Folk Bun cu George Sarluceanu, chiar pe 1 Rocktombrie, de ziua Rock FM

Ca să respect spiritul Rock FM, fix la 8 ani de Rock Fm, spiritul ăla în care găsești calitate, avangardă, atitudine, dar musai cu ritm și nerv l-am invitat pe George Sărluceanu. Îndeajuns de bătrân pentru a fi atins maturitatea artistică și îndeajuns de tânăr ca să nu fie încă asimilat totalmente curentului generic folk, (cu artiști ce nu mai pot fi niciodată bănuiți de rock), George a experimentat mereu un teren neutru care se găsește undeva între folk și rock! A câștigat cam tot ce se putea câștiga în materie de festival național de folk, undeva pe la începutul anilor 2000, tot cu piese altfel, cu vână și neobișnuite publicului de folk, iar mai apoi cariera lui s-a intersectat cu a mea, când l-am îndemnat să se apuce de bas, urmând o perioadă fastă, în care a activat în mai multe trupe pop-rock.

A fost o ediție aniversară, cu un Rock FM în sărbătoare și cu un George Sărluceanu în postura liantului perfect între cele două stiluri surori. George a cântat parca mai cu spor în noul studio care are mai multe microfoane decât în vechiul studio și ne-a vorbit și despre recent încheiatul festival de rock-blues-folk, Water Music Festival, organizat chiar de el undeva în munții Neamțului la început de septembrie!

Asteptam cu mare interes piesele care sunt în lucru din noul său proiect personal, Green Ties, un proiect surprinzător așa cum a fost toată cariera lui George Sarluceanu de la începuturi până astăzi.

Lucia Sterian, la Rock FM, luni 24 septembrie 2018

După o pauză de trei luni fără o săptămână, Folk Bun s-a reluat la Rock Fm, un post de radio mai cool decât astă vară, cu sediu nou și frumos, dar și cu un soft de emisie deștept, care ne pune încă pe toți la încercare!

Ediția din ultima zi de luni din septembrie a venit la 3 zile după ce ca în fiecare an, mulți artiști din filk îl omagiază pe Vali Sterian chiar de ziua lui, în 21. Acolo am avut bucuria să o revăd pe pe Lucia Sterian soția artistului și partener pe un drum atât de interesant, din vremurile de început până în acel fatidic septembrie 2000, când cel mai nonconformist dintre folkisti a plecat dincolo.

Lucia a fost același interlocutor smart si mereu înaintea vremurilor, care ne-a purtat pe toți în trecut, pe un drum la care gândesc de mult, doar că aveam nevoie ca la volanul mașinii ăsteia fermecate, sa fie ori Lucia, ori Oliver Sterian, oamenii cei mai apropiați artistului nepereche.

Și pentru că Folk Bun este o emisiune deschisă și aproape interactivă, în care primim mesaje pe Facebook, Dan Costea ne-a trimis o mică povestioară le care am și citit-o chiar atunci, la radio:

Articol…miniArticol…

Titlu: 6 metri patrati

Autor: Dan Costea

Catre: Cristi Dumitrascu, RockFM

Era prin 97, 98…nu mai stiu exact…student eminent la Timisoara…pletos…la Costinesti, cu o tabara gratis oferita de universitate ca urmare a rezultatelor la invatatura. Eram cu prietena la plaja, vis-a-vis de Hotelul Forum sau alt hotel…nu mai stiu care ..marea era foarte aproape de hotel…langa noi o doamna, la plaja si ea…Fain…soare…sunetul valurilor…Sesisez o umbra…langa mine o silueta..blugi…tricou…plete…parca stiu fața asta…era Vali Sterian!!!…Am incremenit…ii tocisem discurile cu javra de Iliescu din 90 cu prietena mea ca stiau versurile si pisicile de la subsol…Vali a inceput o discutie cu doamna de langa noi…Eu cu prietena ne uitam trasniti unul la altul…Vaaaaaliii…langa noi…Pur si simplu nu auzeam nimic din conversatia lor…eu cu prietena ne comportam la fel de normal cu toate ca mie imi bubuia inima in piept…un idol langa mine!!! Era atata calm in vorba lui si atata senin in privirea lui cat marea si cerul la un loc…statea ghemuit langa fiinta lui draga si repede ne-am dat seama ca e sotia…Incoltise in mintea mea planul…aveam borseta la mine…cu aparat foto di gi taal…pix, carnetel,… reflexe din viata cazona…uaaau o poza cu el …un autograf!…..Ce vorbesti Cristi…era atata pace in cei 6 metri patrati cu 4 oameni in ei…2 studenti si doi soti…era atata armonie, liniste si iubire in acei 6 metri patrati incat am inchis ochii….eram la jumate de metru de el…respiram acelasi aer si fum de tutun bun….aparatul foto si pixul au ramas cuminti in borseta…ERA PACAT CRISTI, sa stric acel moment intre Ei, intre Noi….am auzit apoi pasii lui indepartandu-se…S-au despartit cu niste priviri cum n-am mai vazut atat …de pur!”

Cristi Dumitrascu, Lucia Sterian și Anca Niță

Luni 30 Aprilie 2018, o emisiune cu două puncte finale: Contrapunct și Vasile Mardare. Dar și un debut curat trubaduresc, cât un mare semn de exclamare!

Ca în viață, când nu e pentru cine se pregătește, emisiunea de luni a gravitat în jurul loviturii de ciocan primite chiar dimineață, aceea a morții lui Vasile Mardare…

Făcusem un plan special, să vorbim despre marile speranțe din jumătatea anilor ’90, când pornisem la drum cu Dragoș Mirea, Dragoș Panțuru și Viorel Pițigoi și când marile scene ne cam făcuseră cu ochiul.

Aveam și un interviu cu Ilie Stepan care a cântat cu ProMusica la Țaran, la Club, și chiar un invitat surpriză, Ștefan (trubadur de meserie), cu o voce din aia pe care nu te saturi niciodată s-o asculți.

Și cum zic băieții la box, baaaaam! Lovitura de ciocan! A murit Vasile, la 47 de ani! Încă un film, prost și suprarealist, șocant în primele clipe, după telefonul cioclu. Nu era de ajuns că din cei patru membri ai Contrapunctului aveam să vorbim despre doi care au plecat la ceruri pe la 30 și ceva de ani fiecare, ca într-un blestem, iată a mai venit o moarte fulgerătoare a unui om, artist, care fusese invitat la Folk Bun cu exact o lună înainte, când ne-a lăsat pe toți înveșmântați într-un fel de candoare, de bunătate, ca un fel de delay de chitară, cântând și după plecarea lui din studio, când am rămas cu glasul sau cald în urechi și cu un soi de experiență care ne-a înobilat, ne-a lăsat mai buni… Am filmat probabil ultima lui piesă cântată în emisiune, iar acum am văzut că la final avea lacrimi in ochi…

A intrat în direct prin telefon și fratele lui de scena Adrian Beznă, moldovean și român mai singur de atunci, din ziua de luni 30 aprilie. Am redifuzat un fragment din emisiunea când Vasile a povestit cu umor despre proba lui de intrare în Cenaclu, pe când era adolescent și apoi l-am rugat sa cânte exact acel cântec de debut. L-am simțit atât de îndrăgostit de ceea ce face, cum stătea cu chitara cum stă soldatul cu arma la picior, încât am avut impresia ca ar fi în stare să cânte la orice oră din zi și din noapte cu aceeași pasiune.

Subiectul Contrapunct a căzut cumva pe planul doi și poate asta mi-a mai dat un răgaz să gândesc o altă ediție mai completă, cu mai multe întegistrari document. Piți, întemeietorul Contrapunctului alături de excepționalul violonist Dragoș Mirea, de Gabi Dimancea si de Marian Fianu, alias Steaua, a venit la fel de hotărât să demonstreze, că doar poate hazardul a făcut să nu stea acum confortabil pe un podium a celor mai bune voci din folkul românesc.

După încheierea emisiunii am primit un mesaj de la un domn, cunoscut al lui Piți, care revendică drepturile de autor pentru cel puțin două dintre piesele celebre ale Contrapunctului, pe care noi le-am orchestrat și cântat pe vremuri și despre care evident știam ca îi aparțin colegului nostru. Asta este însă o chestiune pe care cei doi o vor rezolva neaparat, până la o a eventuală doua ediție Folk Bun, despre Contrapunct.

