Grotescul ca o stare de fapt

Știm doar din carti și din mărturiile celor care au trăit anii aia grei dintre ‘45 și ‘48, când s-a desăvârșit trecerea la Republica Populară, știm doar teoretic cam cum a fost. Nu vom putea niciodată ști ce a fost în sufletele oamenilor de bun simț care au văzut cum deodată toată pleava societății s-a cocoțat la conducerea statului înroșit încetul cu încetul. Mulțimea de puturoși și de țoape, oportuniști, ticăloși și trădători de-a dreptul, care cu același rânjet al multor parlamentari de astăzi, au sfidat toate regulile, au acaparat puterea și apoi au început sa vâneze oameni cărora nu le ajungeau nici la gleznă, ca educație, instrucție și calitate umană.

Ei bine, mi s-a părut că astăzi, la spectacolul grotesc al moțiunii de cenzură, am fost ca in filmele alea cu întoarceri in timp. Am simțit fiorul rece pe șira spinării, așa cum cred ca l-au simțit și miile de români care au fost nevoiți să tacă, dacă au simțit că nu se pot lupta cu hidra…

Despre cealaltă categorie a luptătorilor anticomuniști știm cu toți. A fost formată din singurii stâlpi ai demnității noastre, fără de care am fi fost mai pierduți decât suntem astăzi.

Așa că, să nu se repete scenariul, să nu fie din nou prea tarziu, deși s-ar zice că nu e ca în ‘48, că nu mai sunt tancurile rusești pe aici. Tancurile nu, dar rușii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *