Folk Bun cu Dan Chebac și Puiu Cretu, emisiunea din 28 August 2017, la Rock FM

Intr-o noapte de decembrie, chiar in ajunul Crăciunului, am petrecut câteva ore rare alături de Vali Sterian. Era anul 1999. Un an de cotitura in viața lui Vali, după accidentul groaznic in care fusese implicat in septembrie, când după o șicana in trafic a unui sofer de autobuz RATB, Vali a fost acrosat de autobuz și s-a oprit in clădirea de pe sensul opus. În urma accidentului și acum bizar in ceea ce privește vinovăția, au murit doi oameni, care se aflau in mașinile aflate pe sens opus și care au fost lovite de autobuzul RATB.

Revenind la noaptea de decembrie, Vali a rămas printre ultimii in seara de Ajun in Casa Eliad, cartierul general al folkului românesc in acea vreme. Și așa, am rămas la prima masa din stânga, de langa scena, noi, câțiva tineri și marele Vali Sterian, un pic mai ezitant și marcat de acea luna de zile in care a executat arest preventiv, o perioada care l-a măcinat teribil. Acum când scriu, realizez ca a fost al doilea Ajun de Craciun pe care l-am petrecut cu Vali, după cel din 1997, in noaptea in care am înregistrat cu băieții din Contrapunct vestita noastră piesa „Bulgări”! Dar despre asta am sa scriu alta dată!

Revenind, atunci in noaptea lui 24 decembrie 1999, atunci mi-a vorbit Vali pentru prima data despre Dan Chebac și caii lui liberi, zugrăvind-mi un tablou autentic:  „Dan cu cântecul lui senzațional și cu parul lui lung, Dan la care ne uitam toți cu admiratie si ravneam ca intr-o zi sa fim ca el”! Ei bine, de fapt el, Vali, ne spusese cum ne uitam noi acum la el, cu aceeași admiratie și cu speranța ca vreodată vom ajunge la performanțele, notorietatea și mai ales verticalitatea lui proverbiala!
   Au trecut 18 ani fără câteva luni de la episodul din Eliad. Eu aproape ca am ajuns la vârsta lui Vali de atunci, dar nici nu pot visa încă să ating nivelul de creație și performanța pe care le atinsese el la patruzeci și ceva de ani, și este adevărat ca după 2000, epoca folkului a început sa apună, dar asta nu schimba cu nimic evidenta. 

        Iată-mă acum, în anul de gratie 2017, la microfonul Rock FM, față în față cu Dan Chebac, unul dintre artiștii care l-au inspirat pe Vali in anii ’70, așa cum, ne-a dat el noua aripi la mijlocul anilor ’90! Am descoperit un om foarte echilibrat, cu simtul umorului, cu vocea „deosebit de odihnita” după 30 de ani de necantat, (asta a fost gluma preferata a serii de luni), dar dincolo de gluma, vocea lui Dan Chebac este una dintre cele mai bune voci care au trecut prin emisiunea Folk Bun, ceea ce explica iată și după atâta timp succesul uriaș  din anii de glorie. Un om pe care succesul nu l-a alterat, ba chiar mi-a mărturisit, a realizat ca e un pericol sa îți închipui ca dacă la un moment dat lumea te recunoaște pe strada și vorbește despre tine, e un pericol real sa crezi ca ești mai mult decât un simplu om, care la un moment dat a avut șansa sa se exprime prin muzica lui! 

„Asta nu e decât un cerc, lumea are mai multe cercuri, nu am crezut niciodată ca sunt mai cu moț, ca sint cocoțat pe acel piedestal pe care ești adesea ești tentat in tinerețea naiva pe aripile  succesului, sa crezi ca te-ai așezat acolo sus, și ca ți se cuvin mai multe decât unui om normal”!

   A plecat din tară în plină forța artistica, la 28 de ani, și poate ca Romania a pierdut un mare artist, dar sigur artistul a câștigat o viața liberă, intr-o Europa civilizata, fără tovarăși, securiști, defilări și milițienii care îl tundeau pe unde îl prindeau.

