Lilly, SolaRRa și plansul lui Sorescu – emisiunea Folk Bun de luni 23 Aprilie 2018

Încă o dată mi s-a confirmat teoria că emisiunea de folk, de la Rock FM, nu e despre muzică ci despre viață, așa cum se vede ea, așa cum se simte și cum se trăiește. Muzica este doar un pretext și un mijloc de transmitere a emoțiilor și a marilor întâmplări care ne unesc ori ne despart. Folk Bun este in primul rând despre oameni, despre ce ne unește câteodată, mai mult decât avem timp să respirăm între două bătălii cu zilele noastre.

Lilly Drumeva este o artistă din Bulgaria, care a venit pentru a doua oară în România, iar Dana Cristescu de la Prom’ Art Creative, a avut flerul de a miza încă o dată pe o poveste excepțională și nu doar pe un artist bun, organizându-i o scurta venire în România, un tur pe la radiouri și televiziuni și un concert eveniment la Clubul Țăranului! Drumeva este asimilată curentului folk, organizează singurul festival international de folk din sud estul Europei și are și o emisiune similară cu a noastră la Radio Sofia. Cânta impecabil in limba romănă piese din repertoriul Mariei Gheorghiu și Narcisei Suciu, cu o candoare specială, specifică a marii culturi slave, iar acasă are și un band care îi poziționează clar orientarea artistică: Lili of the West!

Invitații romani ai aceleași seri de luni de la Folk Bun, au fost Roxana Zanga și Radu Mihai Atomei, un duo surprinzător, care îmbină excepțional rigoarea și nonconformismul! Solarra este poate trupa din noul val care sună nu doar interesant, ci chiar foarte „profi”, cu veleități tehnice muzicale peste media obișnuită a folkistilor români, care mizează de obicei pe mesaj și mai puțin pe armonii complicate și orchestrații stufoase.

Zanga este un muzician cu multe colaborări interesante, de altfel ea a mai fost la emisiune pe când cânta cu Sergiu Boldor și fosta lui trupa Ad HOC, un proiect new wave cu citate și prelucrări din muzica românească tradiționala! Solarra are o alta exprimare muzicală, diferită, dar la frl de imprevizibilă.

Și ca tacâmul sa fie complet, cu o zi înainte de emisiune, Zoltan Butuc, discipolul de peste timp al lui Nichita Stănescu, mi-a trimis un cântec excepțional făcut cu câteva zile înainte pe o poezie superb, de data asta a lui Marin Sorescu! Difuzarea acestui cântec Dor de tata în emisiunea de luni seara, a atârnat de un fir de ață, cu atât mai mult cu cât studioul era plin și timpul la fel de scurt. Atât de mult m-a făcut sa vibrez cântecul lui, încât am decis ca ca la sfârșit să îl arunc în eter, ca poate cine știe, s-or găsi câteva inimi de tați care să fie mângâiate de șarmul lui Sorescu, prin vocea de general trecut prin războaie a lui Zoltan. Piesa a fost considerată de unii prea tristă pentru un final de emisiune, dar eu spun în continuare, ca dacă nu la 9 seara, atunci când să mai asculți la radio așa o respirație?

Și ca să vedeți ca nimic nu e întâmplator, iată ce mesaj a primit autorul de la un ascultător, (noroc cu Facebook ul), un necunoscut, un polițist aflat în timpul serviciului.

Asta e forța radioului. Ajunge intr- o secundă direct în inimile oamenilor, eliberând-i din afara lor către interior. Oprindu-i din fuga lor către nicăieri și amintindu-le că pot visa!

Folk Bun nu e doar despre muzica, ci despre oameni și viața, chiar și dincolo de ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *