Noi nu

 Doi neurochirurgi de astăzi nu vor mai opera români la București, ci de mâine poimâine oameni mai norocoși prin alte țări. Oriunde ne putem probabil juca , dar nu în sistemul medical. Văzând filmulețul cu mărturiile chirurgilor, m-am hotărât în fine, după aproape o lună, să vă povestesc experiența medicală din ziua accidentului rutier din 9 august. Și nu ca să atrag atenția narcisist asupra mea, nu ca să mai preia presa tabloidă postarea și să inventeze știri – când știri sunt slavă Domnului importante in țara asta – ci pentru a spune încă o dată răspicat ca „Noi nu”! 

      Noi nu putem închide ochii la nesfârșit, nu ne putem preface că oamenii nu mor din cauza nepăsării și să ne facem că nu vedem și să sperăm doar, că poate nouă nu ni se va întâmpla! Eu nu am putut să întorc capul la Craiova. Am văzut o mulțime de oameni în suferință, bătrâni sau tineri, țigani sau români, oameni, care sufereau pentru că era murdar, pentru ca era personal medical insuficient, pentru ca nu mergeau aparatele de investigații, care poate le-ar fi ameliorat starea. Colegului Cristi Cristian Hrubaru i s-a întâmplat la fel într-un alt spital de provincie, când a fost investigat cu mare întârziere după încercări aberante, iar diagnosticul a fost până la urma eronat. Avem datoria zic, să nu întoarcem capul și să punem degetul pe rană.
    9 august, Perisor-Băilești-Craiova
   Acum o lună, după pierderea stării de conștientă, cu o forma de amnezie retrogradă în urma șocului, (când în primele 40 de minute nu îl recunoșteam nici pe Andone Dorin cu care fusesem în mașină), poliția a venit la vreo jumătate de ora la locul accidentului, iar Ambulanța după o oră !!! , chemată de Andone nu de poliție… La spitalul din Băilești nu exista sau nu funcționa tomograful, și nici jucăria cu care se face radiografie, deși eram cocoșat de durere de spate. După ce au auzit că am leșinat la impact m-au imobilizat în ambulanță cu cervicală și tot tacâmul și m-au trimis la Județean la Craiova, respectând procedura până la ultima virgulă. După încă o oră de drum ce să vezi? La UPU nu au gasit targă de transfer sa mă bage în investigații, și m-au dat jos de pe targă ambulanței în mijlocul triajului ca pe un sac de cartofi, nimeni neavând habar că după un accident violent de mașina, la mai bine de 3 ore de la producerea lui sunt întreg la cap sau coloană. Le-am dat inclusiv centura cercicală de la gât, ca aveau oamenii nevoie de ea sa ajungă la altă intervenție… S-a ales praful de toată procedura de până atunci…

            La 17 s-a produs accidentul. La 21 eram prin curtea spitalului din Craiova și încă nimeni nu mă consultase. Pe la 22 m-a vizionat sumar la coloană doctoriță de la urgențe, fără să mă poată băga la radiografie, deoarece nici aici nu funcționa aparatul. Abia la 1 și ceva dimineața am reușit să intru la tomograf care era musai de făcut, ca sa ma asigur că nu e nimic stricat prin cap, noroc cu nea Marin Neacsu că a venit într-un suflet la spital și a stat cu mine pe acolo, că altfel eram fiul ploii. Tot noroc a fost că am ajuns la Spitalul Militar din București, dar firește că primăvară nu se face doar cu unul doua spitale de prin Capitală.

        

       Ce vreau sa spun este ca doctorii ăștia de la Neurochirurgie de la Colentina, din filmulețul celor de la Recorder, arată tot un fel de chestii d-astea ca în Kafka și bine fac trăgând un semnal de alarmă. Din păcate, cred ca icebergul e mult prea aproape pentru ca alarma doctorilor să ajute Titanicul să nu se ducă la vale. Și valea așa înseamnă din păcate o mulțime de oameni care in mod normal ar fi trebuit sa scape și care nu au scăpat din cauza ignorantei, ticăloșiei și corupției. Și da, colegul și prietenul Alin Dinca cântă bine și urlă la morile de vânt că într-adevăr Corupția ucide.

