Lucia Sterian, la Rock FM, luni 24 septembrie 2018

După o pauză de trei luni fără o săptămână, Folk Bun s-a reluat la Rock Fm, un post de radio mai cool decât astă vară, cu sediu nou și frumos, dar și cu un soft de emisie deștept, care ne pune încă pe toți la încercare!

Ediția din ultima zi de luni din septembrie a venit la 3 zile după ce ca în fiecare an, mulți artiști din filk îl omagiază pe Vali Sterian chiar de ziua lui, în 21. Acolo am avut bucuria să o revăd pe pe Lucia Sterian soția artistului și partener pe un drum atât de interesant, din vremurile de început până în acel fatidic septembrie 2000, când cel mai nonconformist dintre folkisti a plecat dincolo.

Lucia a fost același interlocutor smart si mereu înaintea vremurilor, care ne-a purtat pe toți în trecut, pe un drum la care gândesc de mult, doar că aveam nevoie ca la volanul mașinii ăsteia fermecate, sa fie ori Lucia, ori Oliver Sterian, oamenii cei mai apropiați artistului nepereche.

Și pentru că Folk Bun este o emisiune deschisă și aproape interactivă, în care primim mesaje pe Facebook, Dan Costea ne-a trimis o mică povestioară le care am și citit-o chiar atunci, la radio:

Articol…miniArticol…

Titlu: 6 metri patrati

Autor: Dan Costea

Catre: Cristi Dumitrascu, RockFM

Era prin 97, 98…nu mai stiu exact…student eminent la Timisoara…pletos…la Costinesti, cu o tabara gratis oferita de universitate ca urmare a rezultatelor la invatatura. Eram cu prietena la plaja, vis-a-vis de Hotelul Forum sau alt hotel…nu mai stiu care ..marea era foarte aproape de hotel…langa noi o doamna, la plaja si ea…Fain…soare…sunetul valurilor…Sesisez o umbra…langa mine o silueta..blugi…tricou…plete…parca stiu fața asta…era Vali Sterian!!!…Am incremenit…ii tocisem discurile cu javra de Iliescu din 90 cu prietena mea ca stiau versurile si pisicile de la subsol…Vali a inceput o discutie cu doamna de langa noi…Eu cu prietena ne uitam trasniti unul la altul…Vaaaaaliii…langa noi…Pur si simplu nu auzeam nimic din conversatia lor…eu cu prietena ne comportam la fel de normal cu toate ca mie imi bubuia inima in piept…un idol langa mine!!! Era atata calm in vorba lui si atata senin in privirea lui cat marea si cerul la un loc…statea ghemuit langa fiinta lui draga si repede ne-am dat seama ca e sotia…Incoltise in mintea mea planul…aveam borseta la mine…cu aparat foto di gi taal…pix, carnetel,… reflexe din viata cazona…uaaau o poza cu el …un autograf!…..Ce vorbesti Cristi…era atata pace in cei 6 metri patrati cu 4 oameni in ei…2 studenti si doi soti…era atata armonie, liniste si iubire in acei 6 metri patrati incat am inchis ochii….eram la jumate de metru de el…respiram acelasi aer si fum de tutun bun….aparatul foto si pixul au ramas cuminti in borseta…ERA PACAT CRISTI, sa stric acel moment intre Ei, intre Noi….am auzit apoi pasii lui indepartandu-se…S-au despartit cu niste priviri cum n-am mai vazut atat …de pur!”

Cristi Dumitrascu, Lucia Sterian și Anca Niță

CEx PLM?

Conferinta de presa de după CEX, 21 septembrie.

Dragnea, in afara abuzurilor obișnuite, violează și logica și limba romană. Cică unii de la partid “au pus telefonul pe șpiker”, apoi a mai trântit vreo 2-3 dezacorduri, aducându-ne in situația de a realiza ca totuși are mai multe lucruri in comun cu Viorica decât credeam noi. A continuat cu razboaiele lui cu DNA și cu Ministerul Public. El, condamnat penal, de pe o înaltă funcție publică, funcție pe care ar fi trebuit sa o părăsească tocmai din acest motiv, al obligatoriei neimplicări politice în actul de justiție, el, condamnatul, pune în discutie sentințe definitive. Adică le contestă de a dreptul, pentru ca el zice ca poate, spre deosebire de alți muritori, care nefiind nr 3 in stat, nu pot face asta. Și nu in ultimul rând, de ce a ajuns să îl amintească pe Mircea Badea, ca și cum ar trebui ca toată lumea din țara asta sa știe cine e Badea, ca și cum se subînțelege că ca suntem telespectatori Antena 3. Mustăciosule care te dai inginer, dar ești agramat: mai lasă-ne cu Mircea Badea si cu Sun Țî Țî Țî, cel puțin lasă-ne pe noi ăștia care îți vedem minciunile și ipocrizia mai bine decât aia din povestea cu hainele cele noi ale împăratului, probabil și el vreun mustăcios cariat care umbla în sula goală prin cetate, dar toți ziceau că-i plină.

