Folk Bun la Rock FM cu Dana Florian in 25 septembrie 2017

Cu doar cateva zile inainte ne-am intalnit la spectacolul Remember Vali Sterian la Beraria H si ne-am bucurat de revedere asa cum ne-am bucurat de intalnirea cu toti ceilalti colegi de breasla, pe care nu-i vedem chiar in fiecare zi. Eu tocmai am cantat cu prietenii si colegii Hrubaru si Coiotu` iar chitara mea cumparata de curand mi-a facut niste probleme si am plecat mai devreme decat mi-am propus. De aia nu am prins micro recitalul ei, dar stiam deja ca va veni in direct la noi la radio si o voi asculta impreuna cu ascultatorii fideli care asteapta in fiecare seara de luni folkul cel bun.

Dana Florian a reapărut pe scenele folkului in ultimii ani, după o prezenta meteorica la începutul anilor 90, păstrând filonul stilistic tradițional al perioadei de glorie din vremea Cenaclului Flacăra.

O femeie firava și puternica in același timp, o voce specială ascunsa in spatele unui munte de emoții, așa mi s-a dezvăluit Dana Florian, luni seara la microfonul din studioul Rock FM. Rudă prin alianță cu marele căutător și dătător de sounduri experimentale  Mircea Florian, Dana nu are nimic din avangarda lui, dar are o căldură și un autentic întâlnite de mine demult, în vremurile Cenaclului Flacăra!

A fost o seară veselă, care a împrumutat ceva din glasul zglobiu al Danei Florian, o artistă  bine venită pe scena de acustic, unde vocile feminine sunt mai rare ca diamantele!

Si a mai fost o premiera: dupa schimbarile din grila de programe Rock FM  Lucian Boariu a venit pe tronsonul de seara ceea ce a insemnat ca a devenit noul coleg supervisor tehnic al emisiunii Folk Bun. Succes colegului Alin Dinca in programul de dimineata!

Folk Bun cu Dan Byron, editia din 18 septembrie 2017

Cu Alin Dinca Coiotu si Dan Radu Byron

Emisiunea din 18 septembrie 2018 a adus in fata ascultatorilor Rock FM un artist pur sange, cu har si cu stiinta de carte (muzicala si nu doar), dar spre nesansa folkului a ales ca exprimare alte curente muzicale, a cantat o buna bucata de vreme in limba engleza, ceea ce l-a indepartat definitiv de new wave-ul acusticului romanesc cu radacini post-cenacliste.

Pe Dan il stiu din adolescenta, cand destinul ne-a nimerit pe amandoi intr-un liceu de muzica demn de scrierile lui Kafka, dar in care daca voiai sa inveti muzica invatai si, foarte important,  aveai si de la cine! De aceea, ca om de meserie nu m-a mirat niciodata maiestria  instrumentala a lui byron, in acesti 20 de ani de cand nu ne-am mai vazut, ba mai mult, m-a bucurat atitudinea de om liber pe care a avut-o mereu, dupa ce a scapat ca din pusca din cele patru laturi ale unei scoli cu iz de penitenciar. Un artist care si-a asumat inca de la inceputuri drumul mai greu si asta pentru ca a avut un crez de la care nu s-a abatut, chiar si atunci cand rand pe rand, colegii de scena au parasit corabia.

Recunosc, Dan Byron m-a cucerit definitv abia in ultimii ani cand  s-a incumetat sa cante in romaneste, dupa ce in trecut colaborase cu nume importante din folk, de notorietate fiind concertele cu Nicu Alifantis si Alexandru Andries, iar cel mai recent album de autor m-a facut sa exclam: ” Bai. uite asa ar fi trebuit sa sune albumele folk post-moderne!” Am si o piesa preferata „Tara asta”, un protest cum imi place mie, dar construit in mod absolut genial pe o bossa-nova, care tradeaza perioada aia a noastra comuna de inceput de ani `90 din liceu!

Din pacate pentru publicul folk, Byron este in pozitia celui care tocmai a ratat o cariera stralucita pe plaja lor, asa cum Andra – dupa cum am glumit in emisiune – ar fi putut fi poate cea mai valoroasa cantareata de muzica populara transilvana, daca acum mai multi ani, nu s-ar fi consacrat in popul romanesc, ala care nu ne prea place noua! Poate fi infirmitatea mea si nicidecum limitarea lui Dan, care s-a hranit in adolescenta cu muzici anglo-saxone ce i-au calauzit pasii, modelandu-i atat de atat de interesant soundul, inflexiunea vocala si alte orchestratii care il reprezinta.

Dar dincolo de trebusoarele care tin de muzica, paradoxal as zice, forta invitatului din 18 septembrie de la Folk Bun sta in versurile lui!  Ele mi-au amintit de poetul Liviu Visan care zice intr-o poezie  undeva ca „eu n-am scris poezia, am trait-o”! Nu am mai aflat asa profunzimi si metafore de geniu decat la vreo cativa folkisti nu foarte multi, in cazul lui insa, productia sunand mult mai „vest”. Am plecat iar de la radio cu regretul de a fi petrecut doar o ora cu un artist exceptional, un artist  constient de misiunea lui si de faptul ca metafora lui descatuseaza! Multumesc Dane, te mai astept la Folk Bun.

Cronica emisiunii Folk Bun cu Ivan Patzaichin si Nicu Covaci, Rock FM, 11 septembrie 2017

Este greu in astfel de momente rare, sa eviti cuvintele mari. Incerc sa ma tin departe de exaltarea multor oameni din presa – exaltare vinovata sau nu – care atunci cand au invitati de mare calitate, impacheteaza mereu in senzational intamplarea in sine, de multe ori  colegii de breasla „murdarindu-se” la gura – nu de engleza,  vorba baietilor de la Parazitii – ci cu putina glorie „imprumutata”. Socotesc eu ca niciodata gloria unor oameni ca Ivan Patzaichin si Nicu Covaci nu poate fi nici intinata si nici atinsa de acel derizoriu, in care o parte a presei de astazi ar putea-o trage chiar fara voie. Si in seara de luni 11 septembrie, emisiunea Folk Bun a fost cred, doar o gazda discreta a unor zei care nu si au pierdut maretia si mai ales modestia de dupa aparenta cadere din Olimp.

Caci da, multi oameni grabiti si inarmati cu argumente legate de o zgomotoasa evolutie, au tendinta sa-i reduca pe oameni ca Ivan Patzaichin si Nicu Covaci la dimensiuni comune, iar aceasta „comunizare” este totusi v-ati prins, un pui mic si perfid al marelui comunsim.

Este cred inutil sa argumentez de ce l-am invitat pe Ivan Patzaichin la o emisiune de folk, dar pentru cei putini care nu stiu, spun ca Ivan este de mai bine de 20 de ani de cand stiu eu (perioada este cu siguranta si mai lunga) spectatorul cel mai constant si mai discret al concertelor din folk si rock, de altfel a si amintit in cateva randuri de fosta Casa Eliad, un adevarat Cartier General al folkului de dupa evenimenimentele din decembrie `89. Acolo la Casa Eliad, (o casa de cultura atat de goala de continut astazi), – paradoxal, daca ne gandim ca spre deosebire de anii 90-2000,  Eliadul a fost  reabilitat de Primaria sectorului 3 – s-au scris pagini de istorie ale folkului, asa cum nu se vor mai scrie vreodata! Acolo in fieful lui Valeriu Sterian si al lui Doru Stanculescu, in „casa” pastorita de Mircea Bodolan, Doru Rizescu si regretatul Cristi Gindasanu au cantat nu doar artistii folk, ci multe alte personalitati din rock si blues, nu pun la socoteala pleiada actorilor care au frecventat locul. Au fost mai multe inimi care au batut acolo, dar ultima operatie pe cord deschis a insemnat si disparitia locului de poveste Folk Club Casa Eliad. Cu amintirile astea pretioase a venit Ivan la microfonul unei emisiuni care se incapataneaza sa spuna ca folkul poate fi inca acea poezie cantata care ne-a facut tuturor o secunda de viata mai frumoasa.

