaturari ale subiectului. Pe unele siteuri am vazut ca as fi fost stabilizat, bagat pe perfuzii, ca la volan era de fapt o fata de 18 ani care ar fi intrat in masina mea. Nici vorba de asa ceva! Am fost sunat sa particip la nu stiu ce dezbatere si sa divulg identiatea tanarului care a produs accidentul. Deontologia profesionala e o chestie absurda dupa parerea multora. Nu zic, a fost greu, a fost infricosator, am fost la un pas de moarte probabil, dar hai sa nu transformam in circ intamplarea asta! Copilul ala de 18 ani are dosar penal oricum, dar hai sa nu il linsam mediatic, eu nu am spus altceva decat ca era un sofer prea tanar, atat. De aici incolo orice s ar intreprinde in afara limitelor legii este abuziv si distructiv.

In concluzie, ca sa fie clar pentru toata lumea, nu m-a stabilizat nimeni dupa accidentul de miercuri, (caci miercuri si nu sambata s-a intamplat), am avut o pierdere a starii de constienta vreun minut, am fost trezit, dupa care am fost pe picioarele mele, Am dureri de spate ceea ce e normal, iar dupa ce am fost dus cu Ambulanta de la locul accidentului la Bailesti si apoi la Craiova, am plecat pe picioarele mele la un prieten din Craiova. Apoi la Bucuresti am ajuns cu o masina particulara vineri cu un prieten si abia sambata m-am dus tot singur la Spitalul Militar din Bucuresti, pentru investigatii complete. Pe aceasta cale vreau sa le multumesc doamnei asistente Lidia Enache, de la Spitalul Judetean Craiova si domnului doctor Mihai Salaceanu, de la Spitalul Militar din Bucuresti, pentru profesionalism si omenie. Cat despre colegii de presa, care nu stiu cu ce se mananca muzica lui Cristi Dumitrascu si a trupei Circa 7, ii invit cu bucurie sa recupereze si sa vina la spectacole, ca sa scrie in cunostinta de cauza. Cine stie? Poate ca nu le place si atunci macar nu mai scriu nimic, sau poate invers. Le cer scuze suporterilor mei pentru ca am ajuns un subiect de prima pagina nu datorita muzicii, ci in urma unui accident de circulatie…

Zilele astea tocmai am hotarat ca Circa 7 sa se transforme in Chiar 7, asa ca sa nu mai fie nimic aproximativ, si ca sa evitam orice confuzie, vorba unui banc celebru! Pana atunci stiti unde sa ma gasiti: la Rock Fm luni seara de la 9 la Folk Bun si in toate mediile unde scriu si difuzez reportaje inregistrate si filmate despre armata, veterani de razboi si luptatori anticomunisti inca nereabilitati. Deci, mai e mult de munca, sa fim sanatosi cu totii! GO, GO, GO!

Proiectul Tivodar la Rock Fm, editia Folk bun din 7 august 2017

Stefan Tivodar face parte dintr o categorie aparte de muzicieni din noul val, un val din ce in ce mai putin dispus in a si afirma si sustine ideile muzicale proprii, oricat de fanteziste ar parea. Pe la inceputul anilor 90 si pana catre sfarsitul lor, (ca sa vorbim despre ceea ce se chema pe vremuri indeobste noul val), adica o generatie care incepe imediat dupa Dinu Olarasu, cel mai valoros brand care a ratat la mustata faima tuturor corifeilor din Cenaclu), era o stare de spirit unanim acceptata ca pustii de 18-19 ani sa vina la portile afirmarii cu piesele lor. Nu se concepea altfel, cum se întâmpla astăzi, in niciun festival, pe nicio scena, asa era treaba si nu era rau. Era descalificant sa te duci si sa canti piesele lui Ciocu Vintila, sau mai facil, ale lui Bertzi, mai ales ca de cele mai multe ori ei erau in juriu. Asa imi amintesc colegi folkisti pe care i-am intalnit prin tot felul de spectacole mai mari sau mai mici, cum sunt Dan Manciulea, Florin Chilian, Catalin Ungureanu, Maria Gheorghiu, Emerich Imre, Catalin Ungureanu, Ovidiu Mihailescu, Prefix 032, Eugen Avram, Ada Milea, Florin Camen, Karma, Maria Magdalena Danaila, Contrapunctul meu, in care nu am fost de fapt membru fondator, ci Gabi Dimancea, Viorel Pitigoi, Marian Fianu si dragul meu prieten disparut prematur Dragos Mirea…  Toți cei amintiți au fost fără excepție artiști de creație. Asta a fost primul nou val. Cei ne numiti sa ma ierte, scriu dintr o bucata si sigur am uitat din folkisti.