Later edit

Abia la 3 săptămâni de la accident, după alte investigații la Spitalul Militar pentru că durerea de spate persista, am descoperit la Tomograf două coaste rupte. Noroc ca nu au perforat mai departe în plămân, ca era groasă. Și dacă s-ar fi întâmplat asta, ce șanse as fi avut in după amiaza în care Ambulanța a venit la o ora după accident?

Accidentul aparitiei mele in presa de tabloida

Fac muzica de prin 1980 de cand am intrat pentru o scurta perioda in Corul de Copii al Radiodifuziunii Romane, sub onoranta conducere a regretatei Eugenia Vacarescu Necula. Apoi am invatat chitara mai intai ca autodidact si apoi cu profesor, din liceu pana la finele facultatii de muzica. Pian am facut tot de prin anii 80, tot liceul si toata facultatea cu profesori minunati. Cariera muzicala „laica” sa zic asa, adica una care sa nu aiba legatura cu muzica de la scoala, clasica de la un cap la coada, cariera muzicala ziceam, mi-am inceput-o la cateva festivaluri de folk castigate prin anii ’90 singur, dar si cu trupa Contrapunct si a continuat cu o perioada scurta in care am activat in trupa simbolului muzical al Pietei Univesrsitatii, Cristian Paturca!

Imediat dupa anul petrecut alaturi de Cristi Paturca si colegii din KM 0, inspirat si mult mai puternic decat fusesem pana atunci, am pus bazele unei trupe cu mare zvac si foarte diferita de ce era atunci pe piata muzicala din Romania, o trupa de folk-rock cu o instrumentatie atipica, (chitara, tobe si 5 instrumente de suflat un mini brass in amintirea perioadei in care condusesem cateva orchestre militare de suflatori cam pe la sfarsitul facultatii)! Si pentru ca nu am stiut cum sa-i zicem, Irina Balta redactor la Romania Tineret, ne-a botezat scriind pe un plic cu o corespondeta a lui Motzu Pittis (pe care il am pe undeva), ne-a botezat Circa 7, ceea ce oricum era mai bine decat propunerea de pe locul doi, „Scaune pe mese”! Eram 7 oameni in varianta initiala si atunci i-am zis CIRCA SAPTE adica aproximativ 7, fara vreo legatura cu Circa 7 de Politie, care fie vorba intre noi, e de multa vreme SECTIE de politie si nu Circa!

A fost un debut fulminant in industria muzicala, dar care nu a confirmat la cel mai inalt nivel…Circa nu a fost o trupa de prim plan decat o scurta perioada vreo 2-3 ani la turatie maxima, ca sa cred o iota din titlurile ipocrite din presa de saptamana asta, care s-a trezit ca stie nu doar cine a fost trupa Circa 7, daca inca mai este si daca a fost atat de importanta incat sa merite dintr o data titluri bombastice despre solistul Cristi Dumitrascu, care a avut un grav accident de circulatie si care este in afara oricarui pericol…Este acelasi tip de ipocrizie intalnit in anii din urma, cand artisti si actori mult mai mari, care au facut mult mai mult decat a facut vreodata pe scena Cristi Dumitrascu alaturi de alte trupe sau colegi, au fost ignorati in toata activitatea lor de pana atunci, iar cand au avut vreun accident sau mai rau, au si murit, au devenit dintr o data ARTISTI indragiti si regretati, de dragul audientei. Circa 7 si apoi scrisa doar cu litere CIRCA SAPTE, este o trupa cu 15 ani de istorie, in care a lansat 3 albume, iar al patrulea a fost un best of Cristi Dumitrascu lansat in 2011. Vreti sa va spun cam cati ziaristi am vazut la lansarile noastre? In 2009 la Hard Rock Cafe a fost MTV ul, eram parteneri media pentru ca pe albumul nostru aparea si coloana sonora a filmului Tache, la care noi am compus muzica, iar filmul Tache regizat de Igor Cobileanski era in gradina Trustului PRO! Cam atat. Or mai fi fost prieteni din radio si alti cativa, pe care ii salut si ii pretuiesc.