L-am lăsat la finalul istorisirii pe Ștefan, un hunedorean pe care l-am cunoscut cu cinci zile înainte de emisiune și care m-a cucerit cu vocea lui de bas, încântând trecătorii de pe Lipscani, acolo la Banca Națională, pe unde trece lumea bună. Mă duceam marți către propriul concert, unde tocmai aveam de prezentat unul dintre cele mai bune proiecte pe care le-am făcut în ultimii 10 ani și am trecut pe lângă locul in care Ștefan cânta superb, amplificat cu tot tacâmul, așa cum vezi în marile Capitale ale lumii. Engleză impecabilă, voce a la Cohen, dar mult mai prezentă, m-a convins într-atât încât nu m-aș mai fi lăsat dus la propria reprezentatie🎙!

Așa ca m-am gândit să îi fac lui Piți o surpriză, iar pentru cei de acasă să fie șansa de a avea la emisiune două voci de excepție, un tenor și un bas.

Ștefan a fost luni seara în studio, a cântat și nu avea cum sa nu placă publicului cunoscător de muzici adevărate. Și unde mai pui ca era chiar ziua lui de naștere, a împlinit 41! Mulți înainte cu noroc și sănătate!

Cu acestea fiind scrise, am să vă dau și cheia de final: am scris în titlu că a fost o emisiune cu două puncte finale: Contrapunctul s-a sfârșit acum 20 de ani, iar Vasile Mardare a pus și el ultimul punct, în fatidica zi de 30 aprilie. Noi, restul nu suntem altceva decât niște puncte de suspensie, ca o iubire bibelou de porțelan, obiect cu existență efemeră.

Lilly, SolaRRa și plansul lui Sorescu – emisiunea Folk Bun de luni 23 Aprilie 2018

Încă o dată mi s-a confirmat teoria că emisiunea de folk, de la Rock FM, nu e despre muzică ci despre viață, așa cum se vede ea, așa cum se simte și cum se trăiește. Muzica este doar un pretext și un mijloc de transmitere a emoțiilor și a marilor întâmplări care ne unesc ori ne despart. Folk Bun este in primul rând despre oameni, despre ce ne unește câteodată, mai mult decât avem timp să respirăm între două bătălii cu zilele noastre.

Lilly Drumeva este o artistă din Bulgaria, care a venit pentru a doua oară în România, iar Dana Cristescu de la Prom’ Art Creative, a avut flerul de a miza încă o dată pe o poveste excepțională și nu doar pe un artist bun, organizându-i o scurta venire în România, un tur pe la radiouri și televiziuni și un concert eveniment la Clubul Țăranului! Drumeva este asimilată curentului folk, organizează singurul festival international de folk din sud estul Europei și are și o emisiune similară cu a noastră la Radio Sofia. Cânta impecabil in limba romănă piese din repertoriul Mariei Gheorghiu și Narcisei Suciu, cu o candoare specială, specifică a marii culturi slave, iar acasă are și un band care îi poziționează clar orientarea artistică: Lili of the West!

Invitații romani ai aceleași seri de luni de la Folk Bun, au fost Roxana Zanga și Radu Mihai Atomei, un duo surprinzător, care îmbină excepțional rigoarea și nonconformismul! Solarra este poate trupa din noul val care sună nu doar interesant, ci chiar foarte „profi”, cu veleități tehnice muzicale peste media obișnuită a folkistilor români, care mizează de obicei pe mesaj și mai puțin pe armonii complicate și orchestrații stufoase.

Zanga este un muzician cu multe colaborări interesante, de altfel ea a mai fost la emisiune pe când cânta cu Sergiu Boldor și fosta lui trupa Ad HOC, un proiect new wave cu citate și prelucrări din muzica românească tradiționala! Solarra are o alta exprimare muzicală, diferită, dar la frl de imprevizibilă.

Și ca tacâmul sa fie complet, cu o zi înainte de emisiune, Zoltan Butuc, discipolul de peste timp al lui Nichita Stănescu, mi-a trimis un cântec excepțional făcut cu câteva zile înainte pe o poezie superb, de data asta a lui Marin Sorescu! Difuzarea acestui cântec Dor de tata în emisiunea de luni seara, a atârnat de un fir de ață, cu atât mai mult cu cât studioul era plin și timpul la fel de scurt. Atât de mult m-a făcut sa vibrez cântecul lui, încât am decis ca ca la sfârșit să îl arunc în eter, ca poate cine știe, s-or găsi câteva inimi de tați care să fie mângâiate de șarmul lui Sorescu, prin vocea de general trecut prin războaie a lui Zoltan. Piesa a fost considerată de unii prea tristă pentru un final de emisiune, dar eu spun în continuare, ca dacă nu la 9 seara, atunci când să mai asculți la radio așa o respirație?

Și ca să vedeți ca nimic nu e întâmplator, iată ce mesaj a primit autorul de la un ascultător, (noroc cu Facebook ul), un necunoscut, un polițist aflat în timpul serviciului.

Asta e forța radioului. Ajunge intr- o secundă direct în inimile oamenilor, eliberând-i din afara lor către interior. Oprindu-i din fuga lor către nicăieri și amintindu-le că pot visa!

Folk Bun nu e doar despre muzica, ci despre oameni și viața, chiar și dincolo de ea.

Folk Bun, editia speciala in ziua de Craciun. Interviu cu Stelian Maria despre cantecele Pietei Universitatii

Pentru ca in urma cu o saptamana am fost binecuvantati de frumoasele colinde pe care ni le au cantat in direct copiii din Corul Carmina, in seara de luni 25 decembrie am ales sa va daruim un interviu eveniment, un interviu exclusiv pentru Rock FM, pe care l am realizat in mijlocul verii cu Stelian Maria, o figura importanta a miscarii pentru libertate din Piata Universitatii in decembrie 1989 si in aprilie iunie 1990, in decembrie la propriu cu arma in mana, dar tot atunci si apoi in zona libera de neocomunism cu chitara in mana in Piata Universitatii!

Stelian Maria a plecat in Suedia cu azil politic in august 1990, dar inima i a ramas tot in Romania, acolo unde a compus in 1990 vestitul cantec ” Noi de aicea nu plecam, nu plecam acasa, pana nu vom castiga, libertatea noastra!”  Vine rar in tara, de regula vara, cand organizeaza festivalul de folk de la IVANIS, in Apuseni si unde pe propria cheltuiala pune la bataie o poienita intre munti,  scena, premiile in bani si o replica a bornei KM 0 al zonei libere de neocomunism, borna originala care se afla inca in Piata Universitatii  este cea care ma insufleteste de fiecare data cand trec prin centrul Bucurestiului!

Am reusit in al 28 lea an de la evenimentele din decembrie 1989, odata cu festivalul din Apuseni sa il cunosc si sa vorbesc pentru prima data pentru un radio din Romania despre muzicile de lupta ale perioadei de lupta anticomunista de la inceputul anilor `90.

In emisiunea din 25 decembrie 2017 pe langa povestile rare si nespuse in spatiul public, se poate asculta in ora intreaga de la 21 la 22 se vor putea asculta cantece de legenda precum, Noi nu cu Anda Calugareanu, Golan post mortem si Imnul golanilor cu Cristi Paturca, Presa libera cu Alexandru Andries, Nopti cu Valeriu Sterian si alte briliante care au facut si inca fac istorie.

La final, va invit sa ascultati emisiunea din cap in coada, iar aici am sa astern versurile geniale scrise de Alexandru Andries in dimineata democratiei romanesti.

„Zece ziaristi pe spinarea mea se-mbogatesc:
Scot zece ziare si eu le cumpar si le citesc.
Unul s-a-ncurcat intr-un articol cu prea multi morti si prea putini teroristi,
Asa ca din prima au ramas doar noua ziaristi;
Noua ziaristi, nici unul nu se lasa,
Imi fura din timpul de lucru, imi fura ora de masa.
Unul, luat de val, da mult prea tare in comunisti,
Si, pina sa stii exact ce se-ntimpla, sint de fapt opt ziaristi !
Opt ziaristi zelosi continua in felul lor:
Vor si-o bucatica mica din timpul meu din dormitor…
Femei frumoase si dezbracate, prin pagini imprastie soapte,
Da-s asa de prost tiparite ca ziaristii ramin doar sapte.
Sapte ziaristi glumesc, nici unul nu pune frina,
Si-o tin tot intr-o gluma si-un ris aproape-o saptamina,
Pina unul glumeste despre fata cuiva care cumpara terenuri si case…
Sapte ziaristi au fost, acum sint sase.
Sase ziaristi incep sa faca anchete
La alimentara, la punctul de vama, la caminul de fete…
Descopera unii ca la primarie se dau casele tot la colonei…
Patru ziaristi spun „Noi n-am fost sase ?” Unde-or fi doi dintre ei ?
Patru ziaristi dau din coate, ma vor al lor neaparat;
Pe unul il cheama Petre si-aproape m-a cistigat,
Dar Petre il cheama si pe primul-ministru, daca se-ncurca cumva intre ei ?
Nu, nu, nu, cel mai sanatos lucru e sa ramina doar trei !
Trei ziaristi isi zimbesc, parca-parca-au mai scapat din jug,
Concurenta s-a mai inmuiat, hirtie acum din belsug;
Uite insa ca scapa un articol despre noi si marile puteri:
Ziaristii, ca prin farmec, ramin doar doi, fiindca-n strofa apar mineri !
Doi ziaristi au ajuns la cutite, se bat in cuvinte taioase,
Isi dau peste ochi, isi dau peste gura, isi dau reciproc la oase,
Se fac presiuni, se lupta la singe, e permis orice fel de atac
Si-asa se face ca un ziarist e chemat la domnul Chitac.
Un ziarist e-n sfirsit fericit, are zece ziare de facut,
Ce daca toate arata la fel ? Asta am mai avut !
Chiar ne place asa, daca vreti sa stiti, cind oare o sa ne-nvatam minte ?
Pe prima pagina, Presedintelui tarii, Omagiu fierbinte !
Uraaaaaa! Uraaaa! Uraaaa!”