      Aparitia celeilalte legende romanesti autentice Nicu Covaci a fost de fapt rezultatul unui mic complot, impreuna cu Alin Dinca si cu managerul Phoenix am pregatit surpriza care avea sa fie una evident primita cu bucurie si de Ivan, dar si de public. Probabil ca o astfel de alaturare a doua personalitati, una din sport si una din muzica, ambele de o valoare colosala i-a mirat pe multi, dar mirarea a fost de scurta durata, ambii invitati simtindu-se extraordinar impreuna si completandu-se mai mult decat m-as fi chinuit sa reglam noi ceva, sa organizam vreun interviu special, care s-ar fi dorit  epocal, sau mai stiu eu cum.

Firescul celor doi oameni – pentru ca inainte de a deveni doua figuri emblematice fiecare in domeniul lui, Ivan si Nicu sunt niste oameni pusi pe munca si cu suflete mari de romani – firescul celor doi  ziceam,  a facut ca misiunea noastra a gazdelor din studio sa fie una mult mai usoara. Ivan ne-a povestit despre cum a invins curentii si valurile in proba de la Olimpiada, iar Nicu ne-a declarat pentru a cata oara ca va fi pana la capat acelasi luptator impotriva raului care trebuie starpit, iar aici nu avem cum sa nu il credem, pentru ca spiritul lui justitiar a fost cel care ne-a facut pe toti sa il iubim.

A avut Nicu Covaci si un eveniment fericit de anuntat, concertul de a doua zi din Beraria H, unul dintre acele concerte aniversare care au bucurat anul asta pentru a cata oara generatiile de rockeri care au crescut cu muzica Phoenix, parinti, copii si nepoti deopotriva. Si aici am sa spun ca la anteriorul spectacol de la Arenele Romane am fost vrajit de multimea de artisti stransa in jurul marelui haiduc al muzicii romanesti, de emotia si de cantarea exceptionala care a fost, chiar asa in conditiile in care s-au perindat pe scena zeci de artisti! Nu-i la indemana oricui asta, iti trebuie experienta, stomac si portia aia de genialitate care il face pe Nicu atat de special! Si carei trupe din lumea asta ii este dat sa faca un concert in care sa se cante doar cantecele ei, sa dureze cateva ore si toate piesele sa fie hituri, sa fie cantate de absolut toata lumea din public, vers cu vers?

Si asa ca de final, am consemnat  o alta premiera, difuzarea la Folk bun a primului cantec publicat de  Cristi Buica pe noul album, „Unii canta altii beau”,  care a avut darul sa ii aminteasca mai ales lui Nicu de cisternele de bere baute in ultimii ani, pentru ca deh, Spania e torida aproape tot anul.  Si aici recunosc, as fi facut la fel…poate nu cisterne, dar asa vrem doua butoaie ca la Calafat, tot as fi ras.

Multumesc Ivan Patzaichin, multumesc Nicu Covaci, sper sa ne mai  vedem de multe ori in viata asta, in formula asta! Si da, Folk bun la toata lumea, cum e obiceiul locului.

 

 

Cu Trupa Dor la Rock Fm si cu alte chestii inregistrate. Emisiunea Folk Bun din 4 septembrie 2017

           

Alin Dinca, Dorin Andone, Cristi Dumitrascu, Danna Zamfirescu și Razvan Pisău.


Trupa Dor, live la Rock FM.

Aveam convingerea ca va fi o emisiune specială, chiar și numai dintr-un motiv profund subiectiv, legat de o întâmplare simpla, in care eu și Dorin Andone, umăr langa umăr am trecut printr-o cumpănă. Însă ora petrecuta impreuna cu Dorin și trupa Dor in studioul Rock FM, in seara de luni 4 septembrie, a depășit orice așteptare! 

         Nu m-am gândit nicio clipă – deși foarte mulți ar fi fost probabil tentați sa o facă – nu m-am gândit sa fac vreo comparație cu trupe de folk în care au cântat actori de a lungul vremii, de la Motzu Pittiș încoace. Iar emisiunea a inceput ca o lovitura de ciocan binefacatoare, cu o transpunere imediat in atmosfera calda si neostentativa in care te introducea Motzu la fiecare concert al trupei Pasarea Colibri, pe vremuri… Dorin a inceput cu un monolog care ne a dus pe toti imediat in poveste, cu o naturalete si cu o pricepere  care nu stau la indemana oricui si spun asta pentru ca sunt multi actori care nu reusesc sa faca trecerea de pe scena teatrului pe scena muzicala, fara ca actul in sine sa strige : „Da eu sunt actorul si am venit aici sa va aduc acel altceva pe care voi nu il aveti! ” 

