27 mai 2019, ca în 22 decembrie 1989

O așa euforie generală, o asemenea bucurie a tuturor celor cu care am vorbit la telefon după aflarea deciziei instanței care l-a băgat la Rahova pe Dragnea, o asemenea frăție nu am mai simțit din decembrie ’89, ori din iulie ’94, când ne-a scos Hagi pe toți în stradă.

Imediat am gândit ca nu e cavalerește să dai într-un om căzut, dar mi-a trecut repede, fiindcă am trecut în revistă toate porcăriile lui Dragnea: furat de la copii, instigare la ură socială și la ura de rasă, manipulare grosolană, îndemnare la violență fizică și verbală, interlopi la Înalta Curte, Statul paralel, denigrarea justiției și a judecătorilor, printr-un discurs jenant demn de un piețar fără carte, 10 August, când ne-au gazat jandarmii ca pe animale din ordinul lui în inima Bucureștiului… Am scris astea dintr-o suflare, fără să mă gândesc prea mult și sigur lista e mult mai lungă și ușor de completat.

Când cineva scria pe fb în 2017 la OUG 13 ca e un fel de 1947, n-am crezut, mi se părea exagerat. Apoi am realizat în ce pericol suntem… Deja mii de infractori erau eliberați pe compensatoriu și au apărut crimele și violurile. Apoi au apărut mitingurile în tricouri albe, iar când s-a umplut Bucureștiul de autobuze în iunie 2019 am știut ca treaba e groasă. Era deja un alt fel de mineriadă, dar una pe bani mulți… M-am întrebat atunci, dar și acum aș vrea sa știu ce sumă a fost cheltuită ca să aducă zeci de mii de oameni, ca pe animale din toată țara! Am făcut și un cântec după episodul ăsta, în care am luat atitudine împotriva mizeriei pe care o făcuse Dragnea împreună cu fidelii lui executanți Radulescu Mitrlieră, Șerbanel Nicolae, Nicolicea cel grobian și în general cu toți ăia cu discurs similar.

Apoi a reușit imposibilul: atacarea deciziilor definitive din instanță și atacarea completurilor de 5 și 3 judecători. O măsura importantă care nu a fost posibilă pentru nimeni niciodată înainte! Dar și atacarea protocoalelor SRI-DNA, ca și cum nu conta că ei au furat, ci important era doar că ăilalții erau vezi doamne, ilegal organizați!

În tot acest timp Sputnik o gratula pe Veorica, cel (mai prost) de-al treilea premier schimbat de Dragnea în 2 ani! Ba mai mult, Armata a rămas pentru o vreme fără Sef de Stat Major, prima dată în 160 de ani de la Cuza încoace! Și cred că lista poate continua, mă și mir cât de multe am așternut aici, așa fără prea mare osteneală..

Se mai întreabă cineva, oare ce resorturi ne-au unit în 27 mai cum doar la așa zisa Revoluție s-a mai întâmplat? Cine poate cumpăra reacția spontană a oamenilor de a iesi in Piața Victorie și de a se bucura că a intrat mustăciosul la pușcărie? Cine poate regiza bucuria și claxoanele tuturor celor care au trecut prin fața Guvernului acolo unde s-a adunat mulțimea?

Am făcut emisiunea luni seara la Rock FM, la puțină vreme după încarcerarea lui „mai vreți să fiu președintele vostru” și am căutat să nu aduc în discuție subiectul despre care toată lumea vorbea cu voluptate și să nu-i pronunț numele. Cum ziceam, nu dai într-un un om căzut. Am simțit că vreau să o ascult pe Anda Călugăreanu cu superba piesă pe versuri de Labiș -Noi nu, să îl ascult pe Cristi Buică, reșițeanul cu inimă de leu care ne-a zis despre Noi și ei, să o cotim mai bacovian așa cu celebra Rar a lui Nicu Alifantis, n-am putut să nu ne delectăm cu Alexe Andrieș și cu bijuteria lui de piesă forte Floricele paralele, iar la final a fost aproape obligatoriu, să difuzăm epopeea zilelor negre din decembrie ’89, Nopți a lui Vali Sterian, un cântec istoric despre jertfa unor oameni curajoși care ne-au dat nouă șansa imensă de a ne hotărî în mod real soarta prin vot. Vot pe care mai bine de 300000 de români nu au putut să și-l exercite. Într-un fel asta a fost jertfa lor, a celor din Diaspora. Jertfa lor de peste timp. Sper sa fie ultima.