La o luna si o zi

M-au mancat degetele toata luna asta care s-a scurs. Nelinistea provocata de scrisoarea fostului primar al New York ului in acel 11 septembrie de acum fix 17 ani m-a facut sa scriu articolul din 27 august, din varful unui munte de la Marea Ionica, intr-o zona in care internetul si telefonia mobila sunt  o bataie de joc fara egal. Si tot atunci am compus si cantecul “Ia nu mai stati cuminti” care va aparea in curand pe scenele unde voi canta cu Aliatii in toamna asta, asa cum am scris si atunci.

Stiam ca exact inainte sa plec catre Piata Victoriei, am scris articolul 10 august, peste care nu am mai putut reveni de atunci pana astazi… Parca ma oprea, parca ma ardea ceva…Gandurile pe care le-am asternut atunci mi-au sunat a naivitate imediat dupa primul atac cu gaze in masa in zona Pietei Victorie, atac pe care l-am trait pe propria piele, pentru ca evident, s-a dat cu destrabalare cu tot felul de substante in toti manifestantii, fara exceptie, cu mult inainte de ora 19 si un pic, atunci cand mi-a ramas merdeneaua in gat, dupa ce gazul iritant a venit de nicaieri tocmai pe Buzesti.

Nici nu am stiut cum sa reactionam. Aproape ca nici nu am avut timp sa ne revoltam. Am luat-o la fuga spre Dr Felix, in paralel cu intrarea in pasaj, tusind si lacrimand de la gaze, iar spre surprinderea noastra aerul era de nerespirat pana dincolo de iesirea din pasaj, pe Titulescu in sus, spre Banu Manta!!! A fost in prima faza instinctul de supravietuire, apoi a venit revolta, simultan cu revolta celorlalti oameni de pe strada care veneau disperati dinspre Piata si carora nu le venea sa creada ca se poate intampla asa ceva…

      Masinile care veneau dinpre Titulescu catre pasaj aveau verde, iar la trecere. la marginea drumului, fugarii erau buluc, ca nu mai puteau respira si au incercat sa faca semn soferilor sa opreasca, pentru a putea fugi cat mai departe, o femeie a fost la un pas sa se arunce in fata unei masini, injurand intr-o disperare care o facea incoerenta. Eu filmam cu telefonul si injuram, birjareste, ca in trafic, ba chiar m-am dus la politistul din intersectie, care saracu’ dirija circulatia tinandu-si la gura si nas o batista. “Dati-o dracu de circulatie, nu vedeti ca oricum e haos? Plecati acasa, ca v-au gazat ai vostri si pe voi!”

Nimic din aceasta scena de razboi pe care o mai traisem demult, in armata, nimic din sentimentul asta de groaza ca nu poti respira, nimic nu fusese anuntat de ceva. Am intrat in zona pietei de undeva de pe Aviatorilor, am parcat undeva pe o straduta pe langa Modrogan si intra-devar, era foarte multa lume. Nu am putut patrunde in acea masa compacta de oameni si ne-am creat carare pe margine, prin fata Muzeului Antipa si apoi am luat-o dreapta catre intersectia cu Buzesti sa cumparam niste placinte de la Luca.

Asta a fost tot. Fiindca erau multi multi oameni, sa ne fi luat vreo 20 de minute pana la locul in care ne-au surprins gazele, minute in care am vazut doar oameni normali, civilizati, si de afara si din tara, cu pancarde si care scandau, asa cum se scandase si pana acum de la OUG 13 incoace.

Abia atunci m-am revoltat. Nu-mi venea sa cred ca au putut sa faca asa ceva. Pastrand proportiile, a fost un cinism fara margini sa ataci in masa si sa gazezi atatea zeci de mii de oameni care nu s-au asteptat la asa ceva, la faptul ca nu se putea respira pe o raza de jumatate de kilometru, intr-o zona locuita, pentru ca toate blocurile din Piata Victoriei si Titulescu sunt locuite de oameni, care sunt convins ca nu aveau acasa masti de gaze cum parca se vorbea in comunism sa ne luam fiecare acasa. Am plecat pe Felix pana la Muzeul Taranului, si am dat imediat in Kiseleff cu gandul sa mergem la masina, dupa care eu sa ma intorc inarmat cu reportofonul din dotare si sa inregistrez marturii ale oamenilor si in general orice, pentru ca ce se intampla acolo era istorie, secunda cu secunda.