Ce vreau sa spun este ca de a lungul vremii am fost invitati sa cantam o data la Antena 3 si poate Libertatea a mai scris cate ceva, dintre cei care au publicat Știrea cu accidentul. In afara acestor firme de presa, care nici ele nu au urmarit indeaproape activitatea trupei, celelalte siteuri si televiziuni gen Romania TV sau Wow biz, care sunt ocupate mereu cu artisti din cu totul alta zona, nu cred ca pot explica dintr-o data, interesul spontan pentru asa niste artisti de mari ca noi. Hai sa fim seriosi! Unde ati fost cand am lansat albumul Goala prin casa in 2011? Dar cand am lansat videoclipurile Tache sau Cruella, ambele fiind roadele colaborarii cu Domino Film pentru lung metrajele La bani la cap la oase si Tache?

Bine ca nu am murit, ca circul ar fi fost si mai mare. Cu tot respectul pentru meseria de jurnalist, (sunt ziarist de 20 de ani), inteleg ca e o lupta, dar nu pot sa fiu de acord cu asemenea exagerari si denaturari ale subiectului. Pe unele siteuri am vazut ca as fi fost stabilizat, bagat pe perfuzii, ca la volan era de fapt o fata de 18 ani care ar fi intrat in masina mea. Nici vorba de asa ceva! Am fost sunat sa particip la nu stiu ce dezbatere si sa divulg identiatea tanarului care a produs accidentul. Deontologia profesionala e o chestie absurda dupa parerea multora. Nu zic, a fost greu, a fost infricosator, am fost la un pas de moarte probabil, dar hai sa nu transformam in circ intamplarea asta! Copilul ala de 18 ani are dosar penal oricum, dar hai sa nu il linsam mediatic, eu nu am spus altceva decat ca era un sofer prea tanar, atat. De aici incolo orice s ar intreprinde in afara limitelor legii este abuziv si distructiv.

In concluzie, ca sa fie clar pentru toata lumea, nu m-a stabilizat nimeni dupa accidentul de miercuri, (caci miercuri si nu sambata s-a intamplat), am avut o pierdere a starii de constienta vreun minut, am fost trezit, dupa care am fost pe picioarele mele, Am dureri de spate ceea ce e normal, iar dupa ce am fost dus cu Ambulanta de la locul accidentului la Bailesti si apoi la Craiova, am plecat pe picioarele mele la un prieten din Craiova. Apoi la Bucuresti am ajuns cu o masina particulara vineri cu un prieten si abia sambata m-am dus tot singur la Spitalul Militar din Bucuresti, pentru investigatii complete. Pe aceasta cale vreau sa le multumesc doamnei asistente Lidia Enache, de la Spitalul Judetean Craiova si domnului doctor Mihai Salaceanu, de la Spitalul Militar din Bucuresti, pentru profesionalism si omenie. Cat despre colegii de presa, care nu stiu cu ce se mananca muzica lui Cristi Dumitrascu si a trupei Circa 7, ii invit cu bucurie sa recupereze si sa vina la spectacole, ca sa scrie in cunostinta de cauza. Cine stie? Poate ca nu le place si atunci macar nu mai scriu nimic, sau poate invers. Le cer scuze suporterilor mei pentru ca am ajuns un subiect de prima pagina nu datorita muzicii, ci in urma unui accident de circulatie…

Zilele astea tocmai am hotarat ca Circa 7 sa se transforme in Chiar 7, asa ca sa nu mai fie nimic aproximativ, si ca sa evitam orice confuzie, vorba unui banc celebru! Pana atunci stiti unde sa ma gasiti: la Rock Fm luni seara de la 9 la Folk Bun si in toate mediile unde scriu si difuzez reportaje inregistrate si filmate despre armata, veterani de razboi si luptatori anticomunisti inca nereabilitati. Deci, mai e mult de munca, sa fim sanatosi cu totii! GO, GO, GO!