A venit apoi un al doilea nou val, din jurul lui 2000 pana in 2010, inceput deci la cumpana dintre milenii, cu nume care aveau parca si mai multa forta, un aer poate mai proaspat, iar aici i-as aminti pe Alina Manole, Daniel Iancu, (amândoi reîntorși pe scena folk după perioade de pauza), George Sarluceanu, Adriana Todoran, Tapinarii, Cosmin Vaman, Marius Matache Daniel Fat, Fara Zahar, Adrian Bezna si acest Stefan Tivodar, un artist destul de incifrat, care nu a vrut nici sa se faca placut printr un registru umoristic, dar nici nu a incercat -din ce stiu eu- sa isi faca loc prin muzica folk ajutandu se de piese consacrate cum se intampla des astazi, inclusiv prin festivaluri. Eu l-am auzit fugitiv cred ca intr o cantare si un pic pe youtube si recunosc, m am ales cu o parere furata, mincinoasa, fiindca in clubul in care se canta era sunetul rau, cu monitorizare proasta cel mai probabil, iar proiectul Tivodarului a purtat mereu o „tinichea de coada” in mintea mea, iar acest punct de vedere aveam sa descopar ca a fost nedrept, regretabil.

Stefan Tivodar si Ioana Purcarea, parteneri in viata si in muzica, au venit in studioul Rock Fm asa ca intr-o poveste usor absurda, intr-un moment de moarte clinica a Proiectului Tivodar. Cu toate astea, dupa ce mi-a trimis piesele pe care urma sa le difuzam, am intrat intr o repriza de ascultare obligatorie si mi-am propus ca de obicei sa aleg 3-4 piese pentru a le introduce in server, urmand ca ei sa cante vreo 2 in studio, intentionand sa pastrez spatiu pentru alte piese cunoscute din folk, conform „retetei” emisiunii! Dupa jumatate de ora am renuntat la orice fel de reteta, pentru ca am descoperit o lume de o sensibilitate cuceritoare, de trairi speciale si de o maiestrie muzical-orchestrala pe care nu o intalnesti pe orice ulita din folk. Am si aflat ulterior ca trasesera in studioul lui Adrian Cristescu, pianist si inginer de sunet de mare valoare si artist colaborator al Adei Milea si al Alinei Manole, cu un stagiu prolific in Circa Sapte la mine, perioada in care am inregistrat albumul „La rece” si coloana sonora a lung metrajului Tache, deci iata, nimic intamplator.

In emisiune in direct am cunoscut si eu si ascultatorii doi oameni usor defensivi, cu o atitudine opusa agresivitatii mult prea ofensivilor artisti pe care ii imbata si ameteste valul, fara sa le ia neaparat calul lui Daniel Iancu.  Stefan este facatorul revistei Sunete si asta spune multe despre rafinamentul sau uman și muzical,  atat de prezent pe albumul de pe care am difuzat cateva cantece in emisiunea Folk Bun din 7 august! Una peste alta, am calatorit  o ora, alaturi de niste oameni se incapataneaza sa si tina drumul drept, standardele stiute de ei si de suporteri, iar eu spun ca sunt pe albumul lor cel putin doua piese care ar innobila orice radio din Romania, nu doar Rock FM, care are deja in grila o ora de folk și muzici înrudite  pe saptamana si care va mai difuza muzica marca Proiectul TIVODAR! Una dintre ele este aici. „Culorile ti stau la fel in cercei si inca nu stiu sa ti spun nu.” Stefan Tivodar Project /Catalog
Multumesc Stefan si Ioana si succes cu noul proiect!