Craciun fericit tuturor, nu uitati de la ora 21 la Rock FM, o editie speciala de tot a emisiunii Folk Bun.

Folk Bun cu Nicu Zotta, luni 27 noiembrie 2017, la Rock FM

Nicu Zotta, unul dintre cei mai iubiți aristi folk ai ultimilor 10 ani, laureat al mai multor festivaluri de folk, este foarte apreciat pentru profunzimea cântecelor de dragoste pe care le compune cu neliniștea caracteristică poeților de geniu, ori a pictorilor neobosiți, care sunt în stare să nu lase penelul jos noapte și zi… Are acea bucurie a cântatului, pune mâna pe chitară să-ți cânte ultimul poem, așa cum nu o fac atâția artiști mult mai galonați și plictisiți de propriul succes.
Aveam impresia ca stiu multe despre artistul sensibil dar bine articulat, cu vers dar si cu o buna stiinta de muzica… Ei bine, nu, nu stiam chiar tot… Nu stiam ca a avut o pauza de 10 ani pana la revenirea lui in folk, odata cu Trofeul Om Bun, castigat in 2008 si nici ca are o activitate artistica atat de bogata, in vremuri in care foarte multi folkisti sunt in stare de hibernare fatalista, mai toti fiind convinsi ca o adevarata conjuratie loveste fenomenul folk din toate directiile.

A fost o seara plina de continut, spunea cineva pe fb ca NIcu Zotta este un tip sensibil, serios si cu succes la public. Intr-adevar, desi este unul dintre artistii cu un repertoriu domol, poate prea defensiv ca aparitie scenica, are o forta teribila din momentul in care incepe sa si puna sufletul pe tava cu chiatara in mana. Si asta s a vazut in reactia celor care ne au urmarit live pe fb si ne au scris in timpul emisiunii.

Aceasta editie intamplata sub zodia unei ploi de toamna total nesuferite la sfarsit de zi, a mai consemnat difuzarea in premiera absoluta la Rock FM a trupei Caustic cu o piesa foarte buna, Razna si probabil ca aici a inceput o competitie bine venita intre noile nume din folk, cele mai curajoase care au trimis piese pe mail pentru a fi propuse spre difuzare la Folk Bun!

Folk Bun la Rock FM cu Dana Florian in 25 septembrie 2017

Cu doar cateva zile inainte ne-am intalnit la spectacolul Remember Vali Sterian la Beraria H si ne-am bucurat de revedere asa cum ne-am bucurat de intalnirea cu toti ceilalti colegi de breasla, pe care nu-i vedem chiar in fiecare zi. Eu tocmai am cantat cu prietenii si colegii Hrubaru si Coiotu` iar chitara mea cumparata de curand mi-a facut niste probleme si am plecat mai devreme decat mi-am propus. De aia nu am prins micro recitalul ei, dar stiam deja ca va veni in direct la noi la radio si o voi asculta impreuna cu ascultatorii fideli care asteapta in fiecare seara de luni folkul cel bun.

Dana Florian a reapărut pe scenele folkului in ultimii ani, după o prezenta meteorica la începutul anilor 90, păstrând filonul stilistic tradițional al perioadei de glorie din vremea Cenaclului Flacăra.

O femeie firava și puternica in același timp, o voce specială ascunsa in spatele unui munte de emoții, așa mi s-a dezvăluit Dana Florian, luni seara la microfonul din studioul Rock FM. Rudă prin alianță cu marele căutător și dătător de sounduri experimentale  Mircea Florian, Dana nu are nimic din avangarda lui, dar are o căldură și un autentic întâlnite de mine demult, în vremurile Cenaclului Flacăra!

A fost o seară veselă, care a împrumutat ceva din glasul zglobiu al Danei Florian, o artistă  bine venită pe scena de acustic, unde vocile feminine sunt mai rare ca diamantele!

Si a mai fost o premiera: dupa schimbarile din grila de programe Rock FM  Lucian Boariu a venit pe tronsonul de seara ceea ce a insemnat ca a devenit noul coleg supervisor tehnic al emisiunii Folk Bun. Succes colegului Alin Dinca in programul de dimineata!

Folk Bun cu Dan Byron, editia din 18 septembrie 2017

Cu Alin Dinca Coiotu si Dan Radu Byron

Emisiunea din 18 septembrie 2018 a adus in fata ascultatorilor Rock FM un artist pur sange, cu har si cu stiinta de carte (muzicala si nu doar), dar spre nesansa folkului a ales ca exprimare alte curente muzicale, a cantat o buna bucata de vreme in limba engleza, ceea ce l-a indepartat definitiv de new wave-ul acusticului romanesc cu radacini post-cenacliste.

Pe Dan il stiu din adolescenta, cand destinul ne-a nimerit pe amandoi intr-un liceu de muzica demn de scrierile lui Kafka, dar in care daca voiai sa inveti muzica invatai si, foarte important,  aveai si de la cine! De aceea, ca om de meserie nu m-a mirat niciodata maiestria  instrumentala a lui byron, in acesti 20 de ani de cand nu ne-am mai vazut, ba mai mult, m-a bucurat atitudinea de om liber pe care a avut-o mereu, dupa ce a scapat ca din pusca din cele patru laturi ale unei scoli cu iz de penitenciar. Un artist care si-a asumat inca de la inceputuri drumul mai greu si asta pentru ca a avut un crez de la care nu s-a abatut, chiar si atunci cand rand pe rand, colegii de scena au parasit corabia.

Recunosc, Dan Byron m-a cucerit definitv abia in ultimii ani cand  s-a incumetat sa cante in romaneste, dupa ce in trecut colaborase cu nume importante din folk, de notorietate fiind concertele cu Nicu Alifantis si Alexandru Andries, iar cel mai recent album de autor m-a facut sa exclam: ” Bai. uite asa ar fi trebuit sa sune albumele folk post-moderne!” Am si o piesa preferata „Tara asta”, un protest cum imi place mie, dar construit in mod absolut genial pe o bossa-nova, care tradeaza perioada aia a noastra comuna de inceput de ani `90 din liceu!

Din pacate pentru publicul folk, Byron este in pozitia celui care tocmai a ratat o cariera stralucita pe plaja lor, asa cum Andra – dupa cum am glumit in emisiune – ar fi putut fi poate cea mai valoroasa cantareata de muzica populara transilvana, daca acum mai multi ani, nu s-ar fi consacrat in popul romanesc, ala care nu ne prea place noua! Poate fi infirmitatea mea si nicidecum limitarea lui Dan, care s-a hranit in adolescenta cu muzici anglo-saxone ce i-au calauzit pasii, modelandu-i atat de atat de interesant soundul, inflexiunea vocala si alte orchestratii care il reprezinta.

Dar dincolo de trebusoarele care tin de muzica, paradoxal as zice, forta invitatului din 18 septembrie de la Folk Bun sta in versurile lui!  Ele mi-au amintit de poetul Liviu Visan care zice intr-o poezie  undeva ca „eu n-am scris poezia, am trait-o”! Nu am mai aflat asa profunzimi si metafore de geniu decat la vreo cativa folkisti nu foarte multi, in cazul lui insa, productia sunand mult mai „vest”. Am plecat iar de la radio cu regretul de a fi petrecut doar o ora cu un artist exceptional, un artist  constient de misiunea lui si de faptul ca metafora lui descatuseaza! Multumesc Dane, te mai astept la Folk Bun.

