Folk Bun cu Dan Byron, editia din 18 septembrie 2017

Cu Alin Dinca Coiotu si Dan Radu Byron

Emisiunea din 18 septembrie 2018 a adus in fata ascultatorilor Rock FM un artist pur sange, cu har si cu stiinta de carte (muzicala si nu doar), dar spre nesansa folkului a ales ca exprimare alte curente muzicale, a cantat o buna bucata de vreme in limba engleza, ceea ce l-a indepartat definitiv de new wave-ul acusticului romanesc cu radacini post-cenacliste.

Pe Dan il stiu din adolescenta, cand destinul ne-a nimerit pe amandoi intr-un liceu de muzica demn de scrierile lui Kafka, dar in care daca voiai sa inveti muzica invatai si, foarte important,  aveai si de la cine! De aceea, ca om de meserie nu m-a mirat niciodata maiestria  instrumentala a lui byron, in acesti 20 de ani de cand nu ne-am mai vazut, ba mai mult, m-a bucurat atitudinea de om liber pe care a avut-o mereu, dupa ce a scapat ca din pusca din cele patru laturi ale unei scoli cu iz de penitenciar. Un artist care si-a asumat inca de la inceputuri drumul mai greu si asta pentru ca a avut un crez de la care nu s-a abatut, chiar si atunci cand rand pe rand, colegii de scena au parasit corabia.

Recunosc, Dan Byron m-a cucerit definitv abia in ultimii ani cand  s-a incumetat sa cante in romaneste, dupa ce in trecut colaborase cu nume importante din folk, de notorietate fiind concertele cu Nicu Alifantis si Alexandru Andries, iar cel mai recent album de autor m-a facut sa exclam: ” Bai. uite asa ar fi trebuit sa sune albumele folk post-moderne!” Am si o piesa preferata „Tara asta”, un protest cum imi place mie, dar construit in mod absolut genial pe o bossa-nova, care tradeaza perioada aia a noastra comuna de inceput de ani `90 din liceu!

Din pacate pentru publicul folk, Byron este in pozitia celui care tocmai a ratat o cariera stralucita pe plaja lor, asa cum Andra – dupa cum am glumit in emisiune – ar fi putut fi poate cea mai valoroasa cantareata de muzica populara transilvana, daca acum mai multi ani, nu s-ar fi consacrat in popul romanesc, ala care nu ne prea place noua! Poate fi infirmitatea mea si nicidecum limitarea lui Dan, care s-a hranit in adolescenta cu muzici anglo-saxone ce i-au calauzit pasii, modelandu-i atat de atat de interesant soundul, inflexiunea vocala si alte orchestratii care il reprezinta.

Dar dincolo de trebusoarele care tin de muzica, paradoxal as zice, forta invitatului din 18 septembrie de la Folk Bun sta in versurile lui!  Ele mi-au amintit de poetul Liviu Visan care zice intr-o poezie  undeva ca „eu n-am scris poezia, am trait-o”! Nu am mai aflat asa profunzimi si metafore de geniu decat la vreo cativa folkisti nu foarte multi, in cazul lui insa, productia sunand mult mai „vest”. Am plecat iar de la radio cu regretul de a fi petrecut doar o ora cu un artist exceptional, un artist  constient de misiunea lui si de faptul ca metafora lui descatuseaza! Multumesc Dane, te mai astept la Folk Bun.

Cronica emisiunii Folk Bun cu Ivan Patzaichin si Nicu Covaci, Rock FM, 11 septembrie 2017

Este greu in astfel de momente rare, sa eviti cuvintele mari. Incerc sa ma tin departe de exaltarea multor oameni din presa – exaltare vinovata sau nu – care atunci cand au invitati de mare calitate, impacheteaza mereu in senzational intamplarea in sine, de multe ori  colegii de breasla „murdarindu-se” la gura – nu de engleza,  vorba baietilor de la Parazitii – ci cu putina glorie „imprumutata”. Socotesc eu ca niciodata gloria unor oameni ca Ivan Patzaichin si Nicu Covaci nu poate fi nici intinata si nici atinsa de acel derizoriu, in care o parte a presei de astazi ar putea-o trage chiar fara voie. Si in seara de luni 11 septembrie, emisiunea Folk Bun a fost cred, doar o gazda discreta a unor zei care nu si au pierdut maretia si mai ales modestia de dupa aparenta cadere din Olimp.