   Folk Bun de luni 28 august, a fost un moment istoric așa cum frumos comenta cineva pe Facebook, o restituire și o dovada ca atunci când un om își asumă, poate descoperi ca exista viața și după muzica și succes, și ca da, se poate jertfi o astfel de reușită după care alții aleargă toată viața și mulți ies pe locul 2, se poate jertfi o reușită spuneam, dacă miza este libertatea, libertatea de exprimare in primul rand și dreptul de a nu fi de acord cu vorbitul in șoaptă și cu aberațiile de care noi nici acum după 40 de ani nu ne am lecuit. 40 de când a plecat Dan și aproape 30 de când cică a picat comunismul. 
    

O alta întâlnire frumoasă a fost și aceea dintre Dan Chebac și Puiu Crețu, care s-au cunoscut personal chiar in studio, după o corespondenta pe internet, așa ca între artiști, Puiu fiind unul dintre puținii artiști folk ce includ in playlistul din concerte superbele cântece marca Dan Chebac, pe care le-am difuzat si noi luni! 

Ar mai fi de spus ca aceste cântece sunt reînregistrate și reorchestrate de un artist italian de mare anvergura Gianluca D’Alessio, care a gasit cheia unor aranjamente instrumentale absolut potrivite și de bun simt in opinia mea, iar asta dovedește măiestria orchestrală nu este la îndemâna oricui iar aici,  Dan Chebac a făcut o alegere potrivită cu felul sau corect de a se raporta fata de el însuși, de colaboratorii aleși dar și fata de public. Acesta, publicul, va fi de acum un pic mai bogat, iar albumul de restituiri ale unor cântece salvate după 40 de ani și puse in valoare va intra definitiv in istoria muzicii românești compuse pe verusuri si nu pe vorbe. 

Mulțumesc Dan Chebac, mulțumesc Puiu Crețu și va mulțumesc tuturor celor care ne urmăriți im fiecare luni seara la radio și pe fb. 

Și uite pentru ca nimic nu e întâmplator, acum când scriu aceste rânduri, Oliver Sterian împlinește o vârsta a deplinei maturității, la mulți ani Oliver, sa fie cu sănătate și nu uita ca te aștept in studio sa vorbim despre muzicile tale și ale dragului nostru Vali. 

Folk Bun din 24 Iulie 2017 la Rock FM, cu Evandro Rosetti și Sorin Minghiat

Întâlnirea cu Evandro Rosetti a fost una atipică și nici nu avea cum să fie altfel, așa cum și artistul jumătate italian, jumătate român a fost o prezență ieșită din tipare în muzica folk în vremea de pre-glorie a Cenaclului Flacăra. Venit la studii în ’71 la București, descendent pe jumătate al familiei compozitorului Nicolae Kirculescu, intră in mișcarea folk condusă de Adrian Păunescu și își câștiga aici un loc special! Studentul pe atunci la Stomatologie, cunoaște poate cea mai boemă și mai spectaculoasă perioadă a vieții, iar poetul Adrian Păunescu scrie doua poezii dedicate italianului „care agăța din mașină” potențând și cu siguranță motivându-și tânărul partener de creație! 

La aproape 40 de ani de la cele istorisite mai sus, am avut șansa de a-l cunoaște personal pe Evandro, bucuros cu atât mai mult cu cât întâlnirea ne-a fost înlesnită de prietenul comun Sorin Minghiat și de vechea prietenie de peste timp cu Valeriu Sterian. Desigur autorul vestitei piese haiducești Cosma Răcoare este încă eroul prizonier succesului din anii 70, fapt care îi face întru-câtva misiunea grea de a impune și alte cântece de același calibru în conștiința publicului, dar dincolo de asta, Evandro este același intelectual rasat, cu o superbă voce baritonală, care îl face la fel de interesant ca în anii de mărire! Și credeți-mă, mai are cel puțin doua-trei piese pe album care sunt absolut încântătoare, piese care au substanță și muzicalitate (Haiduceasca) și un umor absolut cuceritor (Vrem bere), iar astea sunt argumente clare pentru a-l aștepta de fiecare dată cu inima deschisă și de a merge cu drag la un viitor concert în Romania!

