27 mai 2019, ca în 22 decembrie 1989

O așa euforie generală, o asemenea bucurie a tuturor celor cu care am vorbit la telefon după aflarea deciziei instanței care l-a băgat la Rahova pe Dragnea, o asemenea frăție nu am mai simțit din decembrie ’89, ori din iulie ’94, când ne-a scos Hagi pe toți în stradă.

Imediat am gândit ca nu e cavalerește să dai într-un om căzut, dar mi-a trecut repede, fiindcă am trecut în revistă toate porcăriile lui Dragnea: furat de la copii, instigare la ură socială și la ura de rasă, manipulare grosolană, îndemnare la violență fizică și verbală, interlopi la Înalta Curte, Statul paralel, denigrarea justiției și a judecătorilor, printr-un discurs jenant demn de un piețar fără carte, 10 August, când ne-au gazat jandarmii ca pe animale din ordinul lui în inima Bucureștiului… Am scris astea dintr-o suflare, fără să mă gândesc prea mult și sigur lista e mult mai lungă și ușor de completat.

Când cineva scria pe fb în 2017 la OUG 13 ca e un fel de 1947, n-am crezut, mi se părea exagerat. Apoi am realizat în ce pericol suntem… Deja mii de infractori erau eliberați pe compensatoriu și au apărut crimele și violurile. Apoi au apărut mitingurile în tricouri albe, iar când s-a umplut Bucureștiul de autobuze în iunie 2019 am știut ca treaba e groasă. Era deja un alt fel de mineriadă, dar una pe bani mulți… M-am întrebat atunci, dar și acum aș vrea sa știu ce sumă a fost cheltuită ca să aducă zeci de mii de oameni, ca pe animale din toată țara! Am făcut și un cântec după episodul ăsta, în care am luat atitudine împotriva mizeriei pe care o făcuse Dragnea împreună cu fidelii lui executanți Radulescu Mitrlieră, Șerbanel Nicolae, Nicolicea cel grobian și în general cu toți ăia cu discurs similar.

Apoi a reușit imposibilul: atacarea deciziilor definitive din instanță și atacarea completurilor de 5 și 3 judecători. O măsura importantă care nu a fost posibilă pentru nimeni niciodată înainte! Dar și atacarea protocoalelor SRI-DNA, ca și cum nu conta că ei au furat, ci important era doar că ăilalții erau vezi doamne, ilegal organizați!

În tot acest timp Sputnik o gratula pe Veorica, cel (mai prost) de-al treilea premier schimbat de Dragnea în 2 ani! Ba mai mult, Armata a rămas pentru o vreme fără Sef de Stat Major, prima dată în 160 de ani de la Cuza încoace! Și cred că lista poate continua, mă și mir cât de multe am așternut aici, așa fără prea mare osteneală..

Se mai întreabă cineva, oare ce resorturi ne-au unit în 27 mai cum doar la așa zisa Revoluție s-a mai întâmplat? Cine poate cumpăra reacția spontană a oamenilor de a iesi in Piața Victorie și de a se bucura că a intrat mustăciosul la pușcărie? Cine poate regiza bucuria și claxoanele tuturor celor care au trecut prin fața Guvernului acolo unde s-a adunat mulțimea?

Am făcut emisiunea luni seara la Rock FM, la puțină vreme după încarcerarea lui „mai vreți să fiu președintele vostru” și am căutat să nu aduc în discuție subiectul despre care toată lumea vorbea cu voluptate și să nu-i pronunț numele. Cum ziceam, nu dai într-un un om căzut. Am simțit că vreau să o ascult pe Anda Călugăreanu cu superba piesă pe versuri de Labiș -Noi nu, să îl ascult pe Cristi Buică, reșițeanul cu inimă de leu care ne-a zis despre Noi și ei, să o cotim mai bacovian așa cu celebra Rar a lui Nicu Alifantis, n-am putut să nu ne delectăm cu Alexe Andrieș și cu bijuteria lui de piesă forte Floricele paralele, iar la final a fost aproape obligatoriu, să difuzăm epopeea zilelor negre din decembrie ’89, Nopți a lui Vali Sterian, un cântec istoric despre jertfa unor oameni curajoși care ne-au dat nouă șansa imensă de a ne hotărî în mod real soarta prin vot. Vot pe care mai bine de 300000 de români nu au putut să și-l exercite. Într-un fel asta a fost jertfa lor, a celor din Diaspora. Jertfa lor de peste timp. Sper sa fie ultima.