Cu Trupa Dor la Rock Fm si cu alte chestii inregistrate. Emisiunea Folk Bun din 4 septembrie 2017

           

Alin Dinca, Dorin Andone, Cristi Dumitrascu, Danna Zamfirescu și Razvan Pisău.


Trupa Dor, live la Rock FM.

Aveam convingerea ca va fi o emisiune specială, chiar și numai dintr-un motiv profund subiectiv, legat de o întâmplare simpla, in care eu și Dorin Andone, umăr langa umăr am trecut printr-o cumpănă. Însă ora petrecuta impreuna cu Dorin și trupa Dor in studioul Rock FM, in seara de luni 4 septembrie, a depășit orice așteptare! 

         Nu m-am gândit nicio clipă – deși foarte mulți ar fi fost probabil tentați sa o facă – nu m-am gândit sa fac vreo comparație cu trupe de folk în care au cântat actori de a lungul vremii, de la Motzu Pittiș încoace. Iar emisiunea a inceput ca o lovitura de ciocan binefacatoare, cu o transpunere imediat in atmosfera calda si neostentativa in care te introducea Motzu la fiecare concert al trupei Pasarea Colibri, pe vremuri… Dorin a inceput cu un monolog care ne a dus pe toti imediat in poveste, cu o naturalete si cu o pricepere  care nu stau la indemana oricui si spun asta pentru ca sunt multi actori care nu reusesc sa faca trecerea de pe scena teatrului pe scena muzicala, fara ca actul in sine sa strige : „Da eu sunt actorul si am venit aici sa va aduc acel altceva pe care voi nu il aveti! ” 

Colegii lui Dorin din trupa asta cu singurul cuvant romanesc intraductibil,  Danna Zamfirescu și Razvan Pisău sunt unii dintre  cei mai discreti artisti care au trecut prin studio la Folk Bun, si care mi se pare ca se potrivesc excelent cu el, ba chiar se simt ca pestii prin apa atunci cand porneste motorul barcii acesteia fermecate, odata cu primul acord. Bucuria autentica de a canta a celor 3, este o chestiune care m-a transpus imediat in starea aceea de bine, in care orice realitate ingheata, si pentru vreo cateva minute poti zbura cu mintea oriunde. Probabil ca nu a fost intamplatoare audienta uriasa a transmisiei live pe fb, si probabil ca sinceritatea si curatenia muzicala, autenticitatea inclusiv a pieselor cu origini traditionale romanesti au cucerit fulgerator inimile ascultatorilor de folk si rock, carora probabil ca le era dor de asa ceva. Asa cu imi era si mie.

In recital Trupa Cetatea&Cristi Dumitrascu, Bacau, Teatrul de Vara Radu Beligan.


Ovidiu Mihailescu, Cristi Dumitrascu si Adrian Bezna, in recital in Parcul Trandafirilor, Bacau

Valoarea muzicala si umana a artistilor din Tupa Dor a facut ca interviurile despre ceea ce s-a intamplat la Bacau la Salonul de folk si blues sa nu para cumva un corp strain, ci o parte din spectacol, asa cum a si fost. Nu a fost usor ce gestionat aceasta alergare intre catecele altor folkisti pe care le-am difuzat  in legatura cu festivalul, interviurile cu Talal Hamad, Maria Gheorgiu, Cosmin Vaman, Alexandra Andrei Vali Racila si muzica cantata cu toata fiinta acolo, live in studio. Toate au fost posibile  in doar o ora de show datorita lor, a invitatilor de la DOR, care cu eleganta si discretie au daruit tot ce puteau darui,  intr-un emisiune organizata ca o garnizoana a bucuriei! Si daca tot am vorbit despre organizare, ce mi-as mai fi putut dori intr-o editie in care am putut asculta si vechi si noi, de la Alexandru Andries la Adi Bezna, de la OCRU la Ovidiu Mihailescu, nu mai vorbesc depre Dinu Olarasu dar si evident despre  premiera absoluta care s-a numit trupa Cetatea si care a si deschis seara cu un cantec superb numit Carusel, (caci nu-i asa, viata noastra toata-i un carusel)?.

       Cetatea a deschis seara de luni cu aceasta inregistrare realizata intr-un stuidio imprivizat afara printre greieri, (se si aud clar pe master), asa cum a facut-o si la Bacau in urma cu doua seri, acolo unde am avut bucuria de a canta impreuna tot recitalul , inclusiv o piesa a vechiului Contrapunct ! Dar despre aceasta trupa cu o istorie singulara, absolut speciala, va voi povesti intr-un articol viitor si intr-o emisiune exclusiva, in care veti putea asculta povesti muzicale, ba mai multe,  vanatoresti / militaresti, si chiar veti afla despre un instrument muzical inventat de ei pe vremuri, probabil unic, numit Rastelofon!

La Teatrul de Vara Radu Beligan cu Marcel Balan din trupa Cetatea

Cam asa a fost prima emisiune de septembrie luni, ca sa il parafrazez pe Frank Sinatra al Romaniei, asa cum ii spun lui Horia Brenciu intelectualii de la Tapinarii. Folk Bun la toata lumea, as usual!

Folk bun la Rock FM, 21 august 2017. Ediție înregistrată la Calafat, care ar fi trebuit sa poarte un nume: „Magia serilor din SUD”.

Printr-o socoteală a celui care guvernează viețile noastre, vreme de douăzeci de ani nu am mai călcat prin Calafat, orașul pe care l-am cunoscut pe când aveam eu in jur de douăzeci de ani, când într-un decembrie înghețat, căutam cu Teodora Ionescu un loc unde să ne încălzim, după ce descoperisem cu uimire că în urbea olteană nu existau taxiuri! Teodora, cel mai tare jurnalist radio folkistic și atunci și acum, a încheiat discuția noastră filosofico-muzicală adormind înfrântă de frigul năprasnic de afară, în poziția in care noi conversam, aplecați pe un calorifer uriaș de pe holul unui camin pe unde erau cazați folkiștii participanți la Festivalul Floare de Ger.
     

 Nu știu sigur dacă în noaptea aia sau în următoarea, am trăit una dintre cele mai interesante nopți din viața mea, probabil intr-o camera/sala/birou din casa de cultură, în compania blândă a aceluiași Dan Vană, un om și artist prea mare pentru un oraș atât de mic, în care m-am delectat cu toate cântecele de geniu ale lui Dinu Olarasu, aflat chiar atunci la un moment de cotitura a unei relații care îl macina și îl inspira deopotrivă, dar și cu poveștile pline de haz ale lui Cristi Buică, care ne-a povestit cu inima deschisă despre perioada lui plină de suișuri și coborâșuri traita alături de poetul Adrian Paunescu, un Paunescu în plină revenire după reculul provocat de căderea comunismului. 

         Toată aceasta experiența concentrată în probabil mai puțin de 48 de ore a rămas intacta undeva în amintirea mea, ca și cum ar fi fost ieri. A… și mai era și dragul de Majay Gyozo, autorul celebrului cantec Totusi iubirea, pe versurile lui „Grasu”, evident… Acel Majay, cel care a înmărmurit stadioane pe vremea Cenaclului cu vestitul refren „Și totuși exista iubire/Și totuși exista blestem/Dau lumii dau lumii de știre/Iubesc am curaj și ma tem”, mi-a rămas pentru totdeauna în inimă pentru talentul, delicatețea și modestia lui uluitoare!
8 August 2017. 


Au trecut 20 de ani… Calafatul a rămas in urma cu noaptea lui vrăjită, cu festivalul pe care l-am câștigat atunci- si acum țin minte că premiul a constat intr-o sumă destul de frumușică in marci germane- (hei heeei, UE era departe), apoi în vara următoare s-a dat startul Taberei de folk de la începutul lui august, iar ușor, ușor toată floarea cea vestită a folkulu a început sa vină la taberele din următorii ani, ca un bulgare de zăpadă pornit din vârf de munte. Anii au trecut ca vântul, eu am făcut trupa și dispărut din folk vreo 10 ani după „stagiul de maturizare” alături de Cristi Paturca și KM 0, Olarasu a trecut peste momentul de cumpăna, acum are un băiat mare și mulțime de cântece compuse de atunci pana acum, briliante care alină sufletele tuturor îndrăgostiților eterni, Buică a ramas același soldat pe meterezele Reșiței, adevărului și muzicii cântate până la ultima celulă, iar despre Majay nu mai știu aproape nimic, dar mi-am promis că am sa îl caut în curând, sa-i spun cât de mult îl iubesc pentru noaptea aia de vis și nu doar pentru ea… Teodora nu se pune, doar am crescut sub ochii ei, la radio. Pe Dan Vană aveam sa îl revăd tot după 20 de ani și bucuria a fost mare să ne simțim la fel de aproape ca și cum noaptea aia ar fi fost alaltăieri…


În rest, tot ce a fost în seara lui 8 August 2017 este deja istorie, una recentă, dar la fel de specială ca cea despre care am scris mai sus. Ce aș putea scrie despre ce s-a spus în emisiunea de luni? Bucuria revederii cu oameni dragi din vechime dar și cu oameni la fel de dragi care au apărut pe parcurs in muzica folk, atât de anacronică în opinia multor ascultători de curte nouă… Cât vor fi oameni ca Adi Bezna, Ovidiu Mihailescu, Raluca Marinescu, Dani Făt, veteranul de acum Cristi Buică, Diana Roșca, Ionuț Mangu, Emeric Imre și Radu Gheorghe (așa ca sa trec in revista intervievații ediției Folk Bun din 21 august), povestea merge mai departe!

   Și chiar de ar fi prin absurd ca folkul sa dispară mâine, nimeni nu-mi va putea smulge din suflet  magia nopților din sud, bucuria nopții când am fost toți ca frații, înaintea zilei când era să mor.