Cronica emisiunii Folk Bun cu Ivan Patzaichin si Nicu Covaci, Rock FM, 11 septembrie 2017

Este greu in astfel de momente rare, sa eviti cuvintele mari. Incerc sa ma tin departe de exaltarea multor oameni din presa – exaltare vinovata sau nu – care atunci cand au invitati de mare calitate, impacheteaza mereu in senzational intamplarea in sine, de multe ori  colegii de breasla „murdarindu-se” la gura – nu de engleza,  vorba baietilor de la Parazitii – ci cu putina glorie „imprumutata”. Socotesc eu ca niciodata gloria unor oameni ca Ivan Patzaichin si Nicu Covaci nu poate fi nici intinata si nici atinsa de acel derizoriu, in care o parte a presei de astazi ar putea-o trage chiar fara voie. Si in seara de luni 11 septembrie, emisiunea Folk Bun a fost cred, doar o gazda discreta a unor zei care nu si au pierdut maretia si mai ales modestia de dupa aparenta cadere din Olimp.

Caci da, multi oameni grabiti si inarmati cu argumente legate de o zgomotoasa evolutie, au tendinta sa-i reduca pe oameni ca Ivan Patzaichin si Nicu Covaci la dimensiuni comune, iar aceasta „comunizare” este totusi v-ati prins, un pui mic si perfid al marelui comunsim.

Este cred inutil sa argumentez de ce l-am invitat pe Ivan Patzaichin la o emisiune de folk, dar pentru cei putini care nu stiu, spun ca Ivan este de mai bine de 20 de ani de cand stiu eu (perioada este cu siguranta si mai lunga) spectatorul cel mai constant si mai discret al concertelor din folk si rock, de altfel a si amintit in cateva randuri de fosta Casa Eliad, un adevarat Cartier General al folkului de dupa evenimenimentele din decembrie `89. Acolo la Casa Eliad, (o casa de cultura atat de goala de continut astazi), – paradoxal, daca ne gandim ca spre deosebire de anii 90-2000,  Eliadul a fost  reabilitat de Primaria sectorului 3 – s-au scris pagini de istorie ale folkului, asa cum nu se vor mai scrie vreodata! Acolo in fieful lui Valeriu Sterian si al lui Doru Stanculescu, in „casa” pastorita de Mircea Bodolan, Doru Rizescu si regretatul Cristi Gindasanu au cantat nu doar artistii folk, ci multe alte personalitati din rock si blues, nu pun la socoteala pleiada actorilor care au frecventat locul. Au fost mai multe inimi care au batut acolo, dar ultima operatie pe cord deschis a insemnat si disparitia locului de poveste Folk Club Casa Eliad. Cu amintirile astea pretioase a venit Ivan la microfonul unei emisiuni care se incapataneaza sa spuna ca folkul poate fi inca acea poezie cantata care ne-a facut tuturor o secunda de viata mai frumoasa.

      Aparitia celeilalte legende romanesti autentice Nicu Covaci a fost de fapt rezultatul unui mic complot, impreuna cu Alin Dinca si cu managerul Phoenix am pregatit surpriza care avea sa fie una evident primita cu bucurie si de Ivan, dar si de public. Probabil ca o astfel de alaturare a doua personalitati, una din sport si una din muzica, ambele de o valoare colosala i-a mirat pe multi, dar mirarea a fost de scurta durata, ambii invitati simtindu-se extraordinar impreuna si completandu-se mai mult decat m-as fi chinuit sa reglam noi ceva, sa organizam vreun interviu special, care s-ar fi dorit  epocal, sau mai stiu eu cum.

Firescul celor doi oameni – pentru ca inainte de a deveni doua figuri emblematice fiecare in domeniul lui, Ivan si Nicu sunt niste oameni pusi pe munca si cu suflete mari de romani – firescul celor doi  ziceam,  a facut ca misiunea noastra a gazdelor din studio sa fie una mult mai usoara. Ivan ne-a povestit despre cum a invins curentii si valurile in proba de la Olimpiada, iar Nicu ne-a declarat pentru a cata oara ca va fi pana la capat acelasi luptator impotriva raului care trebuie starpit, iar aici nu avem cum sa nu il credem, pentru ca spiritul lui justitiar a fost cel care ne-a facut pe toti sa il iubim.

A avut Nicu Covaci si un eveniment fericit de anuntat, concertul de a doua zi din Beraria H, unul dintre acele concerte aniversare care au bucurat anul asta pentru a cata oara generatiile de rockeri care au crescut cu muzica Phoenix, parinti, copii si nepoti deopotriva. Si aici am sa spun ca la anteriorul spectacol de la Arenele Romane am fost vrajit de multimea de artisti stransa in jurul marelui haiduc al muzicii romanesti, de emotia si de cantarea exceptionala care a fost, chiar asa in conditiile in care s-au perindat pe scena zeci de artisti! Nu-i la indemana oricui asta, iti trebuie experienta, stomac si portia aia de genialitate care il face pe Nicu atat de special! Si carei trupe din lumea asta ii este dat sa faca un concert in care sa se cante doar cantecele ei, sa dureze cateva ore si toate piesele sa fie hituri, sa fie cantate de absolut toata lumea din public, vers cu vers?

Si asa ca de final, am consemnat  o alta premiera, difuzarea la Folk bun a primului cantec publicat de  Cristi Buica pe noul album, „Unii canta altii beau”,  care a avut darul sa ii aminteasca mai ales lui Nicu de cisternele de bere baute in ultimii ani, pentru ca deh, Spania e torida aproape tot anul.  Si aici recunosc, as fi facut la fel…poate nu cisterne, dar asa vrem doua butoaie ca la Calafat, tot as fi ras.

Multumesc Ivan Patzaichin, multumesc Nicu Covaci, sper sa ne mai  vedem de multe ori in viata asta, in formula asta! Si da, Folk bun la toata lumea, cum e obiceiul locului.

 

 

Cu Trupa Dor la Rock Fm si cu alte chestii inregistrate. Emisiunea Folk Bun din 4 septembrie 2017

           

Alin Dinca, Dorin Andone, Cristi Dumitrascu, Danna Zamfirescu și Razvan Pisău.


Trupa Dor, live la Rock FM.

Aveam convingerea ca va fi o emisiune specială, chiar și numai dintr-un motiv profund subiectiv, legat de o întâmplare simpla, in care eu și Dorin Andone, umăr langa umăr am trecut printr-o cumpănă. Însă ora petrecuta impreuna cu Dorin și trupa Dor in studioul Rock FM, in seara de luni 4 septembrie, a depășit orice așteptare! 

         Nu m-am gândit nicio clipă – deși foarte mulți ar fi fost probabil tentați sa o facă – nu m-am gândit sa fac vreo comparație cu trupe de folk în care au cântat actori de a lungul vremii, de la Motzu Pittiș încoace. Iar emisiunea a inceput ca o lovitura de ciocan binefacatoare, cu o transpunere imediat in atmosfera calda si neostentativa in care te introducea Motzu la fiecare concert al trupei Pasarea Colibri, pe vremuri… Dorin a inceput cu un monolog care ne a dus pe toti imediat in poveste, cu o naturalete si cu o pricepere  care nu stau la indemana oricui si spun asta pentru ca sunt multi actori care nu reusesc sa faca trecerea de pe scena teatrului pe scena muzicala, fara ca actul in sine sa strige : „Da eu sunt actorul si am venit aici sa va aduc acel altceva pe care voi nu il aveti! ” 

Colegii lui Dorin din trupa asta cu singurul cuvant romanesc intraductibil,  Danna Zamfirescu și Razvan Pisău sunt unii dintre  cei mai discreti artisti care au trecut prin studio la Folk Bun, si care mi se pare ca se potrivesc excelent cu el, ba chiar se simt ca pestii prin apa atunci cand porneste motorul barcii acesteia fermecate, odata cu primul acord. Bucuria autentica de a canta a celor 3, este o chestiune care m-a transpus imediat in starea aceea de bine, in care orice realitate ingheata, si pentru vreo cateva minute poti zbura cu mintea oriunde. Probabil ca nu a fost intamplatoare audienta uriasa a transmisiei live pe fb, si probabil ca sinceritatea si curatenia muzicala, autenticitatea inclusiv a pieselor cu origini traditionale romanesti au cucerit fulgerator inimile ascultatorilor de folk si rock, carora probabil ca le era dor de asa ceva. Asa cu imi era si mie.

In recital Trupa Cetatea&Cristi Dumitrascu, Bacau, Teatrul de Vara Radu Beligan.


