Folk Bun, la Rock FM, cu Dan Chebac, 7 octombrie 2019

Aș fi ales titlul mult mai simplu: Folk Bun cu Lordul Dan, inspirat evident de supranumele luat cu mulți ani în urma de confratele de generație al lui Dan Chebac, de Mircea Vintilă, căruia toată suflarea folkistică îi zice Lordul John.

A fost ieri a treia dată când româno-italianul Dan Chebac a venit la Rock FM în decurs de vreo 2 ani, prima noastră întâlnire fiind una memorabilă despre care am scris atunci, tot aici. Pentru mine era o bucurie să-l văd live pe artistul prea scump la vedere și cu referințe excepționale, venite parcă dintr-o altă viață, să-l văd și eu pe non-conformistul care l-a inspirat pe ultra-non-conformistul Vali Sterian, care la rându-i l-a inspirat pe tânărul imberb Dumitrașcu, care, ăsta din urmă, și el cu pretenții de răzvrătire socială, auzea cea mai frumoasă poveste despre frumosul, talentatul, cu caii lui liberi cu tot, plecat atât de departe că aproape nimeni nu-i mai știa urma.

Chestia e simplă și nu o să mă lungesc: Dan Chebac a venit în urmă cu doi ani spunând că are în plan lansarea unui album în care să publice piesele lui vechi, celebre în final de ani ’70 și sunt convins ca puțini au luat în serios demersul, având în vedere că s-a rupt total de muzică, de cântat, de felul în care a mers folkul mai departe până astăzi. Doar ca rebelul din el nu putea sa aleagă o cale facilă, și nici nu se putea discredita venind cu cine știe ce formulă ancorată în anii Cenaclului, la care lumea să privească eventual cu îngăduință, să o ia ca pe in moft nostalgic și egocentrist.

Revenind la emisiunea de aseară, cred că nu se putea un invitat mai potrivit pentru ediția care a însemnat revenirea de Folk Bun după pauza de două luni, având în studio un come back strălucit, iar pe masa un album care poate sta fără vreun motiv de modestie din partea autorului, între primele 5 albume de gen din dimineața muzicii până azi. Am proprietatea termenilor și apreciez că vocea și interpretarea lui Dan Chebac erau foarte bune și atunci și acum, iar avantajul apariție acestui produs în 2019 și nu în 1979, ține evident de progresul tehnologic, dar mai ales de calitatea colaboratorilor pe care autorul i-a ales, și care vin din zona de excelență a muzicii italiene, Gianluca D’Alessio fiind catalizatorul proiectului și ceea se cheamă un instrumentist de turneu pentru unii dintre cei mai mari artiști ai lumii, amintindu-l acum doar pe Sting, dar puteți intra pe linkul activat mai sus casă va convingeți cam la ce nivel s-a lucrat la album.

Închid spunând ceea ce am gândit toată emisiunea de aseară când am ascultat piesele de pe albumul lui Dan Chebac: breasla folkistilor pe de-o parte și publicul pe de altă parte, au fost lipsite în acești 40 de ani de exil, de un reper de mare inspirație și de un corect profesionalism.
Îndrăznesc să spun că aseară, Chebac a venit ca un lord, cu modestie și în primul rand cu o autoexigență rară pe la noi pe aici, aducându-ne în dar o mare parte din inima lui, dar și o bucățică de lume pe care a gândit-o atâta amar de vreme și de care noi am fost din păcate văduviți.
Albumul Dan Chebac – Cântece despre caii liberi este o restituire istorică a ceea ce putea fi și n-a fost decât după 40 de ani, chiar mai mult decât în cartea lui Dumas.
Congratulazioni e auguri, signore Chebac!

Folk Bun cu Dan Chebac și Puiu Cretu, emisiunea din 28 August 2017, la Rock FM

Intr-o noapte de decembrie, chiar in ajunul Crăciunului, am petrecut câteva ore rare alături de Vali Sterian. Era anul 1999. Un an de cotitura in viața lui Vali, după accidentul groaznic in care fusese implicat in septembrie, când după o șicana in trafic a unui sofer de autobuz RATB, Vali a fost acrosat de autobuz și s-a oprit in clădirea de pe sensul opus. În urma accidentului și acum bizar in ceea ce privește vinovăția, au murit doi oameni, care se aflau in mașinile aflate pe sens opus și care au fost lovite de autobuzul RATB.

Revenind la noaptea de decembrie, Vali a rămas printre ultimii in seara de Ajun in Casa Eliad, cartierul general al folkului românesc in acea vreme. Și așa, am rămas la prima masa din stânga, de langa scena, noi, câțiva tineri și marele Vali Sterian, un pic mai ezitant și marcat de acea luna de zile in care a executat arest preventiv, o perioada care l-a măcinat teribil. Acum când scriu, realizez ca a fost al doilea Ajun de Craciun pe care l-am petrecut cu Vali, după cel din 1997, in noaptea in care am înregistrat cu băieții din Contrapunct vestita noastră piesa „Bulgări”! Dar despre asta am sa scriu alta dată!