Colegii lui Dorin din trupa asta cu singurul cuvant romanesc intraductibil,  Danna Zamfirescu și Razvan Pisău sunt unii dintre  cei mai discreti artisti care au trecut prin studio la Folk Bun, si care mi se pare ca se potrivesc excelent cu el, ba chiar se simt ca pestii prin apa atunci cand porneste motorul barcii acesteia fermecate, odata cu primul acord. Bucuria autentica de a canta a celor 3, este o chestiune care m-a transpus imediat in starea aceea de bine, in care orice realitate ingheata, si pentru vreo cateva minute poti zbura cu mintea oriunde. Probabil ca nu a fost intamplatoare audienta uriasa a transmisiei live pe fb, si probabil ca sinceritatea si curatenia muzicala, autenticitatea inclusiv a pieselor cu origini traditionale romanesti au cucerit fulgerator inimile ascultatorilor de folk si rock, carora probabil ca le era dor de asa ceva. Asa cu imi era si mie.

In recital Trupa Cetatea&Cristi Dumitrascu, Bacau, Teatrul de Vara Radu Beligan.


Ovidiu Mihailescu, Cristi Dumitrascu si Adrian Bezna, in recital in Parcul Trandafirilor, Bacau

Valoarea muzicala si umana a artistilor din Tupa Dor a facut ca interviurile despre ceea ce s-a intamplat la Bacau la Salonul de folk si blues sa nu para cumva un corp strain, ci o parte din spectacol, asa cum a si fost. Nu a fost usor ce gestionat aceasta alergare intre catecele altor folkisti pe care le-am difuzat  in legatura cu festivalul, interviurile cu Talal Hamad, Maria Gheorgiu, Cosmin Vaman, Alexandra Andrei Vali Racila si muzica cantata cu toata fiinta acolo, live in studio. Toate au fost posibile  in doar o ora de show datorita lor, a invitatilor de la DOR, care cu eleganta si discretie au daruit tot ce puteau darui,  intr-un emisiune organizata ca o garnizoana a bucuriei! Si daca tot am vorbit despre organizare, ce mi-as mai fi putut dori intr-o editie in care am putut asculta si vechi si noi, de la Alexandru Andries la Adi Bezna, de la OCRU la Ovidiu Mihailescu, nu mai vorbesc depre Dinu Olarasu dar si evident despre  premiera absoluta care s-a numit trupa Cetatea si care a si deschis seara cu un cantec superb numit Carusel, (caci nu-i asa, viata noastra toata-i un carusel)?.

       Cetatea a deschis seara de luni cu aceasta inregistrare realizata intr-un stuidio imprivizat afara printre greieri, (se si aud clar pe master), asa cum a facut-o si la Bacau in urma cu doua seri, acolo unde am avut bucuria de a canta impreuna tot recitalul , inclusiv o piesa a vechiului Contrapunct ! Dar despre aceasta trupa cu o istorie singulara, absolut speciala, va voi povesti intr-un articol viitor si intr-o emisiune exclusiva, in care veti putea asculta povesti muzicale, ba mai multe,  vanatoresti / militaresti, si chiar veti afla despre un instrument muzical inventat de ei pe vremuri, probabil unic, numit Rastelofon!

La Teatrul de Vara Radu Beligan cu Marcel Balan din trupa Cetatea

Cam asa a fost prima emisiune de septembrie luni, ca sa il parafrazez pe Frank Sinatra al Romaniei, asa cum ii spun lui Horia Brenciu intelectualii de la Tapinarii. Folk Bun la toata lumea, as usual!

Noi nu

 Doi neurochirurgi de astăzi nu vor mai opera români la București, ci de mâine poimâine oameni mai norocoși prin alte țări. Oriunde ne putem probabil juca , dar nu în sistemul medical. Văzând filmulețul cu mărturiile chirurgilor, m-am hotărât în fine, după aproape o lună, să vă povestesc experiența medicală din ziua accidentului rutier din 9 august. Și nu ca să atrag atenția narcisist asupra mea, nu ca să mai preia presa tabloidă postarea și să inventeze știri – când știri sunt slavă Domnului importante in țara asta – ci pentru a spune încă o dată răspicat ca „Noi nu”! 