Caci da, multi oameni grabiti si inarmati cu argumente legate de o zgomotoasa evolutie, au tendinta sa-i reduca pe oameni ca Ivan Patzaichin si Nicu Covaci la dimensiuni comune, iar aceasta „comunizare” este totusi v-ati prins, un pui mic si perfid al marelui comunsim.

Este cred inutil sa argumentez de ce l-am invitat pe Ivan Patzaichin la o emisiune de folk, dar pentru cei putini care nu stiu, spun ca Ivan este de mai bine de 20 de ani de cand stiu eu (perioada este cu siguranta si mai lunga) spectatorul cel mai constant si mai discret al concertelor din folk si rock, de altfel a si amintit in cateva randuri de fosta Casa Eliad, un adevarat Cartier General al folkului de dupa evenimenimentele din decembrie `89. Acolo la Casa Eliad, (o casa de cultura atat de goala de continut astazi), – paradoxal, daca ne gandim ca spre deosebire de anii 90-2000,  Eliadul a fost  reabilitat de Primaria sectorului 3 – s-au scris pagini de istorie ale folkului, asa cum nu se vor mai scrie vreodata! Acolo in fieful lui Valeriu Sterian si al lui Doru Stanculescu, in „casa” pastorita de Mircea Bodolan, Doru Rizescu si regretatul Cristi Gindasanu au cantat nu doar artistii folk, ci multe alte personalitati din rock si blues, nu pun la socoteala pleiada actorilor care au frecventat locul. Au fost mai multe inimi care au batut acolo, dar ultima operatie pe cord deschis a insemnat si disparitia locului de poveste Folk Club Casa Eliad. Cu amintirile astea pretioase a venit Ivan la microfonul unei emisiuni care se incapataneaza sa spuna ca folkul poate fi inca acea poezie cantata care ne-a facut tuturor o secunda de viata mai frumoasa.

      Aparitia celeilalte legende romanesti autentice Nicu Covaci a fost de fapt rezultatul unui mic complot, impreuna cu Alin Dinca si cu managerul Phoenix am pregatit surpriza care avea sa fie una evident primita cu bucurie si de Ivan, dar si de public. Probabil ca o astfel de alaturare a doua personalitati, una din sport si una din muzica, ambele de o valoare colosala i-a mirat pe multi, dar mirarea a fost de scurta durata, ambii invitati simtindu-se extraordinar impreuna si completandu-se mai mult decat m-as fi chinuit sa reglam noi ceva, sa organizam vreun interviu special, care s-ar fi dorit  epocal, sau mai stiu eu cum.

Firescul celor doi oameni – pentru ca inainte de a deveni doua figuri emblematice fiecare in domeniul lui, Ivan si Nicu sunt niste oameni pusi pe munca si cu suflete mari de romani – firescul celor doi  ziceam,  a facut ca misiunea noastra a gazdelor din studio sa fie una mult mai usoara. Ivan ne-a povestit despre cum a invins curentii si valurile in proba de la Olimpiada, iar Nicu ne-a declarat pentru a cata oara ca va fi pana la capat acelasi luptator impotriva raului care trebuie starpit, iar aici nu avem cum sa nu il credem, pentru ca spiritul lui justitiar a fost cel care ne-a facut pe toti sa il iubim.

A avut Nicu Covaci si un eveniment fericit de anuntat, concertul de a doua zi din Beraria H, unul dintre acele concerte aniversare care au bucurat anul asta pentru a cata oara generatiile de rockeri care au crescut cu muzica Phoenix, parinti, copii si nepoti deopotriva. Si aici am sa spun ca la anteriorul spectacol de la Arenele Romane am fost vrajit de multimea de artisti stransa in jurul marelui haiduc al muzicii romanesti, de emotia si de cantarea exceptionala care a fost, chiar asa in conditiile in care s-au perindat pe scena zeci de artisti! Nu-i la indemana oricui asta, iti trebuie experienta, stomac si portia aia de genialitate care il face pe Nicu atat de special! Si carei trupe din lumea asta ii este dat sa faca un concert in care sa se cante doar cantecele ei, sa dureze cateva ore si toate piesele sa fie hituri, sa fie cantate de absolut toata lumea din public, vers cu vers?

Si asa ca de final, am consemnat  o alta premiera, difuzarea la Folk bun a primului cantec publicat de  Cristi Buica pe noul album, „Unii canta altii beau”,  care a avut darul sa ii aminteasca mai ales lui Nicu de cisternele de bere baute in ultimii ani, pentru ca deh, Spania e torida aproape tot anul.  Si aici recunosc, as fi facut la fel…poate nu cisterne, dar asa vrem doua butoaie ca la Calafat, tot as fi ras.

Multumesc Ivan Patzaichin, multumesc Nicu Covaci, sper sa ne mai  vedem de multe ori in viata asta, in formula asta! Si da, Folk bun la toata lumea, cum e obiceiul locului.

 

 

Cu Trupa Dor la Rock Fm si cu alte chestii inregistrate. Emisiunea Folk Bun din 4 septembrie 2017

           

Alin Dinca, Dorin Andone, Cristi Dumitrascu, Danna Zamfirescu și Razvan Pisău.


Trupa Dor, live la Rock FM.

Aveam convingerea ca va fi o emisiune specială, chiar și numai dintr-un motiv profund subiectiv, legat de o întâmplare simpla, in care eu și Dorin Andone, umăr langa umăr am trecut printr-o cumpănă. Însă ora petrecuta impreuna cu Dorin și trupa Dor in studioul Rock FM, in seara de luni 4 septembrie, a depășit orice așteptare! 

         Nu m-am gândit nicio clipă – deși foarte mulți ar fi fost probabil tentați sa o facă – nu m-am gândit sa fac vreo comparație cu trupe de folk în care au cântat actori de a lungul vremii, de la Motzu Pittiș încoace. Iar emisiunea a inceput ca o lovitura de ciocan binefacatoare, cu o transpunere imediat in atmosfera calda si neostentativa in care te introducea Motzu la fiecare concert al trupei Pasarea Colibri, pe vremuri… Dorin a inceput cu un monolog care ne a dus pe toti imediat in poveste, cu o naturalete si cu o pricepere  care nu stau la indemana oricui si spun asta pentru ca sunt multi actori care nu reusesc sa faca trecerea de pe scena teatrului pe scena muzicala, fara ca actul in sine sa strige : „Da eu sunt actorul si am venit aici sa va aduc acel altceva pe care voi nu il aveti! ” 

Colegii lui Dorin din trupa asta cu singurul cuvant romanesc intraductibil,  Danna Zamfirescu și Razvan Pisău sunt unii dintre  cei mai discreti artisti care au trecut prin studio la Folk Bun, si care mi se pare ca se potrivesc excelent cu el, ba chiar se simt ca pestii prin apa atunci cand porneste motorul barcii acesteia fermecate, odata cu primul acord. Bucuria autentica de a canta a celor 3, este o chestiune care m-a transpus imediat in starea aceea de bine, in care orice realitate ingheata, si pentru vreo cateva minute poti zbura cu mintea oriunde. Probabil ca nu a fost intamplatoare audienta uriasa a transmisiei live pe fb, si probabil ca sinceritatea si curatenia muzicala, autenticitatea inclusiv a pieselor cu origini traditionale romanesti au cucerit fulgerator inimile ascultatorilor de folk si rock, carora probabil ca le era dor de asa ceva. Asa cu imi era si mie.

In recital Trupa Cetatea&Cristi Dumitrascu, Bacau, Teatrul de Vara Radu Beligan.


Ovidiu Mihailescu, Cristi Dumitrascu si Adrian Bezna, in recital in Parcul Trandafirilor, Bacau

Valoarea muzicala si umana a artistilor din Tupa Dor a facut ca interviurile despre ceea ce s-a intamplat la Bacau la Salonul de folk si blues sa nu para cumva un corp strain, ci o parte din spectacol, asa cum a si fost. Nu a fost usor ce gestionat aceasta alergare intre catecele altor folkisti pe care le-am difuzat  in legatura cu festivalul, interviurile cu Talal Hamad, Maria Gheorgiu, Cosmin Vaman, Alexandra Andrei Vali Racila si muzica cantata cu toata fiinta acolo, live in studio. Toate au fost posibile  in doar o ora de show datorita lor, a invitatilor de la DOR, care cu eleganta si discretie au daruit tot ce puteau darui,  intr-un emisiune organizata ca o garnizoana a bucuriei! Si daca tot am vorbit despre organizare, ce mi-as mai fi putut dori intr-o editie in care am putut asculta si vechi si noi, de la Alexandru Andries la Adi Bezna, de la OCRU la Ovidiu Mihailescu, nu mai vorbesc depre Dinu Olarasu dar si evident despre  premiera absoluta care s-a numit trupa Cetatea si care a si deschis seara cu un cantec superb numit Carusel, (caci nu-i asa, viata noastra toata-i un carusel)?.