Revenind, atunci in noaptea lui 24 decembrie 1999, atunci mi-a vorbit Vali pentru prima data despre Dan Chebac și caii lui liberi, zugrăvind-mi un tablou autentic:  „Dan cu cântecul lui senzațional și cu parul lui lung, Dan la care ne uitam toți cu admiratie si ravneam ca intr-o zi sa fim ca el”! Ei bine, de fapt el, Vali, ne spusese cum ne uitam noi acum la el, cu aceeași admiratie și cu speranța ca vreodată vom ajunge la performanțele, notorietatea și mai ales verticalitatea lui proverbiala!
   Au trecut 18 ani fără câteva luni de la episodul din Eliad. Eu aproape ca am ajuns la vârsta lui Vali de atunci, dar nici nu pot visa încă să ating nivelul de creație și performanța pe care le atinsese el la patruzeci și ceva de ani, și este adevărat ca după 2000, epoca folkului a început sa apună, dar asta nu schimba cu nimic evidenta. 

        Iată-mă acum, în anul de gratie 2017, la microfonul Rock FM, față în față cu Dan Chebac, unul dintre artiștii care l-au inspirat pe Vali in anii ’70, așa cum, ne-a dat el noua aripi la mijlocul anilor ’90! Am descoperit un om foarte echilibrat, cu simtul umorului, cu vocea „deosebit de odihnita” după 30 de ani de necantat, (asta a fost gluma preferata a serii de luni), dar dincolo de gluma, vocea lui Dan Chebac este una dintre cele mai bune voci care au trecut prin emisiunea Folk Bun, ceea ce explica iată și după atâta timp succesul uriaș  din anii de glorie. Un om pe care succesul nu l-a alterat, ba chiar mi-a mărturisit, a realizat ca e un pericol sa îți închipui ca dacă la un moment dat lumea te recunoaște pe strada și vorbește despre tine, e un pericol real sa crezi ca ești mai mult decât un simplu om, care la un moment dat a avut șansa sa se exprime prin muzica lui! 

„Asta nu e decât un cerc, lumea are mai multe cercuri, nu am crezut niciodată ca sunt mai cu moț, ca sint cocoțat pe acel piedestal pe care ești adesea ești tentat in tinerețea naiva pe aripile  succesului, sa crezi ca te-ai așezat acolo sus, și ca ți se cuvin mai multe decât unui om normal”!

   A plecat din tară în plină forța artistica, la 28 de ani, și poate ca Romania a pierdut un mare artist, dar sigur artistul a câștigat o viața liberă, intr-o Europa civilizata, fără tovarăși, securiști, defilări și milițienii care îl tundeau pe unde îl prindeau.

   Folk Bun de luni 28 august, a fost un moment istoric așa cum frumos comenta cineva pe Facebook, o restituire și o dovada ca atunci când un om își asumă, poate descoperi ca exista viața și după muzica și succes, și ca da, se poate jertfi o astfel de reușită după care alții aleargă toată viața și mulți ies pe locul 2, se poate jertfi o reușită spuneam, dacă miza este libertatea, libertatea de exprimare in primul rand și dreptul de a nu fi de acord cu vorbitul in șoaptă și cu aberațiile de care noi nici acum după 40 de ani nu ne am lecuit. 40 de când a plecat Dan și aproape 30 de când cică a picat comunismul. 
    

O alta întâlnire frumoasă a fost și aceea dintre Dan Chebac și Puiu Crețu, care s-au cunoscut personal chiar in studio, după o corespondenta pe internet, așa ca între artiști, Puiu fiind unul dintre puținii artiști folk ce includ in playlistul din concerte superbele cântece marca Dan Chebac, pe care le-am difuzat si noi luni! 

Ar mai fi de spus ca aceste cântece sunt reînregistrate și reorchestrate de un artist italian de mare anvergura Gianluca D’Alessio, care a gasit cheia unor aranjamente instrumentale absolut potrivite și de bun simt in opinia mea, iar asta dovedește măiestria orchestrală nu este la îndemâna oricui iar aici,  Dan Chebac a făcut o alegere potrivită cu felul sau corect de a se raporta fata de el însuși, de colaboratorii aleși dar și fata de public. Acesta, publicul, va fi de acum un pic mai bogat, iar albumul de restituiri ale unor cântece salvate după 40 de ani și puse in valoare va intra definitiv in istoria muzicii românești compuse pe verusuri si nu pe vorbe. 

Mulțumesc Dan Chebac, mulțumesc Puiu Crețu și va mulțumesc tuturor celor care ne urmăriți im fiecare luni seara la radio și pe fb. 

Și uite pentru ca nimic nu e întâmplator, acum când scriu aceste rânduri, Oliver Sterian împlinește o vârsta a deplinei maturității, la mulți ani Oliver, sa fie cu sănătate și nu uita ca te aștept in studio sa vorbim despre muzicile tale și ale dragului nostru Vali.