      Noi nu putem închide ochii la nesfârșit, nu ne putem preface că oamenii nu mor din cauza nepăsării și să ne facem că nu vedem și să sperăm doar, că poate nouă nu ni se va întâmpla! Eu nu am putut să întorc capul la Craiova. Am văzut o mulțime de oameni în suferință, bătrâni sau tineri, țigani sau români, oameni, care sufereau pentru că era murdar, pentru ca era personal medical insuficient, pentru ca nu mergeau aparatele de investigații, care poate le-ar fi ameliorat starea. Colegului Cristi Cristian Hrubaru i s-a întâmplat la fel într-un alt spital de provincie, când a fost investigat cu mare întârziere după încercări aberante, iar diagnosticul a fost până la urma eronat. Avem datoria zic, să nu întoarcem capul și să punem degetul pe rană.
    9 august, Perisor-Băilești-Craiova
   Acum o lună, după pierderea stării de conștientă, cu o forma de amnezie retrogradă în urma șocului, (când în primele 40 de minute nu îl recunoșteam nici pe Andone Dorin cu care fusesem în mașină), poliția a venit la vreo jumătate de ora la locul accidentului, iar Ambulanța după o oră !!! , chemată de Andone nu de poliție… La spitalul din Băilești nu exista sau nu funcționa tomograful, și nici jucăria cu care se face radiografie, deși eram cocoșat de durere de spate. După ce au auzit că am leșinat la impact m-au imobilizat în ambulanță cu cervicală și tot tacâmul și m-au trimis la Județean la Craiova, respectând procedura până la ultima virgulă. După încă o oră de drum ce să vezi? La UPU nu au gasit targă de transfer sa mă bage în investigații, și m-au dat jos de pe targă ambulanței în mijlocul triajului ca pe un sac de cartofi, nimeni neavând habar că după un accident violent de mașina, la mai bine de 3 ore de la producerea lui sunt întreg la cap sau coloană. Le-am dat inclusiv centura cercicală de la gât, ca aveau oamenii nevoie de ea sa ajungă la altă intervenție… S-a ales praful de toată procedura de până atunci…

            La 17 s-a produs accidentul. La 21 eram prin curtea spitalului din Craiova și încă nimeni nu mă consultase. Pe la 22 m-a vizionat sumar la coloană doctoriță de la urgențe, fără să mă poată băga la radiografie, deoarece nici aici nu funcționa aparatul. Abia la 1 și ceva dimineața am reușit să intru la tomograf care era musai de făcut, ca sa ma asigur că nu e nimic stricat prin cap, noroc cu nea Marin Neacsu că a venit într-un suflet la spital și a stat cu mine pe acolo, că altfel eram fiul ploii. Tot noroc a fost că am ajuns la Spitalul Militar din București, dar firește că primăvară nu se face doar cu unul doua spitale de prin Capitală.

        

       Ce vreau sa spun este ca doctorii ăștia de la Neurochirurgie de la Colentina, din filmulețul celor de la Recorder, arată tot un fel de chestii d-astea ca în Kafka și bine fac trăgând un semnal de alarmă. Din păcate, cred ca icebergul e mult prea aproape pentru ca alarma doctorilor să ajute Titanicul să nu se ducă la vale. Și valea așa înseamnă din păcate o mulțime de oameni care in mod normal ar fi trebuit sa scape și care nu au scăpat din cauza ignorantei, ticăloșiei și corupției. Și da, colegul și prietenul Alin Dinca cântă bine și urlă la morile de vânt că într-adevăr Corupția ucide.

Later edit

Abia la 3 săptămâni de la accident, după alte investigații la Spitalul Militar pentru că durerea de spate persista, am descoperit la Tomograf două coaste rupte. Noroc ca nu au perforat mai departe în plămân, ca era groasă. Și dacă s-ar fi întâmplat asta, ce șanse as fi avut in după amiaza în care Ambulanța a venit la o ora după accident?