       Cetatea a deschis seara de luni cu aceasta inregistrare realizata intr-un stuidio imprivizat afara printre greieri, (se si aud clar pe master), asa cum a facut-o si la Bacau in urma cu doua seri, acolo unde am avut bucuria de a canta impreuna tot recitalul , inclusiv o piesa a vechiului Contrapunct ! Dar despre aceasta trupa cu o istorie singulara, absolut speciala, va voi povesti intr-un articol viitor si intr-o emisiune exclusiva, in care veti putea asculta povesti muzicale, ba mai multe,  vanatoresti / militaresti, si chiar veti afla despre un instrument muzical inventat de ei pe vremuri, probabil unic, numit Rastelofon!

La Teatrul de Vara Radu Beligan cu Marcel Balan din trupa Cetatea

Cam asa a fost prima emisiune de septembrie luni, ca sa il parafrazez pe Frank Sinatra al Romaniei, asa cum ii spun lui Horia Brenciu intelectualii de la Tapinarii. Folk Bun la toata lumea, as usual!

Folk Bun cu Dan Chebac și Puiu Cretu, emisiunea din 28 August 2017, la Rock FM

Intr-o noapte de decembrie, chiar in ajunul Crăciunului, am petrecut câteva ore rare alături de Vali Sterian. Era anul 1999. Un an de cotitura in viața lui Vali, după accidentul groaznic in care fusese implicat in septembrie, când după o șicana in trafic a unui sofer de autobuz RATB, Vali a fost acrosat de autobuz și s-a oprit in clădirea de pe sensul opus. În urma accidentului și acum bizar in ceea ce privește vinovăția, au murit doi oameni, care se aflau in mașinile aflate pe sens opus și care au fost lovite de autobuzul RATB.

Revenind la noaptea de decembrie, Vali a rămas printre ultimii in seara de Ajun in Casa Eliad, cartierul general al folkului românesc in acea vreme. Și așa, am rămas la prima masa din stânga, de langa scena, noi, câțiva tineri și marele Vali Sterian, un pic mai ezitant și marcat de acea luna de zile in care a executat arest preventiv, o perioada care l-a măcinat teribil. Acum când scriu, realizez ca a fost al doilea Ajun de Craciun pe care l-am petrecut cu Vali, după cel din 1997, in noaptea in care am înregistrat cu băieții din Contrapunct vestita noastră piesa „Bulgări”! Dar despre asta am sa scriu alta dată!

Revenind, atunci in noaptea lui 24 decembrie 1999, atunci mi-a vorbit Vali pentru prima data despre Dan Chebac și caii lui liberi, zugrăvind-mi un tablou autentic:  „Dan cu cântecul lui senzațional și cu parul lui lung, Dan la care ne uitam toți cu admiratie si ravneam ca intr-o zi sa fim ca el”! Ei bine, de fapt el, Vali, ne spusese cum ne uitam noi acum la el, cu aceeași admiratie și cu speranța ca vreodată vom ajunge la performanțele, notorietatea și mai ales verticalitatea lui proverbiala!
   Au trecut 18 ani fără câteva luni de la episodul din Eliad. Eu aproape ca am ajuns la vârsta lui Vali de atunci, dar nici nu pot visa încă să ating nivelul de creație și performanța pe care le atinsese el la patruzeci și ceva de ani, și este adevărat ca după 2000, epoca folkului a început sa apună, dar asta nu schimba cu nimic evidenta. 

        Iată-mă acum, în anul de gratie 2017, la microfonul Rock FM, față în față cu Dan Chebac, unul dintre artiștii care l-au inspirat pe Vali in anii ’70, așa cum, ne-a dat el noua aripi la mijlocul anilor ’90! Am descoperit un om foarte echilibrat, cu simtul umorului, cu vocea „deosebit de odihnita” după 30 de ani de necantat, (asta a fost gluma preferata a serii de luni), dar dincolo de gluma, vocea lui Dan Chebac este una dintre cele mai bune voci care au trecut prin emisiunea Folk Bun, ceea ce explica iată și după atâta timp succesul uriaș  din anii de glorie. Un om pe care succesul nu l-a alterat, ba chiar mi-a mărturisit, a realizat ca e un pericol sa îți închipui ca dacă la un moment dat lumea te recunoaște pe strada și vorbește despre tine, e un pericol real sa crezi ca ești mai mult decât un simplu om, care la un moment dat a avut șansa sa se exprime prin muzica lui! 