Ovidiu Mihailescu, Cristi Dumitrascu si Adrian Bezna, in recital in Parcul Trandafirilor, Bacau

Valoarea muzicala si umana a artistilor din Tupa Dor a facut ca interviurile despre ceea ce s-a intamplat la Bacau la Salonul de folk si blues sa nu para cumva un corp strain, ci o parte din spectacol, asa cum a si fost. Nu a fost usor ce gestionat aceasta alergare intre catecele altor folkisti pe care le-am difuzat  in legatura cu festivalul, interviurile cu Talal Hamad, Maria Gheorgiu, Cosmin Vaman, Alexandra Andrei Vali Racila si muzica cantata cu toata fiinta acolo, live in studio. Toate au fost posibile  in doar o ora de show datorita lor, a invitatilor de la DOR, care cu eleganta si discretie au daruit tot ce puteau darui,  intr-un emisiune organizata ca o garnizoana a bucuriei! Si daca tot am vorbit despre organizare, ce mi-as mai fi putut dori intr-o editie in care am putut asculta si vechi si noi, de la Alexandru Andries la Adi Bezna, de la OCRU la Ovidiu Mihailescu, nu mai vorbesc depre Dinu Olarasu dar si evident despre  premiera absoluta care s-a numit trupa Cetatea si care a si deschis seara cu un cantec superb numit Carusel, (caci nu-i asa, viata noastra toata-i un carusel)?.

       Cetatea a deschis seara de luni cu aceasta inregistrare realizata intr-un stuidio imprivizat afara printre greieri, (se si aud clar pe master), asa cum a facut-o si la Bacau in urma cu doua seri, acolo unde am avut bucuria de a canta impreuna tot recitalul , inclusiv o piesa a vechiului Contrapunct ! Dar despre aceasta trupa cu o istorie singulara, absolut speciala, va voi povesti intr-un articol viitor si intr-o emisiune exclusiva, in care veti putea asculta povesti muzicale, ba mai multe,  vanatoresti / militaresti, si chiar veti afla despre un instrument muzical inventat de ei pe vremuri, probabil unic, numit Rastelofon!

La Teatrul de Vara Radu Beligan cu Marcel Balan din trupa Cetatea

Cam asa a fost prima emisiune de septembrie luni, ca sa il parafrazez pe Frank Sinatra al Romaniei, asa cum ii spun lui Horia Brenciu intelectualii de la Tapinarii. Folk Bun la toata lumea, as usual!

Folk Bun cu Dan Chebac și Puiu Cretu, emisiunea din 28 August 2017, la Rock FM

Intr-o noapte de decembrie, chiar in ajunul Crăciunului, am petrecut câteva ore rare alături de Vali Sterian. Era anul 1999. Un an de cotitura in viața lui Vali, după accidentul groaznic in care fusese implicat in septembrie, când după o șicana in trafic a unui sofer de autobuz RATB, Vali a fost acrosat de autobuz și s-a oprit in clădirea de pe sensul opus. În urma accidentului și acum bizar in ceea ce privește vinovăția, au murit doi oameni, care se aflau in mașinile aflate pe sens opus și care au fost lovite de autobuzul RATB.

Revenind la noaptea de decembrie, Vali a rămas printre ultimii in seara de Ajun in Casa Eliad, cartierul general al folkului românesc in acea vreme. Și așa, am rămas la prima masa din stânga, de langa scena, noi, câțiva tineri și marele Vali Sterian, un pic mai ezitant și marcat de acea luna de zile in care a executat arest preventiv, o perioada care l-a măcinat teribil. Acum când scriu, realizez ca a fost al doilea Ajun de Craciun pe care l-am petrecut cu Vali, după cel din 1997, in noaptea in care am înregistrat cu băieții din Contrapunct vestita noastră piesa „Bulgări”! Dar despre asta am sa scriu alta dată!

Revenind, atunci in noaptea lui 24 decembrie 1999, atunci mi-a vorbit Vali pentru prima data despre Dan Chebac și caii lui liberi, zugrăvind-mi un tablou autentic:  „Dan cu cântecul lui senzațional și cu parul lui lung, Dan la care ne uitam toți cu admiratie si ravneam ca intr-o zi sa fim ca el”! Ei bine, de fapt el, Vali, ne spusese cum ne uitam noi acum la el, cu aceeași admiratie și cu speranța ca vreodată vom ajunge la performanțele, notorietatea și mai ales verticalitatea lui proverbiala!
   Au trecut 18 ani fără câteva luni de la episodul din Eliad. Eu aproape ca am ajuns la vârsta lui Vali de atunci, dar nici nu pot visa încă să ating nivelul de creație și performanța pe care le atinsese el la patruzeci și ceva de ani, și este adevărat ca după 2000, epoca folkului a început sa apună, dar asta nu schimba cu nimic evidenta. 

        Iată-mă acum, în anul de gratie 2017, la microfonul Rock FM, față în față cu Dan Chebac, unul dintre artiștii care l-au inspirat pe Vali in anii ’70, așa cum, ne-a dat el noua aripi la mijlocul anilor ’90! Am descoperit un om foarte echilibrat, cu simtul umorului, cu vocea „deosebit de odihnita” după 30 de ani de necantat, (asta a fost gluma preferata a serii de luni), dar dincolo de gluma, vocea lui Dan Chebac este una dintre cele mai bune voci care au trecut prin emisiunea Folk Bun, ceea ce explica iată și după atâta timp succesul uriaș  din anii de glorie. Un om pe care succesul nu l-a alterat, ba chiar mi-a mărturisit, a realizat ca e un pericol sa îți închipui ca dacă la un moment dat lumea te recunoaște pe strada și vorbește despre tine, e un pericol real sa crezi ca ești mai mult decât un simplu om, care la un moment dat a avut șansa sa se exprime prin muzica lui! 

„Asta nu e decât un cerc, lumea are mai multe cercuri, nu am crezut niciodată ca sunt mai cu moț, ca sint cocoțat pe acel piedestal pe care ești adesea ești tentat in tinerețea naiva pe aripile  succesului, sa crezi ca te-ai așezat acolo sus, și ca ți se cuvin mai multe decât unui om normal”!

   A plecat din tară în plină forța artistica, la 28 de ani, și poate ca Romania a pierdut un mare artist, dar sigur artistul a câștigat o viața liberă, intr-o Europa civilizata, fără tovarăși, securiști, defilări și milițienii care îl tundeau pe unde îl prindeau.

   Folk Bun de luni 28 august, a fost un moment istoric așa cum frumos comenta cineva pe Facebook, o restituire și o dovada ca atunci când un om își asumă, poate descoperi ca exista viața și după muzica și succes, și ca da, se poate jertfi o astfel de reușită după care alții aleargă toată viața și mulți ies pe locul 2, se poate jertfi o reușită spuneam, dacă miza este libertatea, libertatea de exprimare in primul rand și dreptul de a nu fi de acord cu vorbitul in șoaptă și cu aberațiile de care noi nici acum după 40 de ani nu ne am lecuit. 40 de când a plecat Dan și aproape 30 de când cică a picat comunismul. 
    

O alta întâlnire frumoasă a fost și aceea dintre Dan Chebac și Puiu Crețu, care s-au cunoscut personal chiar in studio, după o corespondenta pe internet, așa ca între artiști, Puiu fiind unul dintre puținii artiști folk ce includ in playlistul din concerte superbele cântece marca Dan Chebac, pe care le-am difuzat si noi luni! 

Ar mai fi de spus ca aceste cântece sunt reînregistrate și reorchestrate de un artist italian de mare anvergura Gianluca D’Alessio, care a gasit cheia unor aranjamente instrumentale absolut potrivite și de bun simt in opinia mea, iar asta dovedește măiestria orchestrală nu este la îndemâna oricui iar aici,  Dan Chebac a făcut o alegere potrivită cu felul sau corect de a se raporta fata de el însuși, de colaboratorii aleși dar și fata de public. Acesta, publicul, va fi de acum un pic mai bogat, iar albumul de restituiri ale unor cântece salvate după 40 de ani și puse in valoare va intra definitiv in istoria muzicii românești compuse pe verusuri si nu pe vorbe. 

Mulțumesc Dan Chebac, mulțumesc Puiu Crețu și va mulțumesc tuturor celor care ne urmăriți im fiecare luni seara la radio și pe fb. 

Și uite pentru ca nimic nu e întâmplator, acum când scriu aceste rânduri, Oliver Sterian împlinește o vârsta a deplinei maturității, la mulți ani Oliver, sa fie cu sănătate și nu uita ca te aștept in studio sa vorbim despre muzicile tale și ale dragului nostru Vali. 

Folk bun la Rock FM, 21 august 2017. Ediție înregistrată la Calafat, care ar fi trebuit sa poarte un nume: „Magia serilor din SUD”.

Printr-o socoteală a celui care guvernează viețile noastre, vreme de douăzeci de ani nu am mai călcat prin Calafat, orașul pe care l-am cunoscut pe când aveam eu in jur de douăzeci de ani, când într-un decembrie înghețat, căutam cu Teodora Ionescu un loc unde să ne încălzim, după ce descoperisem cu uimire că în urbea olteană nu existau taxiuri! Teodora, cel mai tare jurnalist radio folkistic și atunci și acum, a încheiat discuția noastră filosofico-muzicală adormind înfrântă de frigul năprasnic de afară, în poziția in care noi conversam, aplecați pe un calorifer uriaș de pe holul unui camin pe unde erau cazați folkiștii participanți la Festivalul Floare de Ger.
     

 Nu știu sigur dacă în noaptea aia sau în următoarea, am trăit una dintre cele mai interesante nopți din viața mea, probabil intr-o camera/sala/birou din casa de cultură, în compania blândă a aceluiași Dan Vană, un om și artist prea mare pentru un oraș atât de mic, în care m-am delectat cu toate cântecele de geniu ale lui Dinu Olarasu, aflat chiar atunci la un moment de cotitura a unei relații care îl macina și îl inspira deopotrivă, dar și cu poveștile pline de haz ale lui Cristi Buică, care ne-a povestit cu inima deschisă despre perioada lui plină de suișuri și coborâșuri traita alături de poetul Adrian Paunescu, un Paunescu în plină revenire după reculul provocat de căderea comunismului. 

         Toată aceasta experiența concentrată în probabil mai puțin de 48 de ore a rămas intacta undeva în amintirea mea, ca și cum ar fi fost ieri. A… și mai era și dragul de Majay Gyozo, autorul celebrului cantec Totusi iubirea, pe versurile lui „Grasu”, evident… Acel Majay, cel care a înmărmurit stadioane pe vremea Cenaclului cu vestitul refren „Și totuși exista iubire/Și totuși exista blestem/Dau lumii dau lumii de știre/Iubesc am curaj și ma tem”, mi-a rămas pentru totdeauna în inimă pentru talentul, delicatețea și modestia lui uluitoare!
8 August 2017. 


Au trecut 20 de ani… Calafatul a rămas in urma cu noaptea lui vrăjită, cu festivalul pe care l-am câștigat atunci- si acum țin minte că premiul a constat intr-o sumă destul de frumușică in marci germane- (hei heeei, UE era departe), apoi în vara următoare s-a dat startul Taberei de folk de la începutul lui august, iar ușor, ușor toată floarea cea vestită a folkulu a început sa vină la taberele din următorii ani, ca un bulgare de zăpadă pornit din vârf de munte. Anii au trecut ca vântul, eu am făcut trupa și dispărut din folk vreo 10 ani după „stagiul de maturizare” alături de Cristi Paturca și KM 0, Olarasu a trecut peste momentul de cumpăna, acum are un băiat mare și mulțime de cântece compuse de atunci pana acum, briliante care alină sufletele tuturor îndrăgostiților eterni, Buică a ramas același soldat pe meterezele Reșiței, adevărului și muzicii cântate până la ultima celulă, iar despre Majay nu mai știu aproape nimic, dar mi-am promis că am sa îl caut în curând, sa-i spun cât de mult îl iubesc pentru noaptea aia de vis și nu doar pentru ea… Teodora nu se pune, doar am crescut sub ochii ei, la radio. Pe Dan Vană aveam sa îl revăd tot după 20 de ani și bucuria a fost mare să ne simțim la fel de aproape ca și cum noaptea aia ar fi fost alaltăieri…


În rest, tot ce a fost în seara lui 8 August 2017 este deja istorie, una recentă, dar la fel de specială ca cea despre care am scris mai sus. Ce aș putea scrie despre ce s-a spus în emisiunea de luni? Bucuria revederii cu oameni dragi din vechime dar și cu oameni la fel de dragi care au apărut pe parcurs in muzica folk, atât de anacronică în opinia multor ascultători de curte nouă… Cât vor fi oameni ca Adi Bezna, Ovidiu Mihailescu, Raluca Marinescu, Dani Făt, veteranul de acum Cristi Buică, Diana Roșca, Ionuț Mangu, Emeric Imre și Radu Gheorghe (așa ca sa trec in revista intervievații ediției Folk Bun din 21 august), povestea merge mai departe!

   Și chiar de ar fi prin absurd ca folkul sa dispară mâine, nimeni nu-mi va putea smulge din suflet  magia nopților din sud, bucuria nopții când am fost toți ca frații, înaintea zilei când era să mor.

Cronica emisiunii Folk Bun din 14 august 2017. Cu Dan Manciulea, cu Teo, dar și cu Adam și Eva cu tot!

Când l-am cunoscut și l-am ascultat prima dată, eram tineri plini de speranțe cu toții, noi visătorii care aveam fiecare ceva de spus și de arătat. Nu știu cum mai e acum prin festivaluri, dar atunci la începutul anilor ’90, veneau mulți și câștigau putini, nu întotdeauna cei mai buni, după părerea noastră, a aspiranților. În câteva cazuri însă, putine dar puternice, laureații erau cu doua clase peste restul și aici as putea aminti dintr-o răsuflare un Catalin Ungureanu, o ADA Milea sau trupa Talisman, (ultimele doua nume fiind parca laureate in aceeași ediție de Om Bun în ’96), un George Sarluceanu de mai târziu și tot de pe la începutul anilor 2000, au impresionat Alina Manole și Adriana Todoran. Și sigur mai sunt și alte nume, aici imi voi permite cu toată modestia și obiectivitatea sa includ fosta mea trupa Contrapunct, lăsată fără laurii Marelui Trofeu, in iarna lui 1997, (premiul s-a numit „Special al Juriului” și era considerat primul sub „Trofeu”); A fost o neacordare a Marelui Premiu singulară in istoria festivalului,  din motive inexplicabile, dar trupa Contrapunct a rămas  in inimile multor suporteri folk și astăzi, la 20 de la dispariția trupei.

    1994, decembrie, undeva în 20, 21 și 22, pe acolo. Preselecții dure, care țineau peste 6 ore,  în care aveai mereu bucuria revederii unor prieteni pe care nu-i mai văzusei de mult. Am concurat in anul ăla în echipă cu Eugenia Caragancev, – una dintre cele mai bune voci feminine cu care am avut șansa sa cant – și cu Dragos Panturu, prietenul meu, o adevarata vedeta a Liceului Pedagogic, unde erau vreo 350 de fete și probabil pana in 10 baieti în tot liceul! 

     Ei bine, atunci in ’94, când am concurat cu Dragos și cu Geni, obținând doar simpatia vizibilă a publicului și o difuzare completă pe TVR2, – singura în afara laureaților- noi ne uitam la Dan Manciulea ca la Dumnezeu, fiindca el câștigase Marele Premiu, Trofeul Om Bun, o chestie pentru care trebuia să te jurizeze nume grele ale folkului și ale presei de specialitate – căci încă exista o astfel de presă – și evident trebuia să cucerești publicul din Teatrul Ion Creangă, plin ochi!

          Ne uitam la Manciulea ca la un zeu și pentru ca era bun, avea o tehnică vocala și chitaristică absolut încântătoare, dar și pentru că a compus un cântec foarte deștept despre Adam și Eva. Știam despre el ca este ofițer de pompieri și mi-a fost simpatic de la prima vedere și pentru motivul asta, (fiindcă doar bărbații adevărați pot intra in foc pentru alții), iar din păcate în anii aia a și primit botezul cel mare când a participat la stingerea marii deflagrații de la Mihailesti, care a luat viețile mai multor colegi de-ai lui, dar și altor ziariști, ori oameni aflați pe acolo prin zona Buzăului…

  Au trecut 20 de ani și încă vreo 3 de la succesul lui Manciulea de la Om bun. A lansat mai multe albume, nedrept de puțin cunoscute, a ramas pe metereze, și-a făcut si un studio, in care produce muzica lui și pe altora, iar acum la emisiune a venit cu o înregistrare ireproșabilă, realizată recent. Dar dacă tot e să folosesc termenul ăsta care dă pe afară de integritate, dacă ceva a făcut ireproșabil Manciulea pe lumea asta, in afara de lupta cu focul și muzica lui specială, a fost felul in care l-a crescut și educat pe băiatul lui, Teo, care tot muzica face – si asta foarte bine și a și demonstrat-o cu noi, cu toată lumea în direct la Folk Bun – . Și să știți ca nu e lucru ușor ceea ce face Teo la vârsta lui, sa cânti în trupe din astea de a Capella, unde trebuie să te armonizezi cu celelalte voci, iar pentru trebușoara asta  e musai nevoie de studiu și mai ales un auz al naibi de bun!