Folk Bun cu Dan Byron, editia din 18 septembrie 2017

Cu Alin Dinca Coiotu si Dan Radu Byron

Emisiunea din 18 septembrie 2018 a adus in fata ascultatorilor Rock FM un artist pur sange, cu har si cu stiinta de carte (muzicala si nu doar), dar spre nesansa folkului a ales ca exprimare alte curente muzicale, a cantat o buna bucata de vreme in limba engleza, ceea ce l-a indepartat definitiv de new wave-ul acusticului romanesc cu radacini post-cenacliste.

Pe Dan il stiu din adolescenta, cand destinul ne-a nimerit pe amandoi intr-un liceu de muzica demn de scrierile lui Kafka, dar in care daca voiai sa inveti muzica invatai si, foarte important,  aveai si de la cine! De aceea, ca om de meserie nu m-a mirat niciodata maiestria  instrumentala a lui byron, in acesti 20 de ani de cand nu ne-am mai vazut, ba mai mult, m-a bucurat atitudinea de om liber pe care a avut-o mereu, dupa ce a scapat ca din pusca din cele patru laturi ale unei scoli cu iz de penitenciar. Un artist care si-a asumat inca de la inceputuri drumul mai greu si asta pentru ca a avut un crez de la care nu s-a abatut, chiar si atunci cand rand pe rand, colegii de scena au parasit corabia.

Recunosc, Dan Byron m-a cucerit definitv abia in ultimii ani cand  s-a incumetat sa cante in romaneste, dupa ce in trecut colaborase cu nume importante din folk, de notorietate fiind concertele cu Nicu Alifantis si Alexandru Andries, iar cel mai recent album de autor m-a facut sa exclam: ” Bai. uite asa ar fi trebuit sa sune albumele folk post-moderne!” Am si o piesa preferata „Tara asta”, un protest cum imi place mie, dar construit in mod absolut genial pe o bossa-nova, care tradeaza perioada aia a noastra comuna de inceput de ani `90 din liceu!

Din pacate pentru publicul folk, Byron este in pozitia celui care tocmai a ratat o cariera stralucita pe plaja lor, asa cum Andra – dupa cum am glumit in emisiune – ar fi putut fi poate cea mai valoroasa cantareata de muzica populara transilvana, daca acum mai multi ani, nu s-ar fi consacrat in popul romanesc, ala care nu ne prea place noua! Poate fi infirmitatea mea si nicidecum limitarea lui Dan, care s-a hranit in adolescenta cu muzici anglo-saxone ce i-au calauzit pasii, modelandu-i atat de atat de interesant soundul, inflexiunea vocala si alte orchestratii care il reprezinta.

Dar dincolo de trebusoarele care tin de muzica, paradoxal as zice, forta invitatului din 18 septembrie de la Folk Bun sta in versurile lui!  Ele mi-au amintit de poetul Liviu Visan care zice intr-o poezie  undeva ca „eu n-am scris poezia, am trait-o”! Nu am mai aflat asa profunzimi si metafore de geniu decat la vreo cativa folkisti nu foarte multi, in cazul lui insa, productia sunand mult mai „vest”. Am plecat iar de la radio cu regretul de a fi petrecut doar o ora cu un artist exceptional, un artist  constient de misiunea lui si de faptul ca metafora lui descatuseaza! Multumesc Dane, te mai astept la Folk Bun.

Cronica emisiunii Folk Bun din 14 august 2017. Cu Dan Manciulea, cu Teo, dar și cu Adam și Eva cu tot!

Când l-am cunoscut și l-am ascultat prima dată, eram tineri plini de speranțe cu toții, noi visătorii care aveam fiecare ceva de spus și de arătat. Nu știu cum mai e acum prin festivaluri, dar atunci la începutul anilor ’90, veneau mulți și câștigau putini, nu întotdeauna cei mai buni, după părerea noastră, a aspiranților. În câteva cazuri însă, putine dar puternice, laureații erau cu doua clase peste restul și aici as putea aminti dintr-o răsuflare un Catalin Ungureanu, o ADA Milea sau trupa Talisman, (ultimele doua nume fiind parca laureate in aceeași ediție de Om Bun în ’96), un George Sarluceanu de mai târziu și tot de pe la începutul anilor 2000, au impresionat Alina Manole și Adriana Todoran. Și sigur mai sunt și alte nume, aici imi voi permite cu toată modestia și obiectivitatea sa includ fosta mea trupa Contrapunct, lăsată fără laurii Marelui Trofeu, in iarna lui 1997, (premiul s-a numit „Special al Juriului” și era considerat primul sub „Trofeu”); A fost o neacordare a Marelui Premiu singulară in istoria festivalului,  din motive inexplicabile, dar trupa Contrapunct a rămas  in inimile multor suporteri folk și astăzi, la 20 de la dispariția trupei.