„Asta nu e decât un cerc, lumea are mai multe cercuri, nu am crezut niciodată ca sunt mai cu moț, ca sint cocoțat pe acel piedestal pe care ești adesea ești tentat in tinerețea naiva pe aripile  succesului, sa crezi ca te-ai așezat acolo sus, și ca ți se cuvin mai multe decât unui om normal”!

   A plecat din tară în plină forța artistica, la 28 de ani, și poate ca Romania a pierdut un mare artist, dar sigur artistul a câștigat o viața liberă, intr-o Europa civilizata, fără tovarăși, securiști, defilări și milițienii care îl tundeau pe unde îl prindeau.

   Folk Bun de luni 28 august, a fost un moment istoric așa cum frumos comenta cineva pe Facebook, o restituire și o dovada ca atunci când un om își asumă, poate descoperi ca exista viața și după muzica și succes, și ca da, se poate jertfi o astfel de reușită după care alții aleargă toată viața și mulți ies pe locul 2, se poate jertfi o reușită spuneam, dacă miza este libertatea, libertatea de exprimare in primul rand și dreptul de a nu fi de acord cu vorbitul in șoaptă și cu aberațiile de care noi nici acum după 40 de ani nu ne am lecuit. 40 de când a plecat Dan și aproape 30 de când cică a picat comunismul. 
    

O alta întâlnire frumoasă a fost și aceea dintre Dan Chebac și Puiu Crețu, care s-au cunoscut personal chiar in studio, după o corespondenta pe internet, așa ca între artiști, Puiu fiind unul dintre puținii artiști folk ce includ in playlistul din concerte superbele cântece marca Dan Chebac, pe care le-am difuzat si noi luni! 

Ar mai fi de spus ca aceste cântece sunt reînregistrate și reorchestrate de un artist italian de mare anvergura Gianluca D’Alessio, care a gasit cheia unor aranjamente instrumentale absolut potrivite și de bun simt in opinia mea, iar asta dovedește măiestria orchestrală nu este la îndemâna oricui iar aici,  Dan Chebac a făcut o alegere potrivită cu felul sau corect de a se raporta fata de el însuși, de colaboratorii aleși dar și fata de public. Acesta, publicul, va fi de acum un pic mai bogat, iar albumul de restituiri ale unor cântece salvate după 40 de ani și puse in valoare va intra definitiv in istoria muzicii românești compuse pe verusuri si nu pe vorbe. 

Mulțumesc Dan Chebac, mulțumesc Puiu Crețu și va mulțumesc tuturor celor care ne urmăriți im fiecare luni seara la radio și pe fb. 

Și uite pentru ca nimic nu e întâmplator, acum când scriu aceste rânduri, Oliver Sterian împlinește o vârsta a deplinei maturității, la mulți ani Oliver, sa fie cu sănătate și nu uita ca te aștept in studio sa vorbim despre muzicile tale și ale dragului nostru Vali. 

Proiectul Tivodar la Rock Fm, editia Folk bun din 7 august 2017

Stefan Tivodar face parte dintr o categorie aparte de muzicieni din noul val, un val din ce in ce mai putin dispus in a si afirma si sustine ideile muzicale proprii, oricat de fanteziste ar parea. Pe la inceputul anilor 90 si pana catre sfarsitul lor, (ca sa vorbim despre ceea ce se chema pe vremuri indeobste noul val), adica o generatie care incepe imediat dupa Dinu Olarasu, cel mai valoros brand care a ratat la mustata faima tuturor corifeilor din Cenaclu), era o stare de spirit unanim acceptata ca pustii de 18-19 ani sa vina la portile afirmarii cu piesele lor. Nu se concepea altfel, cum se întâmpla astăzi, in niciun festival, pe nicio scena, asa era treaba si nu era rau. Era descalificant sa te duci si sa canti piesele lui Ciocu Vintila, sau mai facil, ale lui Bertzi, mai ales ca de cele mai multe ori ei erau in juriu. Asa imi amintesc colegi folkisti pe care i-am intalnit prin tot felul de spectacole mai mari sau mai mici, cum sunt Dan Manciulea, Florin Chilian, Catalin Ungureanu, Maria Gheorghiu, Emerich Imre, Catalin Ungureanu, Ovidiu Mihailescu, Prefix 032, Eugen Avram, Ada Milea, Florin Camen, Karma, Maria Magdalena Danaila, Contrapunctul meu, in care nu am fost de fapt membru fondator, ci Gabi Dimancea, Viorel Pitigoi, Marian Fianu si dragul meu prieten disparut prematur Dragos Mirea…  Toți cei amintiți au fost fără excepție artiști de creație. Asta a fost primul nou val. Cei ne numiti sa ma ierte, scriu dintr o bucata si sigur am uitat din folkisti.