Cand am ajuns in Kiseleff, ne-a atras atentia un dipozitiv de jandarmi calare, echipati de lupta, cu fata catre Arcul de Triumf si o multime de oameni in semicerc in fata lor, care le reprosau interventia in forta, intervenție de  o violenta nejustificata impotriva atator civili pasnici, unii dintre ei de mana cu copii, in timp ce, spuneau oamenii, pe cei violenti care au provocat si au aruncat cu pietre si obiecte in jandarmi nu numai ca nu i-au anihilat, dar chiar i-au protejat intr-un fel, ceea ce recunosc mi s-a parut neverosimil. Dar eu nu fusesem acolo, iar oamenii astia spuneau ce au vazut, la cat erau de disperati si revoltati, dar foarte civilizati in dialog, nu am avut niciun motiv sa cred ca mint cu ceva.

Filmuletul de aici este chiar din acele momente.

Dupa vreo jumatate de ora am plecat la masina, am lasat fetele la metrou si am dat pe la radio, am luat reportofonul, dupa care am parcat undeva pe Alexandru Ioan Cuza, ăla cu tramvai care merge dinspre Mc Donald’s spre Banu Manta. Am dat drumul la reportofon, dar am avut surpriza sa vad o multime de oameni care veneau din Piata. Nu era mai mult de ora 23. Era haos, oamenii erau surescitati si unii dintre ei violenti, adica unii dintre ei aruncau cu obiecte inspre directia din care undeva departe veneau jandarmii. Au mai venit cateva valuri de gaz, dupa care la un moment dat din spate, o companie de jandarmi a incercat sa ne surprinda ca intr-un cleste venind de pe Sevastopol pe Buzesti catre Piata! A fost o actiune de invaluire, de tip militar din care am scapat fugind pe stradute pe langa Sanador, cu câțiva tineri panicati, care nu prea cunosteau locul. Probabil in spatele nostru a fost măcel, noi am scapat si am ajuns inapoi in intersectia Dr Felix – Titulescu, la intrarea in pasaj, unde Ambulantele SMURD, vreo 2 sau 3, acordau ingrijiri medicale pe banda rulanta. Lucratorii de pe SMURD au fost eroii din seara lui 10 august, care au infruntat gazele cot la cot cu cei pe care ii tratau.

Cativa dintre protestatarii dubiosi, cu stil de actiune ca al celor care se bat in galerii pe strada, cu fulare pe fata, au scos toti brazii ambientali de pe trotuarul blocului cu Starbacks si au blocat iesirea din Pasaj, dupa care le-au dat foc. Cand am vrut sa filmez, unul dintre ei mi-a cerut sa opresc filmarea. Cred ca este pe inregistrarea audio.

Cam aici este finalul zilei de 10 august, asa cum am trait-o eu. De la Piata Universitatii incoace si de la vestitele Mineriade, nu s-au mai intamplat asemenea violente ale fortelor de ordine oficiale ale statului impotriva propriilor cetateni, in majoritatea lor covarsitoare, oameni pasnici.

   La ora la care Jandarmeria a trecut la evacuarea cu violenta a Pietei, cu interventie fizica, cu urmarire pe strazi dupa ce in prealabil au folosit si vestita “Regina” cu tunul ei de apa, protestul depasise cu mult varful lui violent. Protestul era pasnic si s-ar fi stins de la sine prin plecarea in mod natural a oamenilor la casele lor.

 Tot ce a urmat in aceasta luna si o zi, pana chiar si acum cateva minute, cand ministrul Carmen Dan, aparandu-se in Parlament de acuzatiile care i se aduc in cadrul Motiunii de cenzura vorbeste despre, atentie, un “festival de plangeri la Parchetul General” tot ce a urmat dupa 10 august este aiuritor. Deocamdata niciun vinovat. Dar eu sunt convins ca nu vor mai trece nici macar cateva saptamani, nu 28 de ani ca in cazul Dosarelor Revoutiei si Mineriadelor, pana cand se va face dreptate. Si da, ia nu mai stati cuminti! V-am mai zis.