Cu Florin Chilian, la Rock FM luni seara, 31 iulie 2017

Pe Chilian îl știu de mai bine de 20 de ani de când ni s-au intersectat pașii pe la celebrele preselecții de la festivalul lui Socaciu, la Om bun, pentru ca mai apoi să ne reîntâlnim în anturajul apropiat al lui Vali Sterian pe acolo prin Eliad, ori la studio, la B’inișor. Ce vreau sa zic este că talentatul și în aceeași măsura controversatul Florin Chilian mi-a câștigat admirația încă din vremurile în care conducea un trabant și nu s-a lăsat până nu și-a procurat buletinul de identitate muzicală -cum ii zice el – adica albumul prin 2001 cu numele primului sau mare hit, „Iubi”.   Și contrar obiceiului breslei,  tare m-am mai bucurat de reușita lui Chilian, când a devenit într-un timp scurt cel mai însemnat artist din generația nouă din folk, cu o personalitate și o filosofie care te izbesc încă de la prima ascultare a cântecelor lui atât de altfel! Era unul dintre noi care reușise, care conta în industria muzicală, o chestie hâdă pe atunci cum este si acum. A jucat totul pe o carte, fără plasă de siguranța cum spun Paraziții și a câștigat! A avut și o doză de șansă, a avut împrejur câțiva prieteni care l-au ajutat  în momente cheie si recunoaște asta. A mers apoi cu două viteze în plus, cu o strategie „profi”, cu videoclipuri deștepte și investiții pe măsura, pentru că roata începuse să se învârtă bine.

          Apoi colegii, (și aia din generația lui dar și aia de-și zic corifei), au început să-l hulească; de multe ori ai zice că pe bună dreptate, din motive de agresivitate verbală, de lipsă de modestie, (ca nu-i așa, modestia e pentru câini, cum a zis luni seara la emisiune), de intonație deficitară, de lipsă de măsură și de bun simț în concerte, și nu am știință dacă detractorii lui Chilian au avut mereu dreptate, pentru că nu am putut fi martor pe viu decât în puține ocazii! 

     Dincolo de toate astea, eu i-am apreciat mereu activismul social și faptul că și-a pus adesea muzica și notorietatea în slujba unor copii defavorizați sau bolnavi, iar pentru aceasta și pentru sumele importante donate acestor cauze nobile merită un laudațio de-a dreptul gras!

         Ceea ce pot și ce vreau sa spun este că acest Florin Chilian pornit de pe un culoar fără nicio șansă, care a trăit o vreme pe stradă la propriu, a reușit cu ambiția, sacrificiul și singurătatea ciclistului de performanță și a campionului care a fost în dimineața vieții lui, să răstoarne clasamente, sa dărâme reguli și prejudecăți și mai ales predicții! Are limba ascuțită, nu-ti merge în discuția cu el să o fentezi nicicum, (cine a ascultat emisiunea din 31 iulie știe ce zic), nu are eleganța mentorului nostru comun Vali Sterian, (care însă în backstage avea și el același discurs tăios, fără menajamente), dar are meritul că între 7 cântece discutabile, neînțelese de iubitorii de folk consumatori de Cenaclu păunescian, trântește un „Iubi”, un „Zece”, un „Chiar dacă”, și acum toate piesele de pe albumul „Plânsurâsul” care mie mi se par foarte-foarte bune!

    Nu-i ridic eu osanale lui Chilian , la un moment dat el chiar a atacat cu virulență în 2015 concertul „La aniversară” din Piața Universității, pe care eu l-am organizat alături de Eugen Cișmașu de la Academia Cațavencu și de Rock FM și care una peste alta a fost o reușită și nu o sușă cum a zis el atunci, dar admit acum după trecerea timpului că a avut dreptate în câteva puncte, care se refereau la colegi folkiști participanți la acel spectacol și care și-au arătat calitatea umană în ocazii ulterioare. 

De asemenea, sunt de acord și cu faptul că una peste alta a avut tot dreptul să și dea cu părerea despre un concert închinat eroilor din ’89-’90ca participant direct la evenimente, la care probabil nu mai fusese nimeni în afară de Cristi Hrubaru, Emeric Imre și probabil Cristi Luca. Dar astea sunt alte povești. 

   În fine, sunt convins că ascultătorii de Rock FM s-au bucurat să îl audă pe Florin Chilian, cu sau fără ultima lui apariție discografică de senzație publicată pe 4 viniluri și mai multe Cd-uri, cu muzica lui altfel, cu ciudățeniile lui, cu șarmul lui, cu „Iubi”, cu vânătoarea lui de impostori și cu țipuritura lui inconfundabilă, cu țintele lui prea înalte și cu nebunia fără de care niciun artist nu va ajunge megastar, cum îi place lui să spună! 

     Nu pot să închei înainte de a spune că în acest album atât de experimental numit PreClasic/Florin Chilian, la care artistul a lucrat aproape un deceniu, ar fi fost în opinia mea mult mai aproape de nemurire dacă acel cvartet de coarde ar fi fost cântat de instrumente adevărate, dar astea o chestiune care a ținut strict de o decizie pe care Florin Chilian, așa cum îl știu, un nesupus, și a asumat-o fără echivoc. 

Mulțumesc încă o dată, Chiliane și succes mare mai departe!