A venit apoi un al doilea nou val, din jurul lui 2000 pana in 2010, inceput deci la cumpana dintre milenii, cu nume care aveau parca si mai multa forta, un aer poate mai proaspat, iar aici i-as aminti pe Alina Manole, Daniel Iancu, (amândoi reîntorși pe scena folk după perioade de pauza), George Sarluceanu, Adriana Todoran, Tapinarii, Cosmin Vaman, Marius Matache Daniel Fat, Fara Zahar, Adrian Bezna si acest Stefan Tivodar, un artist destul de incifrat, care nu a vrut nici sa se faca placut printr un registru umoristic, dar nici nu a incercat -din ce stiu eu- sa isi faca loc prin muzica folk ajutandu se de piese consacrate cum se intampla des astazi, inclusiv prin festivaluri. Eu l-am auzit fugitiv cred ca intr o cantare si un pic pe youtube si recunosc, m am ales cu o parere furata, mincinoasa, fiindca in clubul in care se canta era sunetul rau, cu monitorizare proasta cel mai probabil, iar proiectul Tivodarului a purtat mereu o „tinichea de coada” in mintea mea, iar acest punct de vedere aveam sa descopar ca a fost nedrept, regretabil.

Stefan Tivodar si Ioana Purcarea, parteneri in viata si in muzica, au venit in studioul Rock Fm asa ca intr-o poveste usor absurda, intr-un moment de moarte clinica a Proiectului Tivodar. Cu toate astea, dupa ce mi-a trimis piesele pe care urma sa le difuzam, am intrat intr o repriza de ascultare obligatorie si mi-am propus ca de obicei sa aleg 3-4 piese pentru a le introduce in server, urmand ca ei sa cante vreo 2 in studio, intentionand sa pastrez spatiu pentru alte piese cunoscute din folk, conform „retetei” emisiunii! Dupa jumatate de ora am renuntat la orice fel de reteta, pentru ca am descoperit o lume de o sensibilitate cuceritoare, de trairi speciale si de o maiestrie muzical-orchestrala pe care nu o intalnesti pe orice ulita din folk. Am si aflat ulterior ca trasesera in studioul lui Adrian Cristescu, pianist si inginer de sunet de mare valoare si artist colaborator al Adei Milea si al Alinei Manole, cu un stagiu prolific in Circa Sapte la mine, perioada in care am inregistrat albumul „La rece” si coloana sonora a lung metrajului Tache, deci iata, nimic intamplator.

In emisiune in direct am cunoscut si eu si ascultatorii doi oameni usor defensivi, cu o atitudine opusa agresivitatii mult prea ofensivilor artisti pe care ii imbata si ameteste valul, fara sa le ia neaparat calul lui Daniel Iancu.  Stefan este facatorul revistei Sunete si asta spune multe despre rafinamentul sau uman și muzical,  atat de prezent pe albumul de pe care am difuzat cateva cantece in emisiunea Folk Bun din 7 august! Una peste alta, am calatorit  o ora, alaturi de niste oameni se incapataneaza sa si tina drumul drept, standardele stiute de ei si de suporteri, iar eu spun ca sunt pe albumul lor cel putin doua piese care ar innobila orice radio din Romania, nu doar Rock FM, care are deja in grila o ora de folk și muzici înrudite  pe saptamana si care va mai difuza muzica marca Proiectul TIVODAR! Una dintre ele este aici. „Culorile ti stau la fel in cercei si inca nu stiu sa ti spun nu.” Stefan Tivodar Project /Catalog
Multumesc Stefan si Ioana si succes cu noul proiect!