Cu Florin Chilian, la Rock FM luni seara, 31 iulie 2017

Pe Chilian îl știu de mai bine de 20 de ani de când ni s-au intersectat pașii pe la celebrele preselecții de la festivalul lui Socaciu, la Om bun, pentru ca mai apoi să ne reîntâlnim în anturajul apropiat al lui Vali Sterian pe acolo prin Eliad, ori la studio, la B’inișor. Ce vreau sa zic este că talentatul și în aceeași măsura controversatul Florin Chilian mi-a câștigat admirația încă din vremurile în care conducea un trabant și nu s-a lăsat până nu și-a procurat buletinul de identitate muzicală -cum ii zice el – adica albumul prin 2001 cu numele primului sau mare hit, „Iubi”.   Și contrar obiceiului breslei,  tare m-am mai bucurat de reușita lui Chilian, când a devenit într-un timp scurt cel mai însemnat artist din generația nouă din folk, cu o personalitate și o filosofie care te izbesc încă de la prima ascultare a cântecelor lui atât de altfel! Era unul dintre noi care reușise, care conta în industria muzicală, o chestie hâdă pe atunci cum este si acum. A jucat totul pe o carte, fără plasă de siguranța cum spun Paraziții și a câștigat! A avut și o doză de șansă, a avut împrejur câțiva prieteni care l-au ajutat  în momente cheie si recunoaște asta. A mers apoi cu două viteze în plus, cu o strategie „profi”, cu videoclipuri deștepte și investiții pe măsura, pentru că roata începuse să se învârtă bine.

          Apoi colegii, (și aia din generația lui dar și aia de-și zic corifei), au început să-l hulească; de multe ori ai zice că pe bună dreptate, din motive de agresivitate verbală, de lipsă de modestie, (ca nu-i așa, modestia e pentru câini, cum a zis luni seara la emisiune), de intonație deficitară, de lipsă de măsură și de bun simț în concerte, și nu am știință dacă detractorii lui Chilian au avut mereu dreptate, pentru că nu am putut fi martor pe viu decât în puține ocazii! 

     Dincolo de toate astea, eu i-am apreciat mereu activismul social și faptul că și-a pus adesea muzica și notorietatea în slujba unor copii defavorizați sau bolnavi, iar pentru aceasta și pentru sumele importante donate acestor cauze nobile merită un laudațio de-a dreptul gras!

         Ceea ce pot și ce vreau sa spun este că acest Florin Chilian pornit de pe un culoar fără nicio șansă, care a trăit o vreme pe stradă la propriu, a reușit cu ambiția, sacrificiul și singurătatea ciclistului de performanță și a campionului care a fost în dimineața vieții lui, să răstoarne clasamente, sa dărâme reguli și prejudecăți și mai ales predicții! Are limba ascuțită, nu-ti merge în discuția cu el să o fentezi nicicum, (cine a ascultat emisiunea din 31 iulie știe ce zic), nu are eleganța mentorului nostru comun Vali Sterian, (care însă în backstage avea și el același discurs tăios, fără menajamente), dar are meritul că între 7 cântece discutabile, neînțelese de iubitorii de folk consumatori de Cenaclu păunescian, trântește un „Iubi”, un „Zece”, un „Chiar dacă”, și acum toate piesele de pe albumul „Plânsurâsul” care mie mi se par foarte-foarte bune!

    Nu-i ridic eu osanale lui Chilian , la un moment dat el chiar a atacat cu virulență în 2015 concertul „La aniversară” din Piața Universității, pe care eu l-am organizat alături de Eugen Cișmașu de la Academia Cațavencu și de Rock FM și care una peste alta a fost o reușită și nu o sușă cum a zis el atunci, dar admit acum după trecerea timpului că a avut dreptate în câteva puncte, care se refereau la colegi folkiști participanți la acel spectacol și care și-au arătat calitatea umană în ocazii ulterioare. 

De asemenea, sunt de acord și cu faptul că una peste alta a avut tot dreptul să și dea cu părerea despre un concert închinat eroilor din ’89-’90ca participant direct la evenimente, la care probabil nu mai fusese nimeni în afară de Cristi Hrubaru, Emeric Imre și probabil Cristi Luca. Dar astea sunt alte povești. 

   În fine, sunt convins că ascultătorii de Rock FM s-au bucurat să îl audă pe Florin Chilian, cu sau fără ultima lui apariție discografică de senzație publicată pe 4 viniluri și mai multe Cd-uri, cu muzica lui altfel, cu ciudățeniile lui, cu șarmul lui, cu „Iubi”, cu vânătoarea lui de impostori și cu țipuritura lui inconfundabilă, cu țintele lui prea înalte și cu nebunia fără de care niciun artist nu va ajunge megastar, cum îi place lui să spună! 

     Nu pot să închei înainte de a spune că în acest album atât de experimental numit PreClasic/Florin Chilian, la care artistul a lucrat aproape un deceniu, ar fi fost în opinia mea mult mai aproape de nemurire dacă acel cvartet de coarde ar fi fost cântat de instrumente adevărate, dar astea o chestiune care a ținut strict de o decizie pe care Florin Chilian, așa cum îl știu, un nesupus, și a asumat-o fără echivoc. 

Mulțumesc încă o dată, Chiliane și succes mare mai departe!