A fost totuși un norocos-gândesc eu- că plecând in Italia în plină efervescență artistică, a evitat acel recul înregistrat de aproape toți artiștii folk după ’90, din care doar putini s-au ridicat la altitudinea de croazieră de pe vremuri (Sterian, Baniciu, Stănculescu, Vintilă, Alifantis, Andrieș, Socaciu și să mă ierte cei omiși, dar oricum lista e scurtă…

       Probabil singura emisiune Folk Bun înregistrată din tot anul a fost să fie realizată cu și despre Evandro în holul unei facultăți de arhitectură, unde gazdă și companion ne-a fost Sorin Minghiat, prietenul meu de mai bine de 21 de ani și al lui de aproape 40! Și am înregistrat această întâlnire doar pentru că avionul lui Evandro către Roma a decolat cu i zi mai devreme de ziua în care Folk Bun se întâmpla live la Rock FM, dar poate ca a fost mai bine așa, căci de multe ori esența se extrage mai lesne dintr o înregistrare de o ora jumătate pe care o lucrezi ulterior, decât dintr-o oră de emisiune live în care te chinui să cuprinzi tot ce crezi ca e important! 

Mai multe aflați diseară dacă ascultați de la 21 Folk Bun la Rock FM, iar dacă nu reușiți, voi reveni cu un link in later edit.

Ciao pa, vorba clasicului Sterian, audiție plăcută!