Cu Florin Chilian, la Rock FM luni seara, 31 iulie 2017

Pe Chilian îl știu de mai bine de 20 de ani de când ni s-au intersectat pașii pe la celebrele preselecții de la festivalul lui Socaciu, la Om bun, pentru ca mai apoi să ne reîntâlnim în anturajul apropiat al lui Vali Sterian pe acolo prin Eliad, ori la studio, la B’inișor. Ce vreau sa zic este că talentatul și în aceeași măsura controversatul Florin Chilian mi-a câștigat admirația încă din vremurile în care conducea un trabant și nu s-a lăsat până nu și-a procurat buletinul de identitate muzicală -cum ii zice el – adica albumul prin 2001 cu numele primului sau mare hit, „Iubi”.   Și contrar obiceiului breslei,  tare m-am mai bucurat de reușita lui Chilian, când a devenit într-un timp scurt cel mai însemnat artist din generația nouă din folk, cu o personalitate și o filosofie care te izbesc încă de la prima ascultare a cântecelor lui atât de altfel! Era unul dintre noi care reușise, care conta în industria muzicală, o chestie hâdă pe atunci cum este si acum. A jucat totul pe o carte, fără plasă de siguranța cum spun Paraziții și a câștigat! A avut și o doză de șansă, a avut împrejur câțiva prieteni care l-au ajutat  în momente cheie si recunoaște asta. A mers apoi cu două viteze în plus, cu o strategie „profi”, cu videoclipuri deștepte și investiții pe măsura, pentru că roata începuse să se învârtă bine.

          Apoi colegii, (și aia din generația lui dar și aia de-și zic corifei), au început să-l hulească; de multe ori ai zice că pe bună dreptate, din motive de agresivitate verbală, de lipsă de modestie, (ca nu-i așa, modestia e pentru câini, cum a zis luni seara la emisiune), de intonație deficitară, de lipsă de măsură și de bun simț în concerte, și nu am știință dacă detractorii lui Chilian au avut mereu dreptate, pentru că nu am putut fi martor pe viu decât în puține ocazii! 

     Dincolo de toate astea, eu i-am apreciat mereu activismul social și faptul că și-a pus adesea muzica și notorietatea în slujba unor copii defavorizați sau bolnavi, iar pentru aceasta și pentru sumele importante donate acestor cauze nobile merită un laudațio de-a dreptul gras!

         Ceea ce pot și ce vreau sa spun este că acest Florin Chilian pornit de pe un culoar fără nicio șansă, care a trăit o vreme pe stradă la propriu, a reușit cu ambiția, sacrificiul și singurătatea ciclistului de performanță și a campionului care a fost în dimineața vieții lui, să răstoarne clasamente, sa dărâme reguli și prejudecăți și mai ales predicții! Are limba ascuțită, nu-ti merge în discuția cu el să o fentezi nicicum, (cine a ascultat emisiunea din 31 iulie știe ce zic), nu are eleganța mentorului nostru comun Vali Sterian, (care însă în backstage avea și el același discurs tăios, fără menajamente), dar are meritul că între 7 cântece discutabile, neînțelese de iubitorii de folk consumatori de Cenaclu păunescian, trântește un „Iubi”, un „Zece”, un „Chiar dacă”, și acum toate piesele de pe albumul „Plânsurâsul” care mie mi se par foarte-foarte bune!

    Nu-i ridic eu osanale lui Chilian , la un moment dat el chiar a atacat cu virulență în 2015 concertul „La aniversară” din Piața Universității, pe care eu l-am organizat alături de Eugen Cișmașu de la Academia Cațavencu și de Rock FM și care una peste alta a fost o reușită și nu o sușă cum a zis el atunci, dar admit acum după trecerea timpului că a avut dreptate în câteva puncte, care se refereau la colegi folkiști participanți la acel spectacol și care și-au arătat calitatea umană în ocazii ulterioare. 

De asemenea, sunt de acord și cu faptul că una peste alta a avut tot dreptul să și dea cu părerea despre un concert închinat eroilor din ’89-’90ca participant direct la evenimente, la care probabil nu mai fusese nimeni în afară de Cristi Hrubaru, Emeric Imre și probabil Cristi Luca. Dar astea sunt alte povești. 