   Am retrăit momente frumoase alături de Dan Manciulea, in direct la Rock FM, unde evident că a cântat si vestita piesă demnă de „ne uitam la el ca la Dumnezeu”- Adam și Eva! S-a-ntâmplat intr-un fel și nu neaparat o predare, ci mai mult o continuare de ștafeta artistică, o trecere care i-a impresionat pe toți cei de acasă și pe noi cei din studio.

 Și această ediție a fost una dintre cele care m-au făcut să simt că proiectul astă cu cei doi ani de emisiune folk la Rock FM, a fost un pariu câștigat, iar aici nu pot decât să le mulțumesc inițiatorilor Cristi Hrubaru, Puiu Crețu și Eugen Cișmașu, pentru startul din august-septembrie 2015, de la care se împlinesc zilele acestea fix doi ani!

Folk bun la toată lumea, ca de fiecare dată!

Proiectul Tivodar la Rock Fm, editia Folk bun din 7 august 2017

Stefan Tivodar face parte dintr o categorie aparte de muzicieni din noul val, un val din ce in ce mai putin dispus in a si afirma si sustine ideile muzicale proprii, oricat de fanteziste ar parea. Pe la inceputul anilor 90 si pana catre sfarsitul lor, (ca sa vorbim despre ceea ce se chema pe vremuri indeobste noul val), adica o generatie care incepe imediat dupa Dinu Olarasu, cel mai valoros brand care a ratat la mustata faima tuturor corifeilor din Cenaclu), era o stare de spirit unanim acceptata ca pustii de 18-19 ani sa vina la portile afirmarii cu piesele lor. Nu se concepea altfel, cum se întâmpla astăzi, in niciun festival, pe nicio scena, asa era treaba si nu era rau. Era descalificant sa te duci si sa canti piesele lui Ciocu Vintila, sau mai facil, ale lui Bertzi, mai ales ca de cele mai multe ori ei erau in juriu. Asa imi amintesc colegi folkisti pe care i-am intalnit prin tot felul de spectacole mai mari sau mai mici, cum sunt Dan Manciulea, Florin Chilian, Catalin Ungureanu, Maria Gheorghiu, Emerich Imre, Catalin Ungureanu, Ovidiu Mihailescu, Prefix 032, Eugen Avram, Ada Milea, Florin Camen, Karma, Maria Magdalena Danaila, Contrapunctul meu, in care nu am fost de fapt membru fondator, ci Gabi Dimancea, Viorel Pitigoi, Marian Fianu si dragul meu prieten disparut prematur Dragos Mirea…  Toți cei amintiți au fost fără excepție artiști de creație. Asta a fost primul nou val. Cei ne numiti sa ma ierte, scriu dintr o bucata si sigur am uitat din folkisti.

A venit apoi un al doilea nou val, din jurul lui 2000 pana in 2010, inceput deci la cumpana dintre milenii, cu nume care aveau parca si mai multa forta, un aer poate mai proaspat, iar aici i-as aminti pe Alina Manole, Daniel Iancu, (amândoi reîntorși pe scena folk după perioade de pauza), George Sarluceanu, Adriana Todoran, Tapinarii, Cosmin Vaman, Marius Matache Daniel Fat, Fara Zahar, Adrian Bezna si acest Stefan Tivodar, un artist destul de incifrat, care nu a vrut nici sa se faca placut printr un registru umoristic, dar nici nu a incercat -din ce stiu eu- sa isi faca loc prin muzica folk ajutandu se de piese consacrate cum se intampla des astazi, inclusiv prin festivaluri. Eu l-am auzit fugitiv cred ca intr o cantare si un pic pe youtube si recunosc, m am ales cu o parere furata, mincinoasa, fiindca in clubul in care se canta era sunetul rau, cu monitorizare proasta cel mai probabil, iar proiectul Tivodarului a purtat mereu o „tinichea de coada” in mintea mea, iar acest punct de vedere aveam sa descopar ca a fost nedrept, regretabil.

Stefan Tivodar si Ioana Purcarea, parteneri in viata si in muzica, au venit in studioul Rock Fm asa ca intr-o poveste usor absurda, intr-un moment de moarte clinica a Proiectului Tivodar. Cu toate astea, dupa ce mi-a trimis piesele pe care urma sa le difuzam, am intrat intr o repriza de ascultare obligatorie si mi-am propus ca de obicei sa aleg 3-4 piese pentru a le introduce in server, urmand ca ei sa cante vreo 2 in studio, intentionand sa pastrez spatiu pentru alte piese cunoscute din folk, conform „retetei” emisiunii! Dupa jumatate de ora am renuntat la orice fel de reteta, pentru ca am descoperit o lume de o sensibilitate cuceritoare, de trairi speciale si de o maiestrie muzical-orchestrala pe care nu o intalnesti pe orice ulita din folk. Am si aflat ulterior ca trasesera in studioul lui Adrian Cristescu, pianist si inginer de sunet de mare valoare si artist colaborator al Adei Milea si al Alinei Manole, cu un stagiu prolific in Circa Sapte la mine, perioada in care am inregistrat albumul „La rece” si coloana sonora a lung metrajului Tache, deci iata, nimic intamplator.

In emisiune in direct am cunoscut si eu si ascultatorii doi oameni usor defensivi, cu o atitudine opusa agresivitatii mult prea ofensivilor artisti pe care ii imbata si ameteste valul, fara sa le ia neaparat calul lui Daniel Iancu.  Stefan este facatorul revistei Sunete si asta spune multe despre rafinamentul sau uman și muzical,  atat de prezent pe albumul de pe care am difuzat cateva cantece in emisiunea Folk Bun din 7 august! Una peste alta, am calatorit  o ora, alaturi de niste oameni se incapataneaza sa si tina drumul drept, standardele stiute de ei si de suporteri, iar eu spun ca sunt pe albumul lor cel putin doua piese care ar innobila orice radio din Romania, nu doar Rock FM, care are deja in grila o ora de folk și muzici înrudite  pe saptamana si care va mai difuza muzica marca Proiectul TIVODAR! Una dintre ele este aici. „Culorile ti stau la fel in cercei si inca nu stiu sa ti spun nu.” Stefan Tivodar Project /Catalog
Multumesc Stefan si Ioana si succes cu noul proiect!

Cu Florin Chilian, la Rock FM luni seara, 31 iulie 2017

Pe Chilian îl știu de mai bine de 20 de ani de când ni s-au intersectat pașii pe la celebrele preselecții de la festivalul lui Socaciu, la Om bun, pentru ca mai apoi să ne reîntâlnim în anturajul apropiat al lui Vali Sterian pe acolo prin Eliad, ori la studio, la B’inișor. Ce vreau sa zic este că talentatul și în aceeași măsura controversatul Florin Chilian mi-a câștigat admirația încă din vremurile în care conducea un trabant și nu s-a lăsat până nu și-a procurat buletinul de identitate muzicală -cum ii zice el – adica albumul prin 2001 cu numele primului sau mare hit, „Iubi”.   Și contrar obiceiului breslei,  tare m-am mai bucurat de reușita lui Chilian, când a devenit într-un timp scurt cel mai însemnat artist din generația nouă din folk, cu o personalitate și o filosofie care te izbesc încă de la prima ascultare a cântecelor lui atât de altfel! Era unul dintre noi care reușise, care conta în industria muzicală, o chestie hâdă pe atunci cum este si acum. A jucat totul pe o carte, fără plasă de siguranța cum spun Paraziții și a câștigat! A avut și o doză de șansă, a avut împrejur câțiva prieteni care l-au ajutat  în momente cheie si recunoaște asta. A mers apoi cu două viteze în plus, cu o strategie „profi”, cu videoclipuri deștepte și investiții pe măsura, pentru că roata începuse să se învârtă bine.

          Apoi colegii, (și aia din generația lui dar și aia de-și zic corifei), au început să-l hulească; de multe ori ai zice că pe bună dreptate, din motive de agresivitate verbală, de lipsă de modestie, (ca nu-i așa, modestia e pentru câini, cum a zis luni seara la emisiune), de intonație deficitară, de lipsă de măsură și de bun simț în concerte, și nu am știință dacă detractorii lui Chilian au avut mereu dreptate, pentru că nu am putut fi martor pe viu decât în puține ocazii! 