    1994, decembrie, undeva în 20, 21 și 22, pe acolo. Preselecții dure, care țineau peste 6 ore,  în care aveai mereu bucuria revederii unor prieteni pe care nu-i mai văzusei de mult. Am concurat in anul ăla în echipă cu Eugenia Caragancev, – una dintre cele mai bune voci feminine cu care am avut șansa sa cant – și cu Dragos Panturu, prietenul meu, o adevarata vedeta a Liceului Pedagogic, unde erau vreo 350 de fete și probabil pana in 10 baieti în tot liceul! 

     Ei bine, atunci in ’94, când am concurat cu Dragos și cu Geni, obținând doar simpatia vizibilă a publicului și o difuzare completă pe TVR2, – singura în afara laureaților- noi ne uitam la Dan Manciulea ca la Dumnezeu, fiindca el câștigase Marele Premiu, Trofeul Om Bun, o chestie pentru care trebuia să te jurizeze nume grele ale folkului și ale presei de specialitate – căci încă exista o astfel de presă – și evident trebuia să cucerești publicul din Teatrul Ion Creangă, plin ochi!

          Ne uitam la Manciulea ca la un zeu și pentru ca era bun, avea o tehnică vocala și chitaristică absolut încântătoare, dar și pentru că a compus un cântec foarte deștept despre Adam și Eva. Știam despre el ca este ofițer de pompieri și mi-a fost simpatic de la prima vedere și pentru motivul asta, (fiindcă doar bărbații adevărați pot intra in foc pentru alții), iar din păcate în anii aia a și primit botezul cel mare când a participat la stingerea marii deflagrații de la Mihailesti, care a luat viețile mai multor colegi de-ai lui, dar și altor ziariști, ori oameni aflați pe acolo prin zona Buzăului…

  Au trecut 20 de ani și încă vreo 3 de la succesul lui Manciulea de la Om bun. A lansat mai multe albume, nedrept de puțin cunoscute, a ramas pe metereze, și-a făcut si un studio, in care produce muzica lui și pe altora, iar acum la emisiune a venit cu o înregistrare ireproșabilă, realizată recent. Dar dacă tot e să folosesc termenul ăsta care dă pe afară de integritate, dacă ceva a făcut ireproșabil Manciulea pe lumea asta, in afara de lupta cu focul și muzica lui specială, a fost felul in care l-a crescut și educat pe băiatul lui, Teo, care tot muzica face – si asta foarte bine și a și demonstrat-o cu noi, cu toată lumea în direct la Folk Bun – . Și să știți ca nu e lucru ușor ceea ce face Teo la vârsta lui, sa cânti în trupe din astea de a Capella, unde trebuie să te armonizezi cu celelalte voci, iar pentru trebușoara asta  e musai nevoie de studiu și mai ales un auz al naibi de bun!

   Am retrăit momente frumoase alături de Dan Manciulea, in direct la Rock FM, unde evident că a cântat si vestita piesă demnă de „ne uitam la el ca la Dumnezeu”- Adam și Eva! S-a-ntâmplat intr-un fel și nu neaparat o predare, ci mai mult o continuare de ștafeta artistică, o trecere care i-a impresionat pe toți cei de acasă și pe noi cei din studio.

 Și această ediție a fost una dintre cele care m-au făcut să simt că proiectul astă cu cei doi ani de emisiune folk la Rock FM, a fost un pariu câștigat, iar aici nu pot decât să le mulțumesc inițiatorilor Cristi Hrubaru, Puiu Crețu și Eugen Cișmașu, pentru startul din august-septembrie 2015, de la care se împlinesc zilele acestea fix doi ani!

Folk bun la toată lumea, ca de fiecare dată!