   În fine, sunt convins că ascultătorii de Rock FM s-au bucurat să îl audă pe Florin Chilian, cu sau fără ultima lui apariție discografică de senzație publicată pe 4 viniluri și mai multe Cd-uri, cu muzica lui altfel, cu ciudățeniile lui, cu șarmul lui, cu „Iubi”, cu vânătoarea lui de impostori și cu țipuritura lui inconfundabilă, cu țintele lui prea înalte și cu nebunia fără de care niciun artist nu va ajunge megastar, cum îi place lui să spună! 

     Nu pot să închei înainte de a spune că în acest album atât de experimental numit PreClasic/Florin Chilian, la care artistul a lucrat aproape un deceniu, ar fi fost în opinia mea mult mai aproape de nemurire dacă acel cvartet de coarde ar fi fost cântat de instrumente adevărate, dar astea o chestiune care a ținut strict de o decizie pe care Florin Chilian, așa cum îl știu, un nesupus, și a asumat-o fără echivoc. 

Mulțumesc încă o dată, Chiliane și succes mare mai departe!

Folk Bun din 24 Iulie 2017 la Rock FM, cu Evandro Rosetti și Sorin Minghiat

Întâlnirea cu Evandro Rosetti a fost una atipică și nici nu avea cum să fie altfel, așa cum și artistul jumătate italian, jumătate român a fost o prezență ieșită din tipare în muzica folk în vremea de pre-glorie a Cenaclului Flacăra. Venit la studii în ’71 la București, descendent pe jumătate al familiei compozitorului Nicolae Kirculescu, intră in mișcarea folk condusă de Adrian Păunescu și își câștiga aici un loc special! Studentul pe atunci la Stomatologie, cunoaște poate cea mai boemă și mai spectaculoasă perioadă a vieții, iar poetul Adrian Păunescu scrie doua poezii dedicate italianului „care agăța din mașină” potențând și cu siguranță motivându-și tânărul partener de creație! 

La aproape 40 de ani de la cele istorisite mai sus, am avut șansa de a-l cunoaște personal pe Evandro, bucuros cu atât mai mult cu cât întâlnirea ne-a fost înlesnită de prietenul comun Sorin Minghiat și de vechea prietenie de peste timp cu Valeriu Sterian. Desigur autorul vestitei piese haiducești Cosma Răcoare este încă eroul prizonier succesului din anii 70, fapt care îi face întru-câtva misiunea grea de a impune și alte cântece de același calibru în conștiința publicului, dar dincolo de asta, Evandro este același intelectual rasat, cu o superbă voce baritonală, care îl face la fel de interesant ca în anii de mărire! Și credeți-mă, mai are cel puțin doua-trei piese pe album care sunt absolut încântătoare, piese care au substanță și muzicalitate (Haiduceasca) și un umor absolut cuceritor (Vrem bere), iar astea sunt argumente clare pentru a-l aștepta de fiecare dată cu inima deschisă și de a merge cu drag la un viitor concert în Romania!

A fost totuși un norocos-gândesc eu- că plecând in Italia în plină efervescență artistică, a evitat acel recul înregistrat de aproape toți artiștii folk după ’90, din care doar putini s-au ridicat la altitudinea de croazieră de pe vremuri (Sterian, Baniciu, Stănculescu, Vintilă, Alifantis, Andrieș, Socaciu și să mă ierte cei omiși, dar oricum lista e scurtă…

       Probabil singura emisiune Folk Bun înregistrată din tot anul a fost să fie realizată cu și despre Evandro în holul unei facultăți de arhitectură, unde gazdă și companion ne-a fost Sorin Minghiat, prietenul meu de mai bine de 21 de ani și al lui de aproape 40! Și am înregistrat această întâlnire doar pentru că avionul lui Evandro către Roma a decolat cu i zi mai devreme de ziua în care Folk Bun se întâmpla live la Rock FM, dar poate ca a fost mai bine așa, căci de multe ori esența se extrage mai lesne dintr o înregistrare de o ora jumătate pe care o lucrezi ulterior, decât dintr-o oră de emisiune live în care te chinui să cuprinzi tot ce crezi ca e important! 

Mai multe aflați diseară dacă ascultați de la 21 Folk Bun la Rock FM, iar dacă nu reușiți, voi reveni cu un link in later edit.

Ciao pa, vorba clasicului Sterian, audiție plăcută!