     Dincolo de toate astea, eu i-am apreciat mereu activismul social și faptul că și-a pus adesea muzica și notorietatea în slujba unor copii defavorizați sau bolnavi, iar pentru aceasta și pentru sumele importante donate acestor cauze nobile merită un laudațio de-a dreptul gras!

         Ceea ce pot și ce vreau sa spun este că acest Florin Chilian pornit de pe un culoar fără nicio șansă, care a trăit o vreme pe stradă la propriu, a reușit cu ambiția, sacrificiul și singurătatea ciclistului de performanță și a campionului care a fost în dimineața vieții lui, să răstoarne clasamente, sa dărâme reguli și prejudecăți și mai ales predicții! Are limba ascuțită, nu-ti merge în discuția cu el să o fentezi nicicum, (cine a ascultat emisiunea din 31 iulie știe ce zic), nu are eleganța mentorului nostru comun Vali Sterian, (care însă în backstage avea și el același discurs tăios, fără menajamente), dar are meritul că între 7 cântece discutabile, neînțelese de iubitorii de folk consumatori de Cenaclu păunescian, trântește un „Iubi”, un „Zece”, un „Chiar dacă”, și acum toate piesele de pe albumul „Plânsurâsul” care mie mi se par foarte-foarte bune!

    Nu-i ridic eu osanale lui Chilian , la un moment dat el chiar a atacat cu virulență în 2015 concertul „La aniversară” din Piața Universității, pe care eu l-am organizat alături de Eugen Cișmașu de la Academia Cațavencu și de Rock FM și care una peste alta a fost o reușită și nu o sușă cum a zis el atunci, dar admit acum după trecerea timpului că a avut dreptate în câteva puncte, care se refereau la colegi folkiști participanți la acel spectacol și care și-au arătat calitatea umană în ocazii ulterioare. 

De asemenea, sunt de acord și cu faptul că una peste alta a avut tot dreptul să și dea cu părerea despre un concert închinat eroilor din ’89-’90ca participant direct la evenimente, la care probabil nu mai fusese nimeni în afară de Cristi Hrubaru, Emeric Imre și probabil Cristi Luca. Dar astea sunt alte povești. 

   În fine, sunt convins că ascultătorii de Rock FM s-au bucurat să îl audă pe Florin Chilian, cu sau fără ultima lui apariție discografică de senzație publicată pe 4 viniluri și mai multe Cd-uri, cu muzica lui altfel, cu ciudățeniile lui, cu șarmul lui, cu „Iubi”, cu vânătoarea lui de impostori și cu țipuritura lui inconfundabilă, cu țintele lui prea înalte și cu nebunia fără de care niciun artist nu va ajunge megastar, cum îi place lui să spună! 

     Nu pot să închei înainte de a spune că în acest album atât de experimental numit PreClasic/Florin Chilian, la care artistul a lucrat aproape un deceniu, ar fi fost în opinia mea mult mai aproape de nemurire dacă acel cvartet de coarde ar fi fost cântat de instrumente adevărate, dar astea o chestiune care a ținut strict de o decizie pe care Florin Chilian, așa cum îl știu, un nesupus, și a asumat-o fără echivoc. 

Mulțumesc încă o dată, Chiliane și succes mare mai departe!

Folk Bun din 24 Iulie 2017 la Rock FM, cu Evandro Rosetti și Sorin Minghiat

Întâlnirea cu Evandro Rosetti a fost una atipică și nici nu avea cum să fie altfel, așa cum și artistul jumătate italian, jumătate român a fost o prezență ieșită din tipare în muzica folk în vremea de pre-glorie a Cenaclului Flacăra. Venit la studii în ’71 la București, descendent pe jumătate al familiei compozitorului Nicolae Kirculescu, intră in mișcarea folk condusă de Adrian Păunescu și își câștiga aici un loc special! Studentul pe atunci la Stomatologie, cunoaște poate cea mai boemă și mai spectaculoasă perioadă a vieții, iar poetul Adrian Păunescu scrie doua poezii dedicate italianului „care agăța din mașină” potențând și cu siguranță motivându-și tânărul partener de creație! 

La aproape 40 de ani de la cele istorisite mai sus, am avut șansa de a-l cunoaște personal pe Evandro, bucuros cu atât mai mult cu cât întâlnirea ne-a fost înlesnită de prietenul comun Sorin Minghiat și de vechea prietenie de peste timp cu Valeriu Sterian. Desigur autorul vestitei piese haiducești Cosma Răcoare este încă eroul prizonier succesului din anii 70, fapt care îi face întru-câtva misiunea grea de a impune și alte cântece de același calibru în conștiința publicului, dar dincolo de asta, Evandro este același intelectual rasat, cu o superbă voce baritonală, care îl face la fel de interesant ca în anii de mărire! Și credeți-mă, mai are cel puțin doua-trei piese pe album care sunt absolut încântătoare, piese care au substanță și muzicalitate (Haiduceasca) și un umor absolut cuceritor (Vrem bere), iar astea sunt argumente clare pentru a-l aștepta de fiecare dată cu inima deschisă și de a merge cu drag la un viitor concert în Romania!

A fost totuși un norocos-gândesc eu- că plecând in Italia în plină efervescență artistică, a evitat acel recul înregistrat de aproape toți artiștii folk după ’90, din care doar putini s-au ridicat la altitudinea de croazieră de pe vremuri (Sterian, Baniciu, Stănculescu, Vintilă, Alifantis, Andrieș, Socaciu și să mă ierte cei omiși, dar oricum lista e scurtă…

       Probabil singura emisiune Folk Bun înregistrată din tot anul a fost să fie realizată cu și despre Evandro în holul unei facultăți de arhitectură, unde gazdă și companion ne-a fost Sorin Minghiat, prietenul meu de mai bine de 21 de ani și al lui de aproape 40! Și am înregistrat această întâlnire doar pentru că avionul lui Evandro către Roma a decolat cu i zi mai devreme de ziua în care Folk Bun se întâmpla live la Rock FM, dar poate ca a fost mai bine așa, căci de multe ori esența se extrage mai lesne dintr o înregistrare de o ora jumătate pe care o lucrezi ulterior, decât dintr-o oră de emisiune live în care te chinui să cuprinzi tot ce crezi ca e important! 

Mai multe aflați diseară dacă ascultați de la 21 Folk Bun la Rock FM, iar dacă nu reușiți, voi reveni cu un link in later edit.

Ciao pa, vorba clasicului Sterian, audiție plăcută!

 Cu Radu Captari la Rock FM, emisiunea din 8 mai 2017.

Radu Captari este o figura aparte pe scenele cluburilor din Romania. Drumurile noastre au fost la un pas de a se intersecta de cateva ori, dar pana la urma am ramas cu prea putine elemente de priza directa, in ceea ce il priveste pe basarabeanul cu voce puternica si acel patos atat de particular artistilor slavi. Ca intr un soi de gluma, l am invitat la Folk Bun, la Rock FM luni seara, chiar in 8 mai, de ziua defunctului Partid Comunist Roman si el venit de la rusi in 1921, daca nu ma inseala memoria…
Radu este un om din generatia mea, un tip care a avut de parcurs mult mai multe greutati, decat multi dintre noi cei care ne am nascut dincoace de Prut, probabil scoli si in orice caz mai multi kilometri ca sa ajunga la un moment al recunoasterii artistice. A absolvit ( spre incantarea mea empatica) Conservatorul din Moscova la clasa de dirijat, iar cand a inceput sa cante piesele lui Nikita Mihalkov m a cucerit definitiv! Prietenia comuna cu Ivan Patzaichin ne uneste probabil la fel de mult precum dragostea pentru libertate si opozitia la tot ce inseamna dictatura. opozitie pe care am experimentat o cam in aceeasi perioada in adolescenta: el in Basarabia si eu aici in draga noastra Romanie!
Conchid si spun ca un artist precum este Radu Captari nu poate fi decat binevenit pe o scena romaneasca ermetica si neschimbata de peste 30 de ani pe partea de muzica acustica zisa si folk, in care prea putini au avut forta de a se rupe de trecutul impus si configurat de Adrian Paunescu inca din vremea Cenaclului. trecut care are in mod ciudat si acum prozeliti care parca au adormit in 1983 si s au trezit in mod cu totul exceptional abia ieri. Si daca nevoia de originalitate si de exprimare proaspata inseamna in mod paradoxal muzica ruseasca adevarata si nu alterata (nefiind aici vorba despre diezi si bemoli), atunci sa fie cu oci ciornia!