Padre

Intr-o vreme deja indepartata, in primii ani ai deceniului 9, in anii in care diferentele de status social nu luasera inca hormoni de crestere, mai tot adolescentul pleca la munte in gasca. Libertatea pe bani putini era o chestie pe care multi din generatia noastra au experimentat-o, savurand pe indelete multitudinea de avantaje: fuga de realitatile unei tranzitii economice barbare, prietenii legate pentru tot restul vietii, geografie aplicata intr-un mediu natural absolut rarisim, cura de sanatate, pe aici pe colo reprize de teribilism, idile de cabana, dar voila, nu in ultimul rand muzichiile iscate in sala de mese, ori in jurul focului de tabara! S-ar putea scrie carti groase, despre cate si mai cate s-au intamplat pe munti, despre zilele in care pantofarii nu erau inca cocalari, ori despre vestitele concursuri intre cluburile montane, in care dimineata, tineretul se intrecea la orientare in padurile patriei, iar seara pana-n alta dimineata, se infrunta in „proba culturala”, unde se canta, ori se juca un fel de teatru amator, dar cu un umor devastator pe alocuri!
Nu am prea avut eu o frecventa mare peprin concursurile astea, dar ma emotionez cand imi aduc aminte de serile cu Gentiene, cu baietii de la Karma, cu Titus & comp. din Campina, ori cu toata gasca dobrogeana a lui Johanes! Ca sa nu mai spun de Albatrosii din Galati, cu a lor Maria Magdalena Danaila, dar si de bucurestenii nostri Steaua, Dimancea la slatinenii din grupul Alutus, ori celebrul Pitzi din Caracal! Apoi fetele din Km 0, Cascaval si cu ai ei surata…si evident, clubul Quartz, lasat la sfarsit intentionat, care avea sa ramana si el in istorie si in amintirea noastra! Era atipic Quartul, varsta mica, de liceu, multe fete din Pedagogic, in frunte cu Lumi profesoara carliontata si cu cei doi baietii aproape singurii masculi din toata scoala, cei doi Dragosi, Boso si Panturu. Sa ma ierte cei pe care nu-i mai stiu acum…poate doar Misu cu Defectu`sa mi trimita un bobarnac digital.
La acest acest mijloc de ani `90 precum spuneam, ani plini de frenezie si de tinerete, nu stiu eu acum daca ma iau la bani marunti, de unde a aparut Padre. Un personaj straniu in felul lui, cu mai bine de 15 ani mai copt peste media iezilor descrisi mai devreme, un ardelean cu personalitate, cu o voce de bas dezarmanta si cu abilitati muzicale absolut extraordinare. Canta cu trompeta si cu fluierele, dar si la o multime de alte instrumente cu coarde, cam cum ar face un om obisnuit oua ochiuri in tigaie. Mai tarziu aveam sa aflu ca absolvise acelasi liceu de muzica ca si mine, dar nu asta e important, ci faptul ca sibianul cu ochi de neamt, era la fel de neamt si pe scena, cu o instructie sanatoasa in spate, care dadea valoare talentului de poveste! Cam in aceeasi vreme s-a inchegat si Contrapunctul, in formula care castiga „Om bun” in `97, iar dupa aceea Padre a mers in cateva reprezentatii cu noi, chiar si la vestita emisiune live pe atunci ” Vanare de vant” de la Tvr, cu Vali Sterian. Voi cauta in arhiva personala, poate gasesc filmarea…Dar nici aceasta inregistrare nu este relevanta…ca dovada, a fost si s-a ingropat totul de a doua zi. Dupa care o mana vrajita a separat apele si ne-a departat cararile…
Altceva m-a indemnat sa scriu acum, aici. Am avut si eu, revelatia mea, acum cateva zile, cand l-am revazut pe Padre dupa ani multi, batuti pe muchie, la el acasa in Sibiu. Si zic revelatie, dar as imparti-o in doua bucati.
Pe de-o parte am trait acelasi sentiment din vremurile evocate, de forta pe care o emana un lider adevarat si nu unul inventat. Uneori am cunoscut, alteori doar am vazut, oameni cu forta, cu magnetism, dar in sens pozitiv, nu din aia care te strivesc, ca sunt din nefericire si multi aligatori la costum printre noi… Pai cand intram cu Padre in scena, cu el asa inarmat cu cele doua block flute, n-aveam frica, stiam ca sunt in echipa cu regele, ca va fi musai o reprezentatie unica, momorabila, asa cum se intampla de fiecare data! Trebuia el sa faca vreo bijuterie, cum ii statea in obicei, dar si in putinta, apoi sa culmineze cu vreun moment de virtuozitate, cu un fluier in gura si altul in nas eventual!
A trecut destula vreme de atunci, asa ca pot sa spun despre paralela care mi-a stat pe creier ani de zile, fara teama obsedanta de a fi patetic…Acelasi sentiment de mare mandrie si de asteptari mereu la cote maxime, il aveam cam in aceeasi perioada in doua cazuri: cand cantam cu Padre laolalta si cand il vedeam pe Hagi, cum bagateliza argentinieni pe la televizor, cu Nationala la Mondiale! Stiam ca atunci cand ajunge mingea la rege, suntem stapanii lumii, inventeaza el imposibilul, eram fara grija! Asa era si cu Padre.
Dar ziceam ca voi diseca revelatia in doua. Acum am sa va spun despre emotie, despre toate lucrurile care raman, dincolo de virtuozitati, de mariri si demonstratii…Totul ramane in noi, in minte si in suflet. Oamenii adevarati stiu sa cearna lucrurile, sa le pastreze pe cele adevarate si pe alea rele sa le spele. Nu ma vazusem cu Padre de o mie de ani, dar cu atat mai placuta a fost revederea, cu atat mai mult cu cat intamplarea-neintamplatoare a facut ca exact in acea zi, el sa se revada cu alti fosti colegi si prieteni, dupa o si mai lunga pauza, de aproape un sfert de secol! Am intrat in toiul petrecerii si pret de o clipa m-am gandit ca putine lucruri sunt mai frumoase si mai adevarate decat revederea cu oameni dragi pe care nu i-ai vazut de mult si carora le poti marturisi bucuria revederii, fie si printr-un cantec vechi, cantat umar langa umar…
Am cantat piese de demult, impreuna cu prieteni stiuti ori nestiuti, Padre nu a stat nici el in loc, a mai pus niste ani in sac, dar nu degeaba, fiindca fluierele lui evoluate si schimbate cu cele in registru grav, sunau evident fara cusur…Ne-am amintit de cele trecute, dar am si trait cateva zeci de minute memorabile in prezent. Cat sa ne ajunga inca 10 ani, desi sper ca mana aia vrajita care ne-a tinut departe s-a uscat si ne va lasa cararile libere, sa ne vedem mai des.
La plecare, am promis aproape sigur ca „am sa vin si maine un pic, inainte de plecarea spre casa”. Dar el, domol ca un ardelean adevarat, dar si hotarat, pragmatic, ca omul trecut prin toate furtunile pamantului, s-a uitat la mine si a asezat palma pe stanga pieptului si mi-a spus: ” No, daca vei ajunge , asta o sa vezi tu maine… Dar sa stii, fie ca ajungi, fie ca nu, sa stii ca vei fi mereu aici in inima mea!”

 

14 noiembrie 2011

Later edit: fotografiile sunt de la concertul „La aniversara” din Piata universitatii, din 21 decembrie 2015, la 4 ani de la cele descrise in povestea de mai sus. Am avut bucuria sa cantam cateva piese impreuna, in amintirea tuturor romanilor curajosi care au luptat pentru libertate. inclusiv libertatea de a canta si